Un bărbat în vârstă de 35 de ani, o femeie de 31 de ani, copilul lor în vârstă de 9 ani şi nepotul lor de 11 ani, toţi aflaţi într-o maşină, au murit joi în timp ce se întorceau acasă din pelerinaj de la Sfânta Parascheva în apropiere de Săbăoani, judeţul Neamţ.
Citeşte şi: Detalii şocante despre familia moartă în accidentul din Neamţ. Şoferul era în cârje după alt accident
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un autoturism se deplasa pe drumul judeţean 208, dinspre Mirceşti, ajuns în intersecţia cu E85, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 56 ani, din judeţul Prahova, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul anchetei. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul a patru persoane din Roznov, aflate în autoturismul în cauză, şi rănirea alteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Singurul supravieţuitor al familiei din Roznov este un băiat de 14 ani. El a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital în Roman.
Mătuşa băiatului a povestit la România TV că acesta a scăpat sărind din maşină imediat după impact.
„Au plecat şi la întoarcere spre casă s-a întâmplat tragedia. I-a luat o maşină mai mare înainte. Nu s-a asigurat, ală nu avea lumini. I-a luat în plin. O fi adormit la volan … Şi ala mare de 14 ani a scăpat când s-a învârtit maşina de două ori şi s-a aruncat din maşină. Şi s-a dus într-un câmp, în şanţ. Băiatul cel mare a scăpat pentru că s-a aruncat din maşină. Şi după ce s-a întâmplat tragedia a venit şoferul care a provocat accidentul, a venit spre băiat, l-a luat de haine, l-a zguduit şi i-a zis „Mă, mie cine îmi plăteşte asigurarea? Să-mi daţi banii pe asigurare!”. După ce şi-a văzut părinţii morţi şi el traumatizat, plângea. Îl durea spatele, un picior”, a povestit mătuşa băiatului la România TV.