Cristian Popescu Piedone, candidatul PPU-SL la Primăria Capitalei, aflat în cursă cu Nicușor Dan, primarul în funcție, și medicul Cătălin Cîrstoiu, susține că nu este el cel susținut de alianța PSD-PNL pentru că nu este un om controlabil politic, singurul său „stăpân” fiind cetățeanul.
„Vă spun ceva în premieră. Pentru că nu a fost de la început și iepurașul din joben, astăzi numit domnul Cîrstoiu, este al lui. Alianța ar fi vrut să mă susțină. Nu, omul are alte gânduri și îl deranjează un om care nu este controlabil de politic și este controlabil doar de cetățean. În fața cetățeanului mă înclin și mă înclin spunând că n-am să dezamăgesc. Asta a fost singura mea promisiune în 30 de ani, acolo unde am fost ales. La Primăria Capitalei este next level, așa e, o să vedeți în maxim 8 zile proiectul pentru București fiabil.
Calitatea mea de a rezista, puterea lui Dumnezeu cu care m-a înzestrat, am fost și am învățat, am mers pe primul meu gând, și astăzi primul meu gând este să candidez și voi câștiga. Și al doilea gând, vin îndoielile și ele, ele vin de la Diavol. A fi atât de real deranjează, a fi atât de virtual se vede. Oamenii au început să simtă. Odată cu votarea mea pe 9 iunie ca primar general, eu sunt primarul tuturor bucureștenilor, că m-au votat, că nu m-au votat. Dacă am ieșit eu, îi reprezint pe toți, așa trebuia să reprezinte și PSD”, a declarat Cristian Popescu Piedone, în direct la România TV.