Evenimentele organizate cu prilejul Halloween-ului şi Focului lui Sumedru, interzise în Argeş

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a decis interzicerea organizării unor evenimente precum Halloween sau Focul lui Sumedru, care ar implica prezenţa unui număr mare de persoane, pentru a limita răspândirea COVID-19, informează Agerpres.
Romania TV
19 oct. 2020, 14:26
Evenimentele organizate cu prilejul Halloween-ului şi Focului lui Sumedru, interzise în Argeş

Începând cu data de 20.10.2020, pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş se interzice organizarea şi desfăşurarea în spaţii deschise a oricărui eveniment şi/sau activitate tradiţională de tipul Focul lui Sumedru, Halloween şi alte asemenea, care generează aglomerări de persoane„, se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.

Hotârârea CJSU mai prevede că „este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise şi deschise de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş„.

Citeste si Un sibian s-a autodenunţat la 112 că a condus beat. A mers singur la secţie, pentru că poliţiştii întârziau să ajungă la domiciliul lui

Purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile publice din Argeş devenise obligatorie începând din 14 octombrie, conform unei decizii luate la acel moment de CJSU Argeş.

În judeţul Argeş, de la începutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmate cu coronavirus 6.095 persoane. În spitale sunt internaţi 358 de pacienţi, dintre care 32 la ATI. De la începutul pandemiei, 5.375 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 249 au murit.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Gestul banal din trafic pedepsit de poliție. Șoferii plătesc 1.000 de lei amendă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!