EXCLUSIV Dan Diaconescu, primele reacţii după condamnare: „Fetele au fost obligate să spună asta la Parchet. Le-am întâlnit doar câteva secunde în viaţa mea”

Fostul patron al postului OTV, Dan Diaconescu, a fost condamnat miercuri, 12 februarie, la 8 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Hotărârea instanței nu este definitivă. Acesta este acuzat de implicare în acte sexuale cu minori. La ultima înfățișare, Diaconescu și-a exprimat convingerea că va fi achitat, susținând că nu există suficiente probe în dosar. Conform anchetei, fostul politician și om de televiziune ar fi avut relații intime cu două surori gemene, pe care le-ar fi cunoscut în urmă cu patru ani, în stațiunea Olimp, în timpul unui spectacol.
Filip Stan
13 feb. 2025, 23:34
EXCLUSIV Dan Diaconescu, primele reacţii după condamnare:

Într-o intervenţie telefonică în emisiunea de joi a lui Victor Ciutacu, de la România TV, Dan Diaconescu a susţinut că întreg dosarul este unul politic, fabricat de serviciile secrete, şi că nu a avut nicio relaţie cu cele două tinere. Mai mult, una dintre cele două surori a susţinut, la rândul său, într-o declaraţie înregistrată, că acuzaţiile ar fi false şi că ar fi îndurat un adevărat calvar în perioada procesului.

„Pe lângă faptul că e o creație totală a unui serviciu secret sau, mă rog, a mai multor servicii secrete care au concurat, este că au atras, pe lângă mântuirea mea, murdărirea mea, o mulțime de alte persoane pe care efectiv le-au distrus. Absolut toți povestesc cu subiect și predicat, deși au fost audiați separat, cum au fost puși, cum au fost amenințați de către organele de anchetă, polițiști, procurori din Constanța.

Pe scurt, în perioada în care eu mă întâlneam foarte des cu George Simion și dânsul îmi spunea că nu prea ar mai vrea să candideze. Pe vremea aceea erau tot felul de discuții legate de Călin Georgescu și de alte persoane din jurul său. Cei care ne ascultau convorbirile cred că au înțeles că aș putea candida eu, fiindcă în scurtă vreme, la momentul respectiv, dispăreau acele interdicții de care știți, interdicții pe care le-am avut timp de 12 ani și au apărut cu acest dosar la două-trei zile după această discuție finală a mea cu George Simion, în care oricum nu doream să candidez, dar el m-a invitat la Casa Poporului. M-a invitat să oficializeze această relație pe care o aveam eu, de președinte fondator al AUR, așa cum îmi tot spunea el prin telefon. Toate aceste convorbiri sunt în acest dosar, dacă vă puteți închipui, între mine și George Simion. Mereu ne-am întrebat ce caut acolo. Cert este că m-am pomenit cu mascații în casă după aceste întâlniri și vedeți grozăvia de dosar.

Acest dosar, până una alta, a creat următoarea situație prin interdicțiile pe care eu le aveam nu doar în televiziune, ci și în politică, mi s-au prelungit cu încă un an. Ele expirau înaintea alegerilor din anul 2024, undeva în luna februarie. Aceste fete au venit cu aceste declarații care concordă cu celelalte lucruri apărute în timpul procesului și nimeni nu ia niciun fel de măsuri împotriva anchetatorilor, împotriva acestor ofițeri din serviciile secrete care le-au dictat declarațiile, care l-au amenințat și le-au spus că dacă nu ziceți așa despre Diaconescu, că v-ați culcat cu el, o să vă arestăm.

Citeşte şi: Răsturnare de situație în dosarul Nordis, judecata se reia de la zero pentru Laura Vicol și Vladimir Ciorbă

Ne-au amenințat familiile. A fost foarte complicat, dar e un dosar pe care îl vedeți cu ochii dumneavoastră. L-ați urmărit de la început până în prezent. Și uitați și d-voastră ce e posibil în România. De când treaba cu corupția nu mai e așa vandabilă, nu prea mai face audiență. Corupția a mers bine adusă de Soroș în România. Mă rog, lupta cu corupția. Între 2005 și 2015 au inventat ăștia pe plan mondial acuzațiile sexuale. Au început cu Julian Assange în 2010, apoi ministrul Ozkan, apoi Donald Trump. În România, atât s-a putut, să găsească două domnișoare pe care, repet, nici nu le-am întâlnit decât câteva secunde în viața mea și să le pună să mintă cum că s-ar fi culcat cu mine. A venit în instanță acum câteva luni, a jurat cu mâna pe Biblie și a spus în mare, mă rog, cu mai multe detalii, despre ce aveți dumneavoastră în această înregistrare.

