EUROVISION 2019. Postul de televiziune KAN i-a acuzat pe militanţii palestinieni pentru acest atac cibernetic. „Se pare că în această seară (marţi), în timpul primei semifinale, site-ul KAN a fost ţinta unui atac cibernetic timp de câteva minute„, a declarat miercuri dimineaţă televiziunea publică israeliană, relatează The Jerusalim Post.
După începerea primei semifinale a concursului în care participă reprezentanţi din 41 de ţări, transmisiunea web a postului Kan a fost întreruptă de imagini animate transmise prin satelit cu explozii în Tel Aviv pe o coloană sonoră ameninţătoare.
EUROVISION 2019. Postul de televiziune public israelian a minimalizat incidentul, afirmând că seara s-a încheiat fără alte evenimente. Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino şi Slovenia s-au calificat în finala de sâmbătă.
„Ştim că într-o anumită etapă a avut loc o încercare, aparent a Hamas, de a prelua controlul asupra transmisiunii noastre digitale„, a declarat directorul general al KAN, Eldad Koblenz, pentru postul de radio al armatei israeliene. „Însă sunt fericit să spun că în câteva minute am reuşit să remediem această situaţie„, a mai spus el.
Organizarea de către Israel a ediţiei din 2019 a Eurovision i-a determinat pe activiştii pro-palestinieni să lanseze apeluri la boicot. Palestinienii şi susţinătorii lor au cerut, fără rezultat însă, ţărilor să nu participe la concursul de la Tel Aviv, ca parte a eforturilor lor de izolare a Israelului pe plan internaţional.