EUROVISION 2014: România riscă excluderea pentru că nu a plătit taxa

EUROVISION 2014: Deși a confirmat participarea la Eurovision 2014, încă din luna noiembrie 2013, TVR  nu a achitat către EBU, taxa de 130.000 de euro. Dacă nu achită taxa, România va fi exclusă din concurs.  
Romania TV
23 feb. 2014, 20:22
EUROVISION 2014: România riscă excluderea pentru că nu a plătit taxa

EUROVISION 2014: Liana Stanciu, șeful Delegației TVR la Eurovision 2014, a confirmat pentru exclusivNEWS.ro, că Televiziunea Română nu a achitat către EBU, taxa de participare la Eurovision Song Contest 2014.

Nu știu exact care este bugetul, dar știu că taxa de participare este de 130.000 de euro, care nu s-a plătit. Aia trebuie plătită. Am anunțat că mergem și ca niște oameni de onoare ce suntem, o să mergem. Mai mult nu știu.”, a declarat Liana Stanciu, în exclusivitate pentru exclusivNEWS.ro.

CITEŞTE ŞI Scandal la EUROVISION. Un artist CONTESTĂ decizia juriului şi acuză existenţa unor PILE în TVR

Însă, lucrurile nu sunt deloc simple. Chiar dacă are probleme financiare, TVR ar avea de unde să achite taxa de participare de 130.000 de euro. Numai că nu poate face această plată către EBU, întrucât TVR nu are în acest moment Consiliu de Administrație. Dată fiind suma, actuala conducere interimară a TVR, nu poate aproba un astfel de plafon. Această atribuție îi revine Consiliului de Administrație. Televiziunea Română nu mai are  Consiliu de Administrație, încă din 10 decembrie 2013, când Parlamentul a respins raportul de activitate al SRTV și automat CA-ul a fost demis.

Citeşte şi EUROVISION ROMÂNIA 2014: S-au ales piesele pentru FINALA naţională

În lipsa unui CA care să valideze suma de 130.000 de euro, plata nu se va putea face către EBU.

În ianuarie 2013, Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat un buget de 200.000 de euro pentru organizarea și participarea României la Eurovision 2013, în Suedia.

Finala Selecției Naționale Eurovision România 2014 va avea loc pe 1 martie la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Prima semifinală internațională va avea loc la Copenhaga pe 6 mari, a doua pe 8 mai iar finala pe 10 mai 2014. Astfel că, în mod teoretic, cu derogare de la EBU, TVR mai are la dispoziție maxim două de zile pentru a achita taxa de participare.

Citeşte şi EUROVISION 2014. Ricchi e Poveri, DECLARAŢIE ŞOCANTĂ referitoare la concursul european de muzică

EUROVISION 2014: 11 ţări s-au retras din motive financiare

EUROVISION 2014: TVR a confirmat participarea ţării noastre la Concursul Cântecului European – Eurovision şi în 2014, considerând că românii îşi permit totuşi să participe la această competiţie. Aproximativ 150.000 de euro reprezintă taxa şi licenţa de participare, urmând ca preselecţia naţională şi prezenţa României la Copenhaga să mai coste câteva mii de euro.

Până la momentul actual, 35 de ţări şi-au confirmat prezenţa. Datele stabilite pentru cele două semifinale sunt 6 şi 8 mai, cu finala pe 10 mai 2014.

Fie din cauza problemelor financiare, fie din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare pe care le-au obţinut, fie din cauza cifrelor mici de audienţă, 11 ţări s-au retras (Andora, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Luxemburg, Monaco, Maroc, Republica Cehă, Serbia, Slovacia, Turcia).

EUROVISION 2014: Postul CyBC şi-a anunţat retragerea din concurs din cauza crizei financiare şi a restricţiilor bugetare din Cipru. Totuşi, un alt post de televiziune din Cipru, Sigma TV, a sponsorizat canalul CyBC, şeful adjunct declarând că sunt dispuşi să organizeze selecţia naţională din Cipru: „Suportăm costurile necesare pentru piesă şi artist la fel cum MAD TV a făcut în Grecia anul trecut… Nu este niciodată prea târziu, încă e timp”.

RTVSLO a înscris Slovenia în concurs, dar o decizie finală privind participarea este aşteptată până pe 17 ianuarie, dată până la care este posibilă retragerea din concurs, fără costuri, iar dacă decizia va fi de a nu participa, Slovenia se va retrage.

EUROVISION 2014: Dar să revenim la spaţiul nostru mioritic. Etapele desfăşurării selecţiei naţionale sunt următoarele: începând din 15 ianuarie până pe 14 februarie se fac înscrierile; pe 19 şi 20 februarie un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs; doar 12 melodii vor intra, pe 1 martie, în selecţia naţională, care va fi transmisă de TVR. Melodia înscrisă nu trebuie să fi fost lansată comercial şi/sau interpretată public (integral sau parţial) înainte de 1 septembrie 2013.

Piesa nu trebuie să depăşească 3 minute, iar vârsta minimă a interpreţilor trebuie să fie de 16 ani împliniţi la data finalei internaţionale, conform Regulamentului EBU. Informaţii suplimentare pot fi găsite pe eurovision.tvr.ro, secţiunea Regulament, începând cu 12 ianuarie.

Eurovision 2014159 de piese au fost înscrise în cursa pentru desemnarea reprezentantului României la concursul Eurovision 2014, cu 11 mai multe decât la selecţia de anul trecut. Dintre acestea, 150 au fost validate în urma verificării dosarului de înscriere, iar 9 au fost respinse, neîndeplinind toate condiţiile impuse de Regulament.

Vedete autohtone, dar şi mulţi compozitori străini – italieni, spanioli, greci, belgieni, norvegieni – speră să reprezinte România la concursul de la Copenhaga, din luna mai.

Eurovision 2014. 12 melodii s-au calificat pentru Selecţia Naţională Eurovision 2014- VEZI LISTA

În urma ascultării celor 150 de melodii validate să participe la Selecţia Naţională Eurovision, juriul a decis un număr de 12 piese care să concureze în finala din 1 martie. Dintre cele 12 de melodii calificate, telespectatorii împreună cu juriul de specialişti vor alege, în prima zi a primăverii, cântecul care ne va reprezenta în acest an la finala internaţională a concursului, în Copenhaga.

„Bucuria generală a fost că cel puţin 20 de cântece au fost excepţionale, foarte bine produse şi interpretate. Membrii juriului, toţi profesionişti, spun că melodiile alese vor aduce, cu siguranţă, un plus de valoare calităţii show-ului de pe 1 martie”, a declarat Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision, imediat după încheierea preselecţiei.

Eurovision 2014. Ştefan Stan feat. Teddy K, Naomy, Bere Gratis, Silvia Dumitrescu, Marcel Crăciunescu, Anca Florescu, Vizi Imre, Renée Santana feat. Mike Diamondz, Paula şi Ovi, Mirela Vaida Boureanu, The dAdA şi The Zuralia Orchestra sunt cei pe care îi vom vedea pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, la finala naţională a concursului Eurovision 2014.

Tudor Turcu, VH2, Blaxy Girls, Dan Helciug, Anthony Icuagu, Jazzy Jo, Ozana Barabancea, Andrei Leonte, Cobzality feat. Matilda Pascal Cojocăriţa, Andreea Olariu, Alexandra Crăescu, Cezar Dometi se numără printre cei care nu au trecut de preselecţia desfăşurată pe 19 şi 20 februarie.

Eurovision 2014. Melodia câştigătoare va fi aleasă pe 1 martie, într-un spectacol televizat, cu public, desfăşurat la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov, spectacol prin care posturile TVR îşi lansează grilele de programe pentru această primăvară.

„Anul acesta, pe 1 martie, pregătim un spectacol pe care noi ni-l dorim extraordinar: spectacolul lansării grilelor de primăvară ale TVR şi finala în care alegem reprezentantul României pentru Eurovision 2014. Pe 1 martie, acum 46 de ani, se lansa Cerbul de Aur, prima sa ediţie fiind la Braşov, la Teatrul Sică Alexandrescu. Avem toate motivele să ne întoarcem la Braşov şi vă aşteptăm pe toţi să ne fiţi alături!”, a spus Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision.

Pe site-ul oficial al competiției, eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

Eurovision 2014. Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2014, la Copenhaga, Danemarca, în 6, 8 şi 10 mai. România va participa în cea de-a doua semifinală a concursului, cea din 8 mai, alături de Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta, Macedonia, Finlanda, Irlanda, Slovenia, Belarus, Grecia şi Elveţia.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cum fac românii mai mulți bani. Metoda e imbatabilă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Acord Rusia-Ucraina pentru evacuarea locuitorilor din Kursk
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!