EUROVISION 2019. „Îmbrăcaţi în ţinute elegante, optimişti şi cu zâmbetul pe buze, artiştii noştri, alături de reprezentanţii celorlalte 40 de ţări participante la Eurovision, au defilat prin faţa jurnaliştilor, fanilor şi a tuturor curioşilor care s-au strâns duminică seară în Piaţa Habima. (…) Îmbrăcată într-o superbă rochie albă, Ester Peony a acordat numeroase interviuri jurnaliştilor şi a făcut poze cu sutele de fani prezenţi la ceremonie pe parcursul traseului de peste 120 de metri”, se arată în comunicat, scrie agerpres.ro.
Citeşte şi Eurovision 2019 debutează marţi. Ester Peony, la a doua repetiţie oficială
Potrivit sursei citate, Ester a fost însoţită pe covorul portocaliu de Alex Şerbu, producătorul muzical „On a Sunday” şi de ceilalţi artişti care urcă, alături de ei, pe scenă – backing vocals şi dansatorii- delegaţia României fiind condusă de Smaranda Vornicu-Shalit.
„Drumul spre scena Eurovision trece pe aici, la covorul portocaliu, o defilare pe care nu o voi uita niciodată. Am fost înconjuraţi de fani, jurnalişti, prieteni ai Eurovision care ne-au îmbrăţişat cu simpatie şi căldură înainte de emoţiile concursului. Spiritul Eurovision s-a descătuşat aici, în Tel Aviv, unde mă simt, deja, ca acasă”, a declarat Ester Peony, citată în comunicat.
Delegaţia României a avut numărul 25 în ordinea intrării pe covor, iar interesul pe care l-a stârnit în rândul jurnaliştilor prezenţi la eveniment a fost uriaş, după cele două repetiţii impresionante susţinute zilele trecute pe scena Eurovision, precizează comunicatul.
Concursul internaţional debutează marţi, în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, cu prima semifinală.
Semifinalele şi finala Eurovision vor avea loc pe 14 şi 16, respectiv 18 mai.
Ester Peony, reprezentanta Românei la ediţia din acest an cu piesa „On a Sunday”, va urca pe scena Eurovision Song Contest pe 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.