SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 3-6 şi Simona părăseşte Australian Open 2021

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală de la Australian Open 2021 de americanca Serena Williams (39 de ani, 11 WTA), scor 3-6, 3-6.
Filip Stan
16 feb. 2021, 08:07
SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS 3-6, 3-6 şi Simona părăseşte Australian Open 2021

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-3, de Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open.

Halep a început pasiv meciul cu Williams, cedând iniţiativa adversarei. Sportiva de 29 de ani a fost prea preocupată să nu greşească, să returneze mingea în teren şi nu şi-a asumat responsabilitatea de a finaliza punctele cu lovituri câştigătoare. Cu acelaşi serviciu al doilea penalizabil, Simona Halep a mizat mult pe erorile de rever al rivalei, care au fost destule, dar nu decisive, a eşuat în a lungi punctele şi i-a provocat prea puţină sudoare Serenei Williams, care nu a refuzat invitaţia de a domina.

Americanca a confirmat afirmaţiile antrenorului ei, Patrick Mouratoglou, şi a arătat o bună mobilitate, a pus o presiune constantă asupra jucătoarei române şi, făcând majoritatea punctelor, a câştigat destul de facil primul set.

În setul al doilea, Halep a fost mai agresivă şi a pus mai multă incisivitate în jocul ei, cu mingi mai lungi şi mai bine plasate. Însă Williams s-a clătinat, dar nu s-a prăbuşit. Ea a ieşit cu bine dintr-un început de set secund complicat şi a fost de neoprit în a-şi continua drumul către cel de-al XXIV-lea titlu de grand slam.

Williams a condus cu 2-0, după un break în ghemul secund, dar, rispind câteva puncte uşoare, americanca şi-a cedat serviciul în ghemul următor.

Halep a egalat la 2, scor la care Willims şi-a făcut din nou serviciul şi a revenit la conducere. Într-un ghem disputat, ce de-al şaselea, românca a ratat două ocazii de a face 3-3, iar Williams s-a desprins, la 4-2, după un nou break. Avantajul acestui break a fost suficient pentru ca Serena Williams să câştige primul set, cu 6-3, după 36 minute.

Simona Halep a reuşit să câştige un alt ghem lung, în debutul setului secund, apoi a obţinut break-ul, dar şi-a pierdut imediat serviciul. Seria de ghemuri pierdute pe propriul serviciu a continuat până la 3-2, când Williams a egalat. În ghemul al şaptelea, Halep a salvat cinci mingi break, între care un 0-40, înainte de a-şi pierde din nou serviciul. După ce a condus cu 3-1, jucătoarea română nu a mai reuşit nimic pe tabelă şi Williams a încheiat meciul cu un alt 6-3, după o oră şi 21 de minute de joc.

Anterior, Williams conducea cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon, din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Serena Williams va evolua în semifinale cu japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3.

Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu 850.000 de dolari australieni (545.000 de euro) şi cu 780 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în sferturi primesc un premiu de 525.000 de dolari australieni (336.000 de euro) fiecare şi câte 430 de puncte WTA.

La ediţia precedentă a AusOpen, Halep a fost eliminată în semifinale de spaniola Garbine Muguruza, scor 7-6 (8), 7-5.  Cea mai bună performanţă a jucătoarei române la Antipozi a fost disputarea finalei ediţiei din 2018, când a fost întrecută de daneza Caroline Wozniacki, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4.

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS.  Zi mare pentru tenisul românesc. Simona Halep se confruntă din nou cu istoria recordurilor tensiului feminin. Meciul dintre campioana noastră, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, a fost programat de organizatori, marţi, după ora 10.00, în sferturile de finală ale Australian Open. Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, dar ultima victorie este a româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon, din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS EUROSPORT LIVE VIDEO 

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 3-6, Simona este eliminată de la Australian Open

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 3-4, Simona pierde două game-uri la rând. Serena, ajutată de fileu să facă un nou break.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 3-3

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 3-2, Serena câştigă pe serviciul Simonei din nou.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 3-1, Simona face din nou break

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 2-1, setul doi se echilibrează din nou

