“evident” că MRU se vrea şef!

Aseară, la TVR, premierul ne-a anunţat că “evident” ia în calcul prezenţa sa la Palatul Victoria mult timp după ce va expira perioada limitată a cabinetului său de avarie, premergător alegerilor generale.
Radu Herjeu
06 mart. 2012, 14:04

E greu de presupus că MRU nu citeşte sondajele sau că are senzaţia, ca şi talibanii portocalii, că USL are pe undeva pe la 30-40 la sută şi că PDL-ul, dopat cu UNPR-ul, verzii şi asezonat cu Dan Diaconescu, va da lovitura la viitorul scrutin!

Deja au apărut micile (vizibile) fricţiuni între MRU şi greii democrat-liberali. Având încă în guri gustul amar al abandonării forţate (desigur, de interesul naţional) a fotoliilor de miniştri, aceştia s-au regrupat în partid şi trimit mesaje mai mult sau mai puţin subtile noului premier că nu e singur pe lume şi că depinde de sprijinul lor. Mai întâi lansarea pe piaţă a zvonurilor legate de iminenta schimbare a şefilor ANAF şi CNAS, Blejnar şi Duţă. Şi dansul şefului executivului şi al reprezentanţilor PDL în jurul acestui subiect. Apoi înţepăturile "amicale" între acelaşi premier, mai vărbăreţ decât se aşteptau mulţi, şi Elena Udrea, pe tema bazinelor de înot care au "încununat" mandatul celei din urmă la Ministerul Dezvoltării.

Desigur, în acest moment, primul minsitru depinde de voturile coaliţiei din Parlament şi de loialitatea şi implicarea miniştrilor săi, mai totţi crescuţi la umbra arborilor falnici din grădina din Modrogan. Chiar şi cu spatele asigurat de Traian Băsescu, MRU nu-şi permite (încă) să se arate interesat de bucătăria internă a PDL-ului sau de politica acestuia de cadre. Dar, văzut de mulţi ca salvatorul portocaliu (sau verde-praz, dacă schimbările stilistice vor avea câştig de cauză), nu va dura mult până când va dori să-şi ia rolul în serios.

Vedetele pedeliste s-au văzut în situaţia ingrată de a fi tratate iar ca nişte vagoane. După ce au fost trase de Băsescu în alegerile trecute, acum se văd reduse la statutul de simplu apendice al noii stele a politicii dâmboviţene. Şi, dacă în cazul lui Băsescu, acceptarea rolului lui a venit pe undeva firesc şi în timp, preşedintele cucerindu-i sau fermecându-i pe mulţi, cu ceva vreme înainte de a începe să-i joace pe degete cum i-a convenit, MRU e un outsider, impus de Cotroceni ca viitor lider, fără să aibă în spate bătălii şi răni căpătate în tranşee alături de veteranii democraţi. Care vor fi fost, desigur, foarte puţin încântaţi de scenariul extrem de transparent al propulsării lui MRU în rolul de candidat la preşedinţie din partea dreptei şi de salvator al acesteia în viitoarele alegeri. Şi ei? Vor face iar muncă de teren sau de cabinet, pentru a se trezi apoi la mâna toanelor şi intereselor următorului şef absolut? Nu cred. Sunt convins că, bazându-se pe lipsa oricărui suport a lui MRU în partid, liderii acestuia vor face tot posibilul ori să scape de el, ori să fie ei cei care-l folosesc şi-l controlează pentru a beneficia de încrederea pe care, poate, o va câştiga acesta în rândul românilor până la alegeri.

Ei bine, MRU le-a dat aseară un mesaj clar. Indiferent de agitaţia voastră, sunt mari şanse să fiu numit premier după alegerile din toamnă. Şi, dacă voi nu sunteţi cuminţi, e posibilă găsirea unei alte formule de guvernare pentru că, spre deosebire de voi, eu sunt „prizabil” cel puţin de o parte a actualei opoziţii. Aşa că, ori cu mine, ori împotriva mea. Şi, implicit, împotriva celui care are dreptul să numească un prim-ministru şi care a anunţat nu o dată că o va face după cum îl taie capul. Şi pedeliştii ştiu, ca noi toţi, cam ce se-ntâmplă când pe Traian Băsescu îl taie capul...

http://raduherjeu.blog.com

E greu de presupus că MRU nu citeşte sondajele sau că are senzaţia, ca şi talibanii portocalii, că USL are pe undeva pe la 30-40 la sută şi că PDL-ul, dopat cu UNPR-ul, verzii şi asezonat cu Dan Diaconescu, va da lovitura la viitorul scrutin!

Deja au apărut micile (vizibile) fricţiuni între MRU şi greii democrat-liberali. Având încă în guri gustul amar al abandonării forţate (desigur, de interesul naţional) a fotoliilor de miniştri, aceştia s-au regrupat în partid şi trimit mesaje mai mult sau mai puţin subtile noului premier că nu e singur pe lume şi că depinde de sprijinul lor. Mai întâi lansarea pe piaţă a zvonurilor legate de iminenta schimbare a şefilor ANAF şi CNAS, Blejnar şi Duţă. Şi dansul şefului executivului şi al reprezentanţilor PDL în jurul acestui subiect. Apoi înţepăturile „amicale” între acelaşi premier, mai vărbăreţ decât se aşteptau mulţi, şi Elena Udrea, pe tema bazinelor de înot care au „încununat” mandatul celei din urmă la Ministerul Dezvoltării.

Desigur, în acest moment, primul minsitru depinde de voturile coaliţiei din Parlament şi de loialitatea şi implicarea miniştrilor săi, mai totţi crescuţi la umbra arborilor falnici din grădina din Modrogan. Chiar şi cu spatele asigurat de Traian Băsescu, MRU nu-şi permite (încă) să se arate interesat de bucătăria internă a PDL-ului sau de politica acestuia de cadre. Dar, văzut de mulţi ca salvatorul portocaliu (sau verde-praz, dacă schimbările stilistice vor avea câştig de cauză), nu va dura mult până când va dori să-şi ia rolul în serios.

Vedetele pedeliste s-au văzut în situaţia ingrată de a fi tratate iar ca nişte vagoane. După ce au fost trase de Băsescu în alegerile trecute, acum se văd reduse la statutul de simplu apendice al noii stele a politicii dâmboviţene. Şi, dacă în cazul lui Băsescu, acceptarea rolului lui a venit pe undeva firesc şi în timp, preşedintele cucerindu-i sau fermecându-i pe mulţi, cu ceva vreme înainte de a începe să-i joace pe degete cum i-a convenit, MRU e un outsider, impus de Cotroceni ca viitor lider, fără să aibă în spate bătălii şi răni căpătate în tranşee alături de veteranii democraţi. Care vor fi fost, desigur, foarte puţin încântaţi de scenariul extrem de transparent al propulsării lui MRU în rolul de candidat la preşedinţie din partea dreptei şi de salvator al acesteia în viitoarele alegeri. Şi ei? Vor face iar muncă de teren sau de cabinet, pentru a se trezi apoi la mâna toanelor şi intereselor următorului şef absolut? Nu cred. Sunt convins că, bazându-se pe lipsa oricărui suport a lui MRU în partid, liderii acestuia vor face tot posibilul ori să scape de el, ori să fie ei cei care-l folosesc şi-l controlează pentru a beneficia de încrederea pe care, poate, o va câştiga acesta în rândul românilor până la alegeri.

Ei bine, MRU le-a dat aseară un mesaj clar. Indiferent de agitaţia voastră, sunt mari şanse să fiu numit premier după alegerile din toamnă. Şi, dacă voi nu sunteţi cuminţi, e posibilă găsirea unei alte formule de guvernare pentru că, spre deosebire de voi, eu sunt „prizabil” cel puţin de o parte a actualei opoziţii. Aşa că, ori cu mine, ori împotriva mea. Şi, implicit, împotriva celui care are dreptul să numească un prim-ministru şi care a anunţat nu o dată că o va face după cum îl taie capul. Şi pedeliştii ştiu, ca noi toţi, cam ce se-ntâmplă când pe Traian Băsescu îl taie capul…

http://raduherjeu.blog.com

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Bărbații din viața Simonei Halep. A avut mult ghinion în dragoste
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Atac armat într-o școală din Suedia! Cel puțin 11 persoane au murit. Printre victime s-ar număra și atacatorul
Cancan.ro
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
O lume întreagă e în doliu. Marele lider s-a prăpădit: Un om extraordinar, cu viziune, credință și generozitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Coliziune Aviatică deasupra Fluviului Potomac: 67 de Victime Identificate
MediaFlux
Se DAU 1.000 de lei PÂNĂ în 2027. Ajutor nesperat la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol