Aceasta este pentru prima dată când autorităţile din Nepal au decis să trimită o echipă de experţi pentru a reevalua înălţimea muntelui.
Oficial, Everestul se ridică la 8.848 de metri deasupra nivelului mării, dar această cifră a fost stabilită de o echipă de experţi indieni în 1954. Însă, de atunci, subiectul a stat la baza mai multor dezbateri.
Chinezii sunt de părere că înălţimea Muntelui Everest ar putea fi în prezent mai mică cu cel puţin trei metri, în timp ce specialiştii National Geographic Society din SUA cred că, de fapt, este cu minimum 1,5 metri mai mare.