EXCLUSIV Adina Buzatu şi Amalia Bellantoni, val de miştouri la adresa lui George Buhnici: „Dacă astfel de afirmaţii ar fi făcute de Carmen Brumă, ai înţelege”/”M-am conformat: mi-am luat piele fără vergeturi, fără celulită”

Creatoarea de modă Adina Buzatu şi afacerista Amalia Bellantoni au reacţionat dur după afirmaţiile jurnalistului George Buhnici, care au revoltat o ţară întreagă. Aflat la Festivalul Untold, Buhnici a făcut, în faţa camerelor, declaraţii catalogate de majoritatea celor la urechile cărora au ajuns drept misogine.
Oana Anghel
19 iul. 2022, 09:37
EXCLUSIV Adina Buzatu şi Amalia Bellantoni, val de miştouri la adresa lui George Buhnici:

George Buhnici a spus că lui nu-i place, atunci când merge la plajă, să vadă femei cu celulită şi vergeturi şi că acestea ar trebui să treacă mai des pe la sală. Vedeta TV a dat exemplul soţiei sale, Lorena, care, la peste 40 de ani, „arată ca o minoră„. Comparaţia, care s-a vrut a fi un compliment, a amplificat indignarea telespectatorilor şi internauţilor, care l-au acuzat pe Buhnici de tendinţe pedofile, cu atât mai mult cu cât nu este prima oară când jurnalistul vorbeşte despre „minore”.

Gafele lui Buhnici au stârnit revolta multor vedete şi persoane publice, care au reacţionat la foarte scurt timp. Printre acestea, creatoarea de modă Adina Buzatu şi afacerista Amalia Bellantoni.

George Buhnici, luat la mişto de de Adina Buzatu şi Amalia Bellantoni

În emisiunea Punctul culminant moderată de Victor Ciutacu, Adina Buzatu a opinat că astfel de „complimente” ar fi fost mai potrivit să vină din partea unor persoane cu competenţe recunoscute pe zona de nutriţie şi sport, cum ar fi Carmen Brumă sau Dragoş Bucurenci.

Citeste si Ilona Brezoianu se implică în scandalul momentului: „Mi-am făcut corpul ăsta să-i placă lui Buhnici, poate dau de el pe la mare și mă face de balamuc”

El îl consideră un compliment. Dă nişte standarde că nimeni nu ar trebui să aibă vergeturi, vergeturile nu au legătură nici cu sala, nici cu ce mănânci. Dacă ar spune asta Carmen Brumă sau Dragoş Bucurenci, care face sport nonstop şi arată impecabil, atunci poţi fi de acord cu acest lucru„, a spus Adina Buzatu în emisiunea mdoeratp de Victor Ciutacu la România TV.

La rândul ei, Amalia Bellantoni a abordat în propria manieră acest incident. Afacerista a apărut în faţa camerelor în pantaloni mulaţi de piele, iar filmarea a avut loc la sală… la sala de mese.

Eu m-am conformat, mi-am luat piele, fără vergeturi, fără cicatrice, fără celulită, că la 40 de ani trecuţi, cu doi copii, nu am cum să mă încadrez în standardele criticilor. De asemenea, sunt la sală, la sala mea de mese, m-am conformat şi eu ca minorele, nu mai sunt machiată„, a spus Amalia Bellantoni în faţa camerelor.

Lorena Buhnici, în asentimentul soţului ei. Soţia lui Buhnici, critici dure la adresa unei femei plinuţe: „Această balenuță cu siluetă greu de ținut în frâu”

După ce a văzut valul de critici, George Buhnici a venit cu o primă reacţie. Jurnalistul nu şi-a cerut scuze, ci a abordat gafa din punct de vedere al sănătăţii. Buhnici a făcut referire la epidemia de obezitate care este o problemă naţională. De asemenea, a explicat că astfel de complimente îi face frecvent soţiei. Cât despre valul de critici la adresa afirmaţiilor lui, Buhnici a avut o singură explicaţie: sunt trolii.

Citeste si Alina Eremia îi dă replica lui George Buhnici după declarațiile controversate despre cum ar trebui să arate femeile: „Nu costă nimic, jur”

Se pare că nu doar bărbatul are o problemă cu femeile care au vergeturi sau kilograme, ci şi partenera lui de viaţă. În urmă cu ceva timp, Lorena Buhnici a publicat pe Facebook un mesaj răutăcios la adresa unei doamne mai plinuțe! Aceasta a și fotografiat-o pe femeia în cauză, publicând ulterior imaginile pe contul său de socializare, alături de un mesaj extrem de dur. Lorena a numit-o pe doamna respectivă „balenuță”, comentând pe marginea „siluetei greu de ținut în frâu”.

Această balenuță rusească cu o siluetă greu de ținut în frâu a pozat pe nisipurile turcești sub atenta îndrumare a unui fotograf „profesionist”. Cred că îi vor ieși bine toate shooting-urile vara asta”, a scris Lorena Buhnici pe Facebook. George Buhnici nu a ezitat să dea like postării. După izbucnirea scandalului, Lorena Buhnici a şters respectiva postare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre