Aproximativ 25 de persoane care locuiesc într-o casă dărăpănată din sectorul 5 al Capitalei au fost, joi dimineaţă, evacuate. Oamenii şi-au luat lucrurile şi s-au mutat în faţa casei. Chiriaşii sunt disperaţi şi spun că nu au unde să se ducă.
Oamenii spun că de şapte ani plătesc chirie pentru imobilul în care stau, iar în tot acest timp au făcut demersuri la primărie pentru a primi o locuinţă, însă nu au primit niciodată un răspuns. Aceştia îi cer edilului Marian Vanghelie să meargă la faţa locului ca să discute cu ei.
Trei dintre locatari s-au urcat pe acoperiş şi ameninţă că se sinucid. „Iniţial, pe acoperiş au fost două persoane, însă, ulterior, s-a urcat şi o a treia. O echipă formată din patru negociatori încearcă să le determine pe acestea să renunţe la protest şi să coboare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.
Mamei unuia dintre bărbaţi i s-a făcut rău, iar o ambulanţă SMURD a ajuns la faţa locului pentru a-i acorda primul ajutor.