Examenul de DEFINITIVARE 2013: Peste 32% dintre dascăli au luat note peste 8, în Hunedoara

Peste 32% dintre cadrele didactice din judeţul Hunedoara care s-au prezentat la examenul de definitivat au trecut acest test la sesiunea din iulie, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Un singur candidat a fost notat cu media 10, iar alţi doi au primit note sub 3.
Iulian Tudor
23 iul. 2013, 13:02
Examenul de DEFINITIVARE 2013: Peste 32% dintre dascăli au luat note peste 8, în Hunedoara

„Din cele 115 lucrări ce au fost transmise centrelor de evaluare, 37 au primit note peste 8. Prin urmare, cei 37 de candidaţi au reuşit să treacă examenul de definitivat”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Hunedoara, Marta Mate, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte notele, una dintre candidate, profesoară la un liceu din Petroşani, a reuşit să obţină media 10, iar o altă profesoară, din Hunedoara, a fost notată cu 9,8.

La cealaltă extremă se află un profesor de sport de la o şcoală din Orăştie, care a fost notat la examen cu 1,9, şi un coleg de-al său de la un club sportiv şcolar din Deva, care a primit nota 2,8, deşi la inspecţiile ce au precedat examenul de definitivat cei doi obţinuseră note de 10.

Rezultatele sunt cele prelucrate înainte de depunerea contestaţiilor, cadrele didactice nemulţumite de note având posibilitatea să ceară o nouă corectare până pe 24 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie.

Cieşte şi: Pricopie: 48% promovaţi înseamnă că este un examen exigent

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Cele mai norocoase zodii în luna aprilie 2025. Patru nativi au lumea la picioare și succes pe toate planurile
Capital.ro
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Noile carduri de energie. Vor fi valabile de la 1 iulie 2025, ce sumă primesc românii
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Povestea sfâșietoare a românului care lucra în Anglia și a fost ucis de un britanic. Pedeapsa primită de asasin
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 50 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Coșmarul grăsimii de pe aragaz: Ingredientul sub 1 leu face toată treaba
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Veste bună pentru pensionari! Pensiile pentru luna aprilie vor fi livrate la timp. Banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile înainte de Paște
Cancan.ro
Ninsorile s-au întors în România! Viscol, lapoviță și vânt puternic în aceste județe
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a eliminat limita de viteză pe autostradă. Decizia națională care i-a bucurat pe șoferi: E ceva suprem
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Se dau 400 de lei pentru 2,5 milioane de pensionari în aprilie! Banii intră direct în buzunarele seniorilor înainte de Paște
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nostradamus pentru Geția: trei catrene uluitoare despre destinul României