EUROVISION 2014: Participarea României, în pericol

EUROVISION 2014: Încă de anul trecut, au existat discuții în legătură cu participarea României la concursul Eurovision, de anul acesta, din cauza costurilor.
Alina Costache
24 mart. 2014, 09:13
EUROVISION 2014: Participarea României, în pericol

EUROVISION 2014: Problemele se țin lanț de Paula Seling și de Ovi, câștigătorii finalei naționale, din 1 martie, de la Brașov.

Deoarece TVR nu poate plăti taxa de participare integral, în valoare de 130000 de euro, bani care ar trebui plătiți până la jumătatea lunii aprilie, acum se negociază o plată în rate.

Șarmul Paulei Seling și al lui Ovi nu sunt de ajuns, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă peste 45 de zile România va fi prezentă în a doua semifinală din Copenhaga, alături de Belarus, Elveția, Macedonia, Finlanda, Grecia, Irlanda și Slovenia.

EUROVISION 2014: Paula Seling şi Ovi au câştigat finala Eurovision România 2014, după ce au obţinut cele mai multe puncte în urma cumulării votului publicului şi al juriului.

Piesa lor, Miracle, a primit 10 puncte de la public şi cele mai multe puncte din partea juriului (12), obţinând în final un total de 22 de puncte.

Locul al doilea a fost obţinut de Vaida, cu 16 puncte (4 juriu şi 12 televot), iar al treilea de Vizi Imre, cu 16 puncte (10 puncte juriu, 6 puncte televot). Anca Florescu s-a clasat pe a patra poziţie (5 puncte juriu şi 8 televot), iar Ştefan Stan & Teddy K au ocupat locul al cincilea (7 puncte juriu, 5 televot).

Eurovision 2014. Într-un interviu acordat AgerpresPaula Seling și Ovi vorbesc despre momentul în care a fost creată piesa care, pe 1 martie, a câștigat Selecția Națională, despre amintirile ce îi leagă de ediția 2010 a Eurovision, când au câștigat premiul al treilea, dar și despre cântecele care i-au făcut să se îndrăgostească de muzică. Citeşte şi PAULA SELING şi OVI vor reprezenta România la EUROVISION 2014

„Le mulțumim tuturor care ne-au fost alături și care au considerat că piesa aceasta merită să-i reprezinte, merită să reprezinte România la un concurs atât de important. Cam asta ar fi povestea până în acest moment, după care s-a transformat totul într-un vis frumos când am aflat că vom reprezenta a doua oară România, după care am trecut printr-o perioadă extrem de stresantă generată de oameni care au vrut să ne destabilizeze, după care suntem din nou back on track, suntem cred cu inima cât țara de mare. Avem și emoții, dar sperăm să fie constructive pentru că repetăm în fiecare zi, în fiecare zi ne punem la punct și psihologic și în ceea ce privește pregătirea fizică și medicală și avem niște dorințe. Sper să se împlinească și să facem un miracol pentru România”, a spus Paula Seling.

De asemenea, artiștii dezvăluie planurile de promovare a piesei „Miracle” atât în țară, cât și în străinătate. Ei vorbesc despre munca din spatele spectacolelor pe care le susțin, dar și despre talentul ascuns al lui Ovi, care îl leagă pe acesta de „greii” muzicii.

Citeşte şi: EUROVISION 2014. Ce nu s-a văzut la televizor. Paula Seling a ieşit PLINĂ DE SÂNGE de pe scenă

România concurează la Eurovision în a doua semifinală, pe 8 mai. Marea finală va avea loc pe 10 mai.

Citeşte şi: EUROVISION 2014. România „urlă” că piesa Paulei Seling este un plagiat. Vezi cine a deschis cutia Pandorei

 

EUROVISION 2014: 11 ţări s-au retras din motive financiare

EUROVISION 2014: TVR a confirmat participarea ţării noastre la Concursul Cântecului European – Eurovision şi în 2014, considerând că românii îşi permit totuşi să participe la această competiţie. Aproximativ 150.000 de euro reprezintă taxa şi licenţa de participare, urmând ca preselecţia naţională şi prezenţa României la Copenhaga să mai coste câteva mii de euro.

Până la momentul actual, 35 de ţări şi-au confirmat prezenţa. Datele stabilite pentru cele două semifinale sunt 6 şi 8 mai, cu finala pe 10 mai 2014.

Fie din cauza problemelor financiare, fie din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare pe care le-au obţinut, fie din cauza cifrelor mici de audienţă, 11 ţări s-au retras (Andora, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Luxemburg, Monaco, Maroc, Republica Cehă, Serbia, Slovacia, Turcia).

EUROVISION 2014: Postul CyBC şi-a anunţat retragerea din concurs din cauza crizei financiare şi a restricţiilor bugetare din Cipru. Totuşi, un alt post de televiziune din Cipru, Sigma TV, a sponsorizat canalul CyBC, şeful adjunct declarând că sunt dispuşi să organizeze selecţia naţională din Cipru: „Suportăm costurile necesare pentru piesă şi artist la fel cum MAD TV a făcut în Grecia anul trecut… Nu este niciodată prea târziu, încă e timp”.

RTVSLO a înscris Slovenia în concurs, dar o decizie finală privind participarea este aşteptată până pe 17 ianuarie, dată până la care este posibilă retragerea din concurs, fără costuri, iar dacă decizia va fi de a nu participa, Slovenia se va retrage.

EUROVISION 2014: Dar să revenim la spaţiul nostru mioritic. Etapele desfăşurării selecţiei naţionale sunt următoarele: începând din 15 ianuarie până pe 14 februarie se fac înscrierile; pe 19 şi 20 februarie un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs; doar 12 melodii vor intra, pe 1 martie, în selecţia naţională, care va fi transmisă de TVR. Melodia înscrisă nu trebuie să fi fost lansată comercial şi/sau interpretată public (integral sau parţial) înainte de 1 septembrie 2013.

Piesa nu trebuie să depăşească 3 minute, iar vârsta minimă a interpreţilor trebuie să fie de 16 ani împliniţi la data finalei internaţionale, conform Regulamentului EBU. Informaţii suplimentare pot fi găsite pe eurovision.tvr.ro, secţiunea Regulament, începând cu 12 ianuarie.

EUROVISION 2014: Programul selecţiilor

Potrivit TVR, între 15 ianuarie şi 14 februarie vor avea loc înscrierile pentru selecţia naţională Eurovision 2014. Cei care doresc să se înscrie trebuie să depună sau să trimită piesele şi documentele prevăzute de Regulament la TVR sau prin e-mail pe adresa [email protected]. Pe 19 şi 20 februarie va avea loc preselecţia, în care un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs.

Pe 20 februarie vor fi anunţate cele maximum 12 melodii finaliste la EUROVISION 2014, iar pe 1 martie selecţia naţională, în urma căreia va fi aleasă melodia câştigătoare în cadrul unul spectacol televizat, cu public.

CITEŞTE ŞI Piesa cu care Paula Seling şi Ovi vor să câştige Eurovision 2014 VIDEO

EUROVISION 2014: Televiziunea Publică arată că cei care doresc să participe la selecţie pot trimite pe adresa TVR – Calea Dorobanţilor, nr. 191, sector 1, Bucureşti sau pot depune la Registratura TVR un plic închis cu următoarele documente: un CD, conţinând varianta finală a piesei şi o versiune negativ în format WAV. Plicul trebuie să conţină următoarele informaţii legate de piesă: titlul, numele compozitorului, a autorului versurilor, a interpreţilor şi al producătorului (publisher-ului), dacă există. În acest an, înscrierile se pot face şi prin e-mail la adresa [email protected], doritorii trimiţând piesa în format MP3, cu aceleaşi detalii despre melodie. În această situaţie, vor fi consideraţi înscrişi cei care au primit confirmarea de la adresa de e-mail [email protected]. În ambele cazuri, piesele vor fi însoţite de documentele anexe Regulamentului oficial, descărcabile de pe site-ul eurovision.tvr.ro, semnate de toţi cei implicaţi în realizarea şi interpretarea melodiilor, precum şi dovada achitării taxei de înscriere (copie OP).

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Adolescent înjunghiat pe o stradă din București în urma unui conflict legat de o datorie
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători