Antonio Andrușceac a comentat plecarea definitivă a lui Claudiu Târziu din partidul AUR și a reamintit telespectatorilor România TV că George Simion a promis că nu va candida, dar a făcut-o, iar acest comportament a adus probleme serioase în partid.
Prin plecarea lui Claudiu Târziu din partidul AUR, Andrușceac a subliniat că nu s-a încercat ruperea partidului, dar a lăsat de înțeles că există posibilitatea ca acesta să inițieze o nouă formațiune politică.
„George Simion ne promisese că nu va candida. După ce a candidat o dată, făcând niște aranjamente despre care nu ne anunțase, s-a clasat pe locul al patrulea.”
„În momentul ăla i s-a cerut să se țină de promisiune. A promis că nu va candida și, în timpul ăsta, strângea semnături. Problemele sunt grave, nu se spală în familie.”
Citește și: Partidul lui George Simion se destramă! Claudiu Târziu pleacă definitiv din AUR și anunță crearea unui nou partid : „Sunt alungat din propria casă”
„Nimeni nu a încercat să rupă partidul”, a dat asigurări Antonio Andrușceac. „Peste așteptările mele, Claudiu Târziu a avut o răbdare cum nu mi-am imaginat. Nu a făcut un partid, ca să știți acest lucru, dar poate vom constitui o nouă grupare politică.”
Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a fost suspendat din funcție sâmbătă, 5 aprilie, și a primit interdicție de a mai candida pentru o poziție la vârful partidului.
La doar câteva zile distanță Târziu și-a anunțat plecarea definitivă din partidul conndus de George Simion.
”Inevitabilul s-a produs. Mă despart definitiv de AUR. Pentru că săptămâna trecută AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion. A fost alegerea participanților la ședința Consiliului Național de Conducere. Peste câteva săptămâni, unii vor spune că nu au fost de acord, dar n-au avut ce face…”
”Am sentimentul că sunt alungat din propria casă de către copiii mei, pentru că am încercat să-i opresc să-i dea foc.” și-a motivat Claudiu Târziu decizia.
„Măcar salvez moștenirea pe care mi-am propus, dintru început, să o pun în lucrare. Cu zestrea aceasta moral-spirituală și cultural-politică am putut construi vehiculul politic numit AUR și nu le-o las, mai ales că nici nu își dau seama că au nevoie de ea. Cu acest capital simbolic, de luptă și de jertfă, voi putea clădi o altă formațiune politică, mai performantă și mai trainică.”
De ce ar prefera un lider să conducă verbal, prin ordine directe, în loc să își sprijine deciziile pe organele staturate ale partidului?”, susține europarlamentarul.
În scrisoarea postată pe blogul său, Claudiu Târziu a mai scris că George Simion se apropie de finalul carierei sale politice.
„Ce s-a întâmplat în ultimele zile în AUR este fotografia derivei în care se află partidul. Declarațiile contradictorii, lipsa de asumare, confuzia generală arată absența unei strategii și o conducere dependentă de starea emoțională și gândirea unui singur om.
Situația din AUR este foarte departe de ceea ce se vede astăzi, iar după prezidențiale vor izbucni crizele ținute astăzi sub preș.
Toți oamenii cu notorietate și cu o carieră în spate vor vrea să știe care e proiectul politic al partidului pentru actual legislatură și ce s-a făcut în aceste luni.
Dacă George Simion a crezut că are o problemă cu mine, după alegeri se va întâlni cu niște colegi mai puțin diplomați decât am fost eu, oameni care acum speră că AUR va câștiga ceva din această cursă”, a mai precizat Târziu.
Citește și: AUR bombardează BEC cu plângeri privind campania lui Nicușor Dan. Ce reclamă partidul lui George Simion