A dat acolo nume și prenume de oameni, de polițist care a bătut-o, de anchetator care i-a dictat ce să zică, de faptul că un specialist a venit și a zis „trebuie să joci rolul”, citez din memorie aproximativă, „unei prostituate obraznice”.

Fiindcă noi avem o lege în România. Ei nu mă puteau inculpa pe mine. Domnișoarele respective, una fiind căsătorită și cu copil la vremea respectivă, cealaltă având un logodnic. Ele ambele au peste 16 ani. Oricum ați fost mințiți că ar avea 14-15 ani. Legea spune că o fată peste 16 ani sau, mă rog, un băiat, are voie să facă sex cu consimțământul său. Văzând serviciile că nu mă pot murdări cu povestea asta, nu mă pot trimite în judecată, le-a obligat să declare cum că ar fi prostituate, fiindcă există o lege a prostituției infantile, care spune că ai voie să faci sex cu o prostituată, cu condiția ca ea să aibă peste 18 ani. Dacă ea are peste 16 ani, atunci se cheamă folosirea prostituției infantile. Ei bine, fetele au fost obligate să spună asta la Parchet, deși în primele lor declarații au spus că nu mă cunosc, că nu au făcut sex cu mine în viața lor. Au făcut o asemenea declarație la Parchet, dar și-au schimbat această declarație în instanță, în fața judecătoarei.

Citeşte şi: Dan Diaconescu, condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul „sex cu minore”. Prima reacţie a omului de televiziune

Întrebat de Victor Ciutacu de ce au făcut fetele declaraţiile respective în faţa judecătorilor, dacă cumva ar fi fost şantajate, Dan Diaconescu a explicat cum funcţionează întreaga schemă.

„Serviciile când vor să murdărească pe cineva, pe Dan Diaconescu, pe Victor Ciutacu – Doamne ferește! – folosesc niște oameni pe care îi au deja. Au acolo denunțătoare de serviciu. Ea este poreclită dealerul poliției. O cheamă Borcan, nu știu cum, Alexia. Ceva de genul acesta. Pe ea au luat-o pentru trafic de droguri. Au dus-o la poliție și în timpul audierilor, ea a spus „dacă îmi daţi drumul, vă spun cum două prietene de-ale mele îl cunosc pe Dan Diaconescu și ele, la rândul lor, dacă le chemați, o să vă dea mai multe detalii despre Dan Diaconescu”. Cam așa stau lucrurile din punct de vedere al dosarului. Eu nu știu în realitate ce s-a întâmplat, dar așa își motivează Parchetul că a început urmărirea penală. Am pierdut multă libertate, mulți bani am pierdut. Mi-am pierdut membri ai familiei, tatăl, respectiv mama. Tatăl meu a murit din cauza primului dosar prin care eu am avut de trecut, fiindcă nu am vrut să vând televiziunea OTV, iar mama mea a decedat din cauza acestui dosar.

România mi-a demonstrat într-adevăr că este o forță în experimente de acest tip. Deci ce se poate întâmpla în România nu se poate întâmpla nicăieri, de la anulare de alegeri până la închideri de televiziuni, de la luarea unui om cu duba să fie acuzat că s-a culcat cu două tipe pe care nu le-a cunoscut în viața lui”, a mai declarat fostul realizator TV.

Citeşte şi: Cum și-a recuperat Gigi Becali, de la Florin Talpan, banii din procesul de calomnie. ”M-a sunat. Dacă sunt atât de rău şi îl sperii, de ce mă sună?”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Noile funcții disponibile pe WhatsApp. Ce vor putea face de acum utilizatorii în aplicație
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Decizia care cutremură România după alegeri. S-a anunțat planul
Playtech.ro
Cutremur puternic în România! Românii s-au speriat, s-a simţit în cele mai multe oraşe
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Furtuni și vijelii. Vremea se dezlănțuie în următoarele săptămâni. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Schimbare majoră înainte de alegeri. Un nou nume devine favorit pentru Cotroceni
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă