Eurovision 2015. S-a aflat cine sunt românii din juriul internaţional

Eurovision 2015. Din juriul international de specialitate care va nota concurentii din acest an ai competitiei de la Viena vor fi si specialisti romani.
Alina Costache
06 mai 2015, 14:37
Eurovision 2015. S-a aflat cine sunt românii din juriul internaţional

Eurovision 2015. Anul acesta, toti concurentii de la Eurovision, inclusiv Voltaj, vor fi votati atat de public, prin apeluri telefonice sau SMS-uri, cat si de un juriu de specialitate, din care vor face parte si romani.

Potrivit agentiadepresamondena.com, este vorba de Ovi, pe numele sau real Ovidiu Cernauteanu, cel care a concurat, alaturi de Paula Seling, pentru Romania de doua ori pana acum, compozitorul Mihai Pocorschi, managerul si impresarul Anca Lupes, regizorul muzical Alexandra Cepraga.

Acestia vor urmari cea de-a doua repetitie a fiecarui concurent, de cu o noapte inaintea semifinalelor sau a finalei, si vor acorda note pentru abilitatea de a canta live si puterea piesei de a deveni hit. Astfel va proceda si juriile de specialitate din fiecare tara concurenta, in total, insumandu-se cu voturile publicului de acasa.

EUROVISION 2015. Călin Goia s-a lins pe bot de voturi. Piesa trupei Voltaj, BOICOTATĂ. Diaspora va vota SERBIA

EUROVISION 2015: Băieţii de la Voltaj şi-au pus în cap comunitatea română din Belgia, după ce au declinat invitaţia la un eveniment organizat la Bruxelles, weekend-ul trecut. Înfuriaţi, cei din diasporă au decis să nu-l mai sprijine cu voturi pe Călin Goia, ci pe Bojana Stamenov, reprezentanta Serbiei la Eurovision 2015, care le-a acceptat invitaţia.

EUROVISION 2015: Românii din diaspora belgiană au făcut tot ce e omeneşte posibil să-i aducă la Bruxelles, pe 25 aprilie, pe reprezentanţii noştri la concursul Eurovision 2015. Aceştia s-au oferit, în condiţiile în care TVR a susţinut că nu există un buget de promovare, peste hotare, a piesei ”De la capăt”, să-i deconteze trupei Voltaj cazarea, masa şi transportul.

Numai că, nici în aceste condiţii, Călin Goia nu şi-a făcut apariţia: “Noi aveam deja un angajament, pe care l-am semnat înainte să aflăm că vom cânta la Viena. Nici la Londra nu am ajuns, căci şi acolo am fost invitaţi. Ne pare foarte rău, nu am putut participa. Ne doream mult, dar avem un program extrem de încărcat. Ştiu că s-au suprapus nişte evenimente. Am încercat, dar nu s-a putut, aveam multe contracte semnate din timp”, ne-a declarat solistul de la Voltaj.

Cei din diasporă au declarat însă, pentru portalul belgian www.oikotimes.com, după ce ar fi stat de vorbă cu membrii trupei, că Voltaj fi cerut bani pentru concert, pe motiv că nu sunt obligaţi să-şi promoveze piesa care va reprezenta România la Eurovision 2015 gratis. 

Deranjat de amploarea scandalului bazat pe simple zvonuri, Călin Goia, vocalistul Voltaj, a intervenit: „Acestea sunt nişte minciuni! În primul rând, n-am cerut nimănui niciun ban pentru concertul acesta (de la Bruxelles – n.r.). În al doilea rând, noi suntem o trupă care cântă live şi avem nevoie de condiţii tehnice mai speciale… Trebuie să ne cablăm tobele, chitarele şi aşa mai departe, nu putem să dansăm în acest timp, iar acolo chiar nu s-au putut asigura condiţiile tehnice de care aveam nevoie şi nici locul nu era corespunzător unei cântări şi unei trupe care are pe scenă atâta echipament. Acesta e adevărul! Vom da publicităţii şi un comunicat în legătură cu acest subiect, însă aici e vorba de cineva răuvoitor care a lansat acest zvon”, scrie ziarulring.ro.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft trei produse pe care foarte mulți români se bat să le cumpere. Sunt în toate magazinele de sâmbătă, 12 aprilie. Au prețuri excelente, se vor vinde ca pâinea caldă, pentru că nu sunt mereu la ofertă
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii