Zeci de angajaţi ai magazinelor de muzică Metropolis, deţinute de staţia de televiziune MAD TV, au protestat în faţa clădirii în care avea loc competiţia Eurovision Grecia. Oamenii se plâng că au fost concediaţi de către companie, iar acum aceasta sponsorizează concursul.
„Avem obligaţii, însă nu avem bani. Am fost concediaţi fără compensaţii. Am venit să protestăm pentru drepturile noastre. Fostul nostru angajator nu are bani să ne plătească, însă poate să organizeze concursul Eurovision cu statul grec„, a declarat un fost angajat al companiei.
„Nu avem nicio problemă cu Eurovision, avem însă o problemă cu faptul că am fost concediaţi, nu am primit compensaţii şi trăim cu 350 de euro pe lună”, a spus alt fost angajat.
Numeroase forţe de poliţie au fost mobilizate pentru a se asigura că protestul nu se va încheia fără niciun incident. Oamenii au strigat încontinuu, în timp ce în clădire grecii îşi alegeau piesa care îi va reprezenta la competiţia europeană.