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 2-0, Simona se distanţează în setul secund, aşa cum a făcut-o în toate meciurile disputate până acum la Australian Open

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, 1-0, Simona începe bine setul al doilea, după unul dintre cele mai disputate game-uri ale meciului.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-6, Halep pierde primul set

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-5, Simona îşi câştigă serviciul la 0, dar trebuie să supravieţuiască în set.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 2-5. Din păcate, situaţia se complică în primul set

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 2-3, meci echilibrat în sferturile Australian Open 2021.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 2-2, Simona îşi ia serviciu şi egalează situaţia în primul set. Hai Simona!

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 1-2, Simona câştigă pentru prima dată pe serviciul Serenei Williams.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 0-2, Simona îşi pierde serviciu la avantaje după ce Serena loveşte norocos banda fileului.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 0-1, Simona pierde pe serviciul adversarei.

Istoricul întâlnirilor dintre Simona Halep și Serena Williams

Simona Halep – Serena Williams (Wimbledon 2011 – 6-3, 2-6, 1-6)
Simona Halep – Serena Williams (Roma 2013 – 3-6, 0-6)
Simona Halep – Serena Williams (Cincinnati 2013 – 0-6, 4-6)
Simona Halep – Serena Williams (Singapore, în grupa Turneului Campioanelor 2014 – 6-0, 6-2)
Simona Halep – Serena Williams (Singapore, finala Turneului Campioanelor 2014 -3-6, 0-6)
Simona Halep – Serena Williams  (Indian Wells, 2015 – abandon Williams)
Simona Halep – Serena Williams  (Miami 2015 – 2-6, 6-4, 5-7)
Simona Halep – Serena Williams (Cincinnati, 2015 – 3-6, 6-7)
Simona Halep – Serena Williams (Indian Wells, 2016 – 4-6, 3-6)
Simona Halep – Serena Williams (US Open, 2016, 2-6, 6-4, 3-6)
Simona Halep – Serena Williams (Australian Open, 2015 – 1-6, 6-4, 4-6)
Simona Halep – Serena Williams (Wimbledon, 2019 – 6-2,6-2)

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS EUROSPORT LIVE VIDEO 

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS. Mouratoglou spune că Serena Williams doreşte să mai câştige turnee de grand slam, dar nu este obsedată să depăşească recordul stabilit de Margaret Court

Antrenorul Patrick Mouratoglou a declarat că Serena Williams doreşte să mai câştige turnee de grand slam, dar nu este obsedată să bată recordul stabilit de Margaret Court.

„Are nevoie de această validare? Nu cred că are nevoie de această validare. Dar în mod clar a revenit la tenis pentru a câştiga alte grand slam-uri, aşa că acesta este cu siguranţă obiectivul. Acum, nu este la fel de obsedată de trofeul cu numărul 24 ca majoritatea oamenilor din lumea tenisului, dar cu siguranţă vrea să câştige grand slam-uri. Acesta este singurul motiv pentru care s-a întors la tenis”, a declarat Mouratoglou.

El a spus că nu are sens comparaţia între performanţele Serenei Williams şi cele ale fostei jucătoare Margaret Court, ţinând cont că 13 dintre titlurile de grand slam ale sportivei din Australia au venit înainte de era profesionistă, care a început în 1968.

„Ştim cu toţii că sunt două sporturi diferite. Este un sport amator şi un sport profesionist. Dar este, probabil, distractiv să vorbim despre a bate recorduri, ceea ce este de înţeles”, a precizat el.

Margaret Court deţine recordul de grand slam-uri câştigate în tenisul feminin, 24, iar Serena Williams încearcă să-l doboare, americanca având acum 23 de trofee.

Despre meciul cu Simona Halep, din sferturile Australian Open, Mouratoglou a spus că se aşteaptă ca jucătoarea română să abordeze întâlnirea cu mai multă încredere după ce a câştigat în faţa Serenei Williams finala de la Wimbledon.

„Cred că Simona a jucat meciul perfect la Wimbledon. Va fi o situaşie diferită pentru ea, pentru că ştie că poate juca aşa împotriva Serenei, lucru pe care nu l-a mai făcut înainte. Va veni probabil cu mai multă încredere, dar suntem pregătiţi pentru asta”, a arătat el.

Mouratoglou a spus că Serena Williams, în vârstă de 39 de ani, se mişcă mai bine pe teren decât în ​​ultimii trei ani, iar echipa ei a pus un mare accent pe redobândirea jocului de picioare pe care le-a avut în trecut.
„Dacă nu te poţi mişca bine, nu există niciun plan B. Singurul plan este atacul. Cred că a costat-o câteva meciuri importante. Ne-am chinuit în ultimii ani pentru că a suferit multe accidentări, aşa că nu a fost capabilă să se antreneze aşa cum am vrut. Este un cerc vicios, pentru că atunci când nu te poţi antrena bine, nu eşti în formă. Acum suntem mai mult într-un cerc virtuos decât într-unul vicios”, a afirmat francezul.

Simona Halep – Serena Williams, s-a decis ora confruntării de la Australian Open 2021

Această partidă este prima din sesiunea de seară, pe Rod Laver Arena.

Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon, din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

 

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS. Simona Halep, despre ultimul meci cu Serena Williams: A fost cea mai bună zi din viaţa mea.

Simona Halep a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că finala de la Wimbledon, câştigată în faţa Serenei Williams, a fost cea mai bună zi din viaţa ei.

„Serena este singura cu 23 de grand slam-uri, deci nu o putem compara pe Serena cu noi, toate, pentru că nu avem atâtea grand slam-uri, dar când intru pe teren este doar o altă adversară. Întotdeauna mă concentrez pe mine însămi, mai mult decât mă concentrez asupra jucătoarei împotriva căreia evoluez şi încerc să dau totul, să fac tot ce pot ca să câştig meciul. Sunt obişnuită să joc cu Serena, am făcut-o de multe ori şi ştiu la ce să mă aştept, voi încerca să-mi fac jocul meu şi să fiu încrezătoare. Meciul cu Serena de la Wimbledon cred că a fost unul dintre cele mai bune din viaţa mea, de fapt a fost cea mai bună zi din viaţa mea, m-am simţit foarte încrezătoare de atunci, am simţit fiecare minge, tot meciul, dar nu sunt diferită din punct de vedere psihic de atunci. Cred că două meciuri la rând nu pot fi la fel, aşa că sunt gata să mă confrunt cu ea, aici. Am nevoie de cel mai bun tenis împotriva ei, dar nu mă gândesc la cele două victorii pe care le am cu ea (n.r. – câştigate clar). Sunt pregătită şi pentru un meci lung, sunt pregătită să înfrunt orice, pentru că ştiu la ce să mă aştept. Trebuie doar să-mi fac jocul, este singurul lucru pe care ştiu să-l fac cel mai bine”, a spus Halep.

Ea nu se teme de faptul că are de infruntat jucătoare puternice pe partea ei de tablou la Australian Open.
„Este multă putere. Am urmărit puţin meciul Serenei cu Arina Sabalenka, era o forţă imensă acolo. Dar nu sunt speriată de forţa care este în tenis acum, am experienţă, am jucat de multe ori cu astfel de jucătoare şi le-am bătut pe majoritatea. Sunt încrezătoare cu modul meu de a juca, nu înseamnă prea mult puterea pentru mine”, a precizat ea.

Întrebată cum se simte după victoria cu numărul 100 la un grand slam, Halep a răspuns: „Mă simt bine, e o performanţă frumoasă şi sunt fericită că am atins acest număr şi hai să sperăm că să mai mult de acum înainte!”

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, duminică, pentru a cincea oară în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, în optimi, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, pe poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.

Halep va juca în faza următoare cu americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Confruntarea Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) – Serena Williams (39 de ani, 11 WTA), din „sferturile” de la Australian Open 2021, a fost prefațată de Justine Henin și Boris Becker, două nume mari din istoria tenisului.

„Ar putea să fie finala. Sigur, am mai avut un meci între Muguruza și Osaka, iar acesta ar trebui să fie altul de la care mă aștept la multe. În ultimul tur eram convinsă că va fi un meci grozav și între Halep și Swiatek, iar Simona a avut răbdare pentru a fi în poziții tactice corecte. Și-a făcut treaba bine în meciul contra lui Swiatek.

Serena este Serena. Ultimul ei meci, contra lui Sabalenka, a fost dificil, cu momente bune și momente mai puțin bune, dar a fost acolo. A servit bine atunci când a fost nevoie, așa că aceste două jucătoare vor fi la nivel mare, cu siguranță. Ultima oară când cele două au jucat, la Wimbledon, Simona a făcut un meci extraordinar, a fost într-un echilibru complet.

Cred că pentru ambele jucătoare, cheia va fi serviciul. Va fi important, iar Serena are un avantaj la acest aspect, desigur. Simona va trebui să fie la un nivel mare fizic, să joace intens și să găsească pozițiile și echilibrul potrivit între loviturile sale pentru a o pune pe Serena sub presiune, lovind multe mingi, schimbând direcția și ritmul. Știm că Serenei îi place să se simtă confortabil. Este foarte greu să spunem cine este favorită în acest meci – experiența Serenei în fața Simonei este superioară, dar este suficientă experiența? Este greu de spus”, a declarat Justine Henin (38 de ani), câștigătoare a șapte turnee de Mare Șlem – printre care și Australian Open, în 2004 -, pentru Eurosport.

Boris Becker, despre Simona Halep – Serena Williams
„Este un meci mare între două campioane. Evident, Serena caută titlul cu numărul 24. Mi s-a părut că a făcut un meci grozav cu Sabalenka, nu mă așteptam să câștige, ca să fiu sincer. Halep este o luptătoare, o jucătoare de contraatac, are atitudinea de a nu renunța niciodată și a avut o victorie grozavă cu Swiatek în turul patru. Nu știu, pentru mine este un meci 50-50, orice se poate întâmpla.

Am fost foarte impresionat de Serena în acest turneu. Nu o aveam pe lista mea de favorite. Devine tot mai în vârstă, însă se mișcă mai bine ca oricând în ultimii doi ani. Poate că pentru ea presiunea nu-și mai spune cuvântul, poate că acceptă că va veni momentul când nu va mai putea juca și poate că din cauza aceasta joacă mai relaxată și pare să se simtă mai bine”, a spus și Boris Becker (53 de ani), câștigător a 6 turnee de Grand Slam.

Ashleigh Barty s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale Australian Open

Ashleigh Barty, locul I WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, pe americanca Shelby Rogers, locul 57 WTA, în optimile de finală ale Australian Open.

Barty s-a impus după un meci de o oră şi 11 minute.

Ea va da piept în sferturi cu Karolina Muchova (Cehia), locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25, care a eliminat-o, în optimi, cu scorul de 7-6 (5), 7-5, pe Elise Mertens (Belgia), locul 16 WTA şi cap de serie numărul 18, după un meci de o oră şi 56 de minute.

Tabloul sferturilor de finală feminine este următorul:

Ahleigh Barty (Australia), locul I WTA – Karolina Muchova (Cehia), locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25;

Jessica Pegula (SUA), locul 61 WTA – Jennifer Brady (SUA), locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22;

Naomi Osaka (Japonia), locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3 – Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 71 WTA;

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2 – Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10.

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 6-4 la Australian Open 2021

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, duminică, pentru a cincea oară în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, în optimi, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, pe poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.

Halep a înfruntat în această întâlnire mai multe versiuni ale Igăi Swiatek, una copleşitoare, alta rispitoare. Cu un efort deosebit, cu inteligenţă şi cu calm, Halep a aceptat dominarea rivalei şi, când nivelul acesteia a scăzut, a preluat frâiele meciului şi nu le-a scăpat din mână.

Swiatek a început furtunos meciul de pe Rod Laver Arena, cu acelaşi tenis total care i-a adus în octombrie trecut primul titlu de grand slam din carieră, la Roland Garros, la numai 19 ani. Poloneza este o maşină de tenis, o turela a unui tanc, ce plasează loviturile oriunde pe teren, stânga-dreapta, lung-scurt. Tânăra sportivă a evoluat şi duminică o vreme exuberant, ofensiv, cu puncte frumos construite şi cu veniri la fileu.

Cu mobilitate şi rapiditate incredibile, Swiatek a fost din nou de neoprit în primul set de câtre Halep. Românca a putut ţine pasul cu adversara ei atât timp cât a pus în teren primul serviciu şi cât a avut răbdare să nu trimită oriunde şi oricum mingea, aşa cum a făcut-o în partea finală a setului.

Tot acest joc spectaculos al polonezei s-a năruit neaşteptat în setul al doilea. Punctele ei câştigătoare s-au rărit, în schimb s-au înmulţit greşelile neforţate, iar Halep nu iartă asemenea scăderi ale nivelului evoluţiei adversarelor sale. Fostul lider WTA a jucat atent să nu dea puncte gratuit, a continuat să macine reverul Igăi Swiatek, poate una dintre puţinele ei lovituri necizelate încă, şi a punctat când a trebuit. Sportiva română şi-a recuperat precizia şi eficienţa primului serviciu, a fost generoasă în efort, ca de obicei, a ţinut mingea în joc cât mai mult şi meciul a intrat firesc pe făgaşul creat de ea.

După câte un set dominat de fiecare jucătoare, un uşor echilibru s-a instalat pe teren în decisiv. Swiatek a devenit mai puţin risipitoare, a recuperat ceva din evoluţia arătată în primul set, dar Halep nu a pierdut controlul partidei.

În setul I, primele mingi de break le-a avut Halep, la 3-3, dar Swiatek le-a anulat şi a condus cu 4-3. În ghemul următor, românca şi-a cedat serviciul la 0 şi Swiatek nu a ratat ocazia de a-şi adjudeca setul cu 6-3, după 38 de minute.

Halep nu a mai ratat următoarele şanse de break ivite, la 1-0, în setul secund, şi a câştigat prima dată pe serviciul rivalei, ridicând scorul la 2-0, apoi la 3-0, moment în care Swiatek a punctat şi ea pe tabelă. De la acest scor, românca a mers şnur şi a câştigat cinci ghemuri la rând. După primele trei şi după 64 de minute, setul i-a intrat în cont, cu 6-1.

Sportiva poloneză a revenit în joc la 0-2 în decisiv, după ce în ghemul anterior a ratat o minge de break. Nu a mai făcut-o în ghemul al patrulea şi scorul a devenit 2-2. Halep a răspuns cu rebreak, consolidat cu serviciul, iar diferenţa a revenit la două ghemuri şi săa păstrat până la final, scor 6-4, după o oră şi 50 de minute de joc.

Anterior, bilanţul întâlnirilor directe Halep – Swiatek era de 1-1. Românca s-a impus în 2019, în optimi, la Roland Garros, scor 6-1, 6-0, iar poloneza la următoarea ediţie a competiţiei de la Paris, în aceeaşi fază, scor 6-2, 6-1.

Halep va juca în faza următoare cu americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Calificarea în sferturi este recompensată la actuala ediţie a AusOpen cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (336.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în optimi primesc un premiu de 320.000 de dolari australieni (204.000 euro) fiecare şi câte 240 de puncte WTA

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK. Zi crucială pentru Simona Halep la Australian Open 2021. Astăzi, de la ora 10.00 o așteaptă un meci greu împotriva polonezei Iga Swiatek, transmis live de romaniatv.net. Dacă va trece de Iga Swiatek în optimile de finală de la Australian Open, Simona Halep o va înfrunta pe Serena Williams.

LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK online Australian Open 2021  Eurosport live

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 6-3, game set şi meci!

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 5-3, Simona mai are un game până la câştigarea meciului

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 4-2, Simona preia din nou controlul

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 2-2, Simona pierde două game-uri la rând

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 2-0, pas decisiv spre faza următoare a Australian Open

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, 1-0, Simona continuă seria cu un break în primul game al setului decisiv

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 6-1, galop de sănătate pentru Simona în setul doi, urmează setul decisiv

SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 5-1, Simona serveşte pentru câştigarea setului

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 4-1, Simona a ajuns la două puncte de egalarea la seturi, uremază poloneza la servciu.

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 3-0, Simona revine spectaculos în setul al doilea.

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, 2-0, Simona face primul break.

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-6, Simona pierde primul set.

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-5, Simona, extrem de nervoasă, pierde la 0 pe propriul serviciu

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-4, după ce Simona a ratat două mingi de break

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 3-3, Simona îşi face iar serviciul

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 2-2, Simona egalează după un game la 0.

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK 1-2, fiecare jucătoare şi-a luat serviciul

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK. Meciul va fi primul din sesiunea de seară de pe arena Rod Laver. Bilanţul întâlnirilor directe Halep – Swiatek este 1-1. Românca s-a impus în 2019, în optimi, la Roland Garros, scor 6-1, 6-0, iar poloneza la următoarea ediţie a competiţiei de la Paris, în aceeaşi fază, scor 6-2, 6-1.

Bilanţul întâlnirilor directe Halep – Swiatek este 1-1

Românca s-a impus în 2019, în optimi, la Roland Garros, scor 6-1, 6-0, iar poloneza la următoarea ediţie a competiţiei de la Paris, în aceeaşi fază, scor 6-2, 6-1, scrie news.ro.

„Sunt multe lucruri pe care va trebui să le fac diferit pentru că la Roland Garros meciul a fost foarte rapid. Nu am avut niciun fel de feeling atunci. Ea a fost iute și foarte puternică în acea zi, dar voi uita acel meci. Voi discuta cu echipa mea legat de ce aș putea să fac mai bine, voi încerca să mă concentrez pe mine, așa cum fac în fiecare zi. Atenția trebuie să fie pe mine, apoi, dacă voi juca un tenis bun, am o șansă”, a fost analiza făcut de Simona Halep.

Simona Halep, despre posibila adversară din optimi de la Australian Open: „M-a zdrobit la Roland Garros”

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP – IGA SWIATEK. Urmează Serena Williams

Americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, cu scorul 4-6, 2-6, 6-4, pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7.

Williams, de şapte ori câştigătoare la Melbourne, ultima dată în 2017, s-a impus după un meci de două ore şi nouă minute şi este pentru a XIII-a oară în sferturi la acest grand slam.

Ea va evolua în faza următoare cu învingătoarea dintre Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.

„În acest moment sunt pregătită pentru orice adversară. Sunt sferturile de finală ale unui Grand Slam. Am fost aici de mai multe ori decât aş putea număra. Aceasta este atitudinea potrivită pentru mine. Voi fi pregătită pentru oricare dintre jucătoare”, a spus Williams.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (336.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în optimi primesc un premiu de 320.000 de dolari australieni (204.000 euro) fiecare şi câte 240 de puncte WTA.

Rafael Nadal şi Ashleigh Barty, calificaţi în optimi la Australian Open

Numărul 1 mondial din tenisul feminin Ashleigh Barty şi numărul 2 în tenisul masculin Rafael Nadal s-au calificat, sâmbătă, în optimi la Australian Open.

Nadal a trecut în turul trei de britanicul Cameron Norrie, scor 7-5, 6-2, 7-5.

Spaniolul nu a pierdut niciun set la acest turneu şi va evolua în optimi cu italianul Fabio Fognini, cei doi întâlnindu-se pentru a 17-a oară. Ibericul conduce cu 12-4 în întâlnirile directe.

Ashleigh Barty, care a jucat primul meci din carieră fără spectatori, „lucru foarte ciudat”, conform spuselor ei, a acces în optimi după 6-2, 6-4, cu rusoaica Ekaterina Alexandrova. Ea va evolua în optimi cu americanca Shelby Rogers.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Trădarea care a șocat România. Dramatica noapte care schimbat definitiv cursul istoriei
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Câștigătorii premiului El Gordo sărbătoresc cu vin spumant și îmbrățișări în Spania
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios