EXCLUSIV | Clotilde Armand nu a învins chioşcarii de la metrou. După mai bine de şase luni de la demolările cu ranga, magazinele din subteran rezistă în Sectorul 1. Cum se scuză instituţiile care trebuiau să le desfiinţeze

Începută cu ranga în luna aprilie, demolarea chioșcurilor de la metrou s-a împotmolit în Sectorul 1, condus de Clotilde Armand. Zeci de magazine îşi desfăşoară în continuare activitatea în staţiile de metrou Piaţa Victoriei, Romană, Aviatorilor, precum şi la Universitate. Desfiinţarea chioşcurilor fără autorizaţie ar fi trebuit realizată de A.D.P Sector 1, instituţie din subordinea Primăriei conduse de Clotilde Armand, însă autorităţile nu au intervenit deocamdată deoarece iau în calcul inclusiv situaţia în care patronii magazinelor să le desfiinţeze „din proprie iniţiativă”.
Razvan Mihalascu
19 oct. 2021, 17:03
EXCLUSIV | Clotilde Armand nu a învins chioşcarii de la metrou. După mai bine de şase luni de la demolările cu ranga, magazinele din subteran rezistă în Sectorul 1. Cum se scuză instituţiile care trebuiau să le desfiinţeze

Clotilde Armand nu a învins chioşcarii de la metrou în staţiile din Sectorul 1. La Piaţa Victoriei, călătorii grăbiţi încă îşi mai pot cumpăra merdenele sau dobrogene pentru că patiseria din pasaj încă mai funcţionează, cu toate că se numără printre magazinele fără autorizaţie. Chiar dacă Primăria Sectorului 1 condusă de Clotilde Armand ameninţă cu demolarea, patronii acestei firme încă îşi pun speranţa că îşi vor mai putea funcţiona în continuare.

Tot în pasajul pietonal prin care călătorii sunt nevoiţi să treacă pentru a ajunge în staţia de metrou Piaţa Victoriei mai supravieţuiesc alte magazine. La chioşcul ridicat fără autorizație încă sunt vândute diverse produse, de la fructe, biscuiți, la băuturi răcoritoare.

Clotilde Armand nu a învins chioşcarii de la metrou. Patronii au contestat amenzile în instanţă

Lipit de acest chioşc, mai funcţionează şi un magazin de reparaţii pentru telefoane mobile. Patronii acestei firme au fost amendaţi în luna aprilie de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, cel mai probabil, pentru că nu demolat construcţia, dar au contestat sancţiunea în instanţă. Judecătoria Sector 1 urmează să dea un verdict în acest caz la sfârşitul lunii octombrie.

Cum s-a desfăşurat demolarea chioşcurilor la metrou în Sectorul 1

La solicitarea RomâniaTv.net, instituţia condusă de Clotilde Armand a precizat că pe raza Sectorului 1 se află următoarele staţii de metrou: Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Aviatorilor, Aurel Vlaicu, Pipera, Gara de Nord, Basarab, Griviţa, 1 Mai, Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului, Străuleşti.

La începutul lunii aprilie, când au început demolările „cu ranga” a chioşcurilor la metrou, Primăria Sectorului 1 avea în evidenţă peste 100 de magazine care funcţionau fără autorizaţie.

„În perioada 1.04 – 08.04.2021, s-a desfăşurat o acţiune de identificare a spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou Aurel Vlaicu, Aviatorilor, Basarab, Gara de Nord, 1 Mai, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în incinta staţiilor de metrou enumerate sunt amplasate un număr de 103 construcţii cu caracter provizoriu cu destinaţie comercială, executate fără autorizaţie de construire, amplasate pe domeniul public al statului.

În celelalte staţii de pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1 nu au fost amplasate construcţii de acest tip”, au precizat reprezentanţii Primăriei Sectorului 1, la solicitarea Romaniatv.net.

Situaţia spaţiilor comerciale pe fiecare staţie de metrou, la data 8.04.2021, era următoarea:

–          Aurel Vlaicu – 6 spaţii comerciale (dintre care 5 funcţionale)

–          Basarab – 7 spaţii comerciale (dintre care 5 funcţionale)

–          Aviatorilor – 7 spaţii comerciale (dintre care 5 funcţionale)

–          Gara de Nord – 32 de spaţii comericale ( dintre care 26 funcţionale)

–          1 mai – 1 spaţiu comercial (funcţional)

–          Piaţa Victoriei – 23 de spaţii comerciale (dintre care 16 funcţionale)

–          Piaţa Romană – 8 spaţii comerciale (dintre care 3 funcţionale)

–          Universitate  – 19 spaţii funcţionale (dintre care 10 funcţionale)

„Activităţile comerciale desfăşurate în aceste spaţii erau cele de comerţ cu amănuntul ( produse alimentare, textile, băuturi, ţigări, accesorii GSM, produse cosmetice), farmacii, patiserie – cofetărie, servicii de xero-copiere, cafenele 5 to GO”, a mai precizat Primăria Sectorului 1.

Citeşte şi: Nou val de demolări la staţiile de metrou din Sectorul 1. Chiriaşii, somaţi să desfiinţeze chioşcurile cât mai rapid. „N-avem ce face! Toată lumea o să strângă”

Demolarea chioşcurilor de la metrou, realizată noaptea de A.D.P Sector 1, sub paza poliţiştilor şi jandarmilor

De asemenea, Primăria Sectorului a precizat că Metrorex nu s-a conformat somaţiilor transmise de către Biroul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, motiv pentru care ” s-a procedat la efectuarea demersurilor pentru emiterea Dispoziţiilor Primarului Sectorului 1 privind desfiinţarea acestor spaţii comerciale pe cale administrativă”.

„În perioada 12.04.2021 – 03.06.2021, în vederea punerii în aplicare a Dispoziţiilor Primarului Sectorului 1, în intervalul 23:00 – 03:00, s-au derulat acţiuni de desfiinţare a spaţiilor comerciale aflate în subteranul staţiilor de metrou Basarab, 1 Mai, Aurel Vlaicu şi Gara de Nord. Lucrările de desfiinţare au fost executate de către A.D.P Sector 1, sub coordonarea Biroului de Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul instituţiei noastre, în prezenţa reprezentanţilor Metrorex S.A.

Toate acţiunile de desfiinţare executate până în prezent s-au încheiat fără evenimente deosebite şi s-au derulat în prezenţa reprezentanţilor Metrorex, s-au efectuat planşe foto pentru fiecare construcţie provizorie desfiinţată; materialele rezultate în urma lucrărilor au fost transportate şi depozitate în locaţiile A.D.P. Sector 1; mărfurile abandonate de utilizatorii spaţiilor comerciale au fost ridicate pe bază de proces verbal.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor de desfiinţare a construcţiilor provizorii au mai participat efective din cadrul Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române”, au explicat reprezentanţii Primăriei Sectorului 1.

Cum a apelat Clotilde Armand la ajutorul lui Nicuşor Dan pentru a demola chioşcurile de la metrou din zone protejate

„În ceea ce priveşte acţiunea de desfiinţare a spaţiilor comerciale executate fără autorizaţie de construire, amplasate pe domeniul public al statului, aflate în subteranul staţiilor de metrou Universitate, Aviatorilor, Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, întrucât acestea se află în zone construite protejate, Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis dispoziţii de desfiinţare pe cale administrativă pentru fiecare spaţiu comercial amenajat în interiorul staţiilor de metrou anterior menţionate.

Lucrările de desfiinţare vor fi executate de A.D.P. Sector 1, sub coordonarea Direcţiei Control din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti”, se mai arată în răspunsul Primăriei Sectorului 1.

Câte chioşcuri de la metrou mai trebuie demolate în Sectorul 1

De asemenea, A.D.P Sector 1 a mai desfiinţat, în ultimele zile, 10 spaţii comerciale amplasate în subteranul staţiei de metrou Universitate.

„În consecinţă, în perioada următoare, urmează să fie desfiinţate cele 9 spaţii comerciale aflate în interiorul staţiei de metrou Universitate şi asupra cărora nu s-a intervenit încă, plus cele din spaţiile de metrou Piaţa Romană (8), Piaţa Victoriei (23), Aviatorilor (7), în situaţia în care utilizatorii acestora nu le desfiinţează din proprie iniţiativă”, au detaliat reprezentanţii Primăriei Sectorului.

Instituţia condusă de Clotilde Armand a mai precizat că magazinele care încă funcţionează în staţiile de metrou vor fi demolate în următoarea perioadă.

„Referitor la spaţiile comerciale aflate în subteranul staţiilor de metrou situate pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1 în interiorul cărora încă îşi mai desfăşoară activitatea unii agenţi economici, vă comunicăm faptul că acestea sunt în interiorul staţiilor de metrou în care nu s-a intervenit până la data redactării prezentului material, dar agenţii economici în cauză vor fi somaţi, în scris, cu 72 de ore înainte de desfiinţare, să-şi întrerupă activitatea comercială; situaţia spaţiilor în care se mai desfăşoară activităţi comerciale este următoarea: 2 în staţia de metrou Universitate, 5 în staţia de metrou Piaţa Victoriei, 2 în staţia de metrou Romană şi 4 în staţia de metrou Aviatorilor”, sunt explicaţiile Primăriei Sectorului 1.

În data de 7 aprilie, într-un cor de fluierături și scandări, Ștefan Paraschiv, directorul Metrorex, a început demolarea cu ranga a primului chioșc din subteran. Operațiunea a avut loc în stația de metrou Ștefan cel Mare. A fost nevoie de efective de poliţişti şi jandarmi care au făcut făcut scut să protejeze muncitorii care dezasamblau chioșcurile

„Un cartel se destructurează cu ranga“, clama, în aceeași zi, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

Potrivit datelor Metrorex, citate de Libertatea, din data de 7 aprilie și până pe 26 mai, au fost desființate 156 de chioșcuri din incintele stațiilor de metrou. În total, în subteran se aflau 331 de spații comerciale, conform sindicatelor de la metrou.

Citeşte şi: PSD se apropie de declanşarea referendumului pentru demiterea lui Clotilde Armand. De câte semnături mai au nevoie social-democraţii

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“