Europa şi SUA protestează faţă de condamnarea lui Navalnîi

În primele reacţii internaţionale faţă de condamnarea joi a principalului opozant rus Aleksei Navalnîi la cinci ani de închisoare, Marea Britanie a criticat 'justiţia selectivă' din Rusia, Franţa s-a declarat 'preocupată', iar SUA, prin ambasadorul său la Moscova, şi-au exprimat dezamăgirea faţă de sentinţa dată, în timp ce diplomaţia Germaniei nu a emis încă o declaraţie oficială, consemnează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
18 iul. 2013, 13:53
Europa şi SUA protestează faţă de condamnarea lui Navalnîi

Ministrul britanic de externe William Hague a criticat ‘justiţia selectivă’ din Rusia şi a avertizat această ţară că îşi încalcă obligaţiile internaţionale cu privire la respectarea drepturilor omului. ‘Fac apel la guvernul rus să respecte integral principiile justiţiei şi să asigure respectarea legii în mod proporţionat şi nediscriminatoriu’, menţionează şeful diplomaţiei de la Londra într-un comunicat.

‘Suntem preocupaţi de condamnarea lui Aleksei Navalnîi. Avem în vedere că nu s-au epuizat căile de recurs şi că această condamnare ar putea fi revizuită’, a afirmat la rândul său purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Philippe Lalliot.

Ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, a scris pe Twitter că SUA sunt ‘profund dezamăgite de condamnarea lui Navalnîi şi de motivaţia aparent politică a acestui proces’.

În schimb, diplomaţia germană a nu emis încă o declaraţie oficială cu privire la acest subiect, dar însărcinatul cu probleme ruse în cadrul guvernului de la Berlin, Andreas Schockenhoff, a calificat judecarea opozantului rus drept ‘un proces spectacol’, expresie care este folosită de obicei în Germania atunci când se face referire la procesele naziste sau staliniste, notează AFP. ‘Cazul Navalnîi este un nou exemplu al unei politici care nu tolerează nicio formă de opoziţie’, a punctat acesta.

De asemenea, biroul de presă al şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a emis un comunicat în care afirmă că ‘acest proces ridică serioase semne de întrebare cu privire la situaţia drepturilor omului în Rusia’, subliniind că acuzaţiile împotriva lui Navalnîi şi a celuilalt acuzat în acelaşi dosar, Piotr Ofiţerov, ‘nu au fost dovedite corespunzător în timpul procesului’.

Un tribunal din Kirov, la 900 de kilometri de Moscova, l-a condamnat joi pe Aleksei Navalnîi la cinci ani de închisoare pentru deturnare de fonduri, Piotr Ofiţerov primind patru ani de închisoare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București