EXCLUSIV Doina Pană: „Ştiu cine ar fi vrut să mă omoare și prin cine. S-au luat bani grei”

Doina Pană, fost ministru al Mediului, a fost otrăvită cu mercur! Verdictul aparține specialiștilor de la INML și de la Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon.
Filip Stan
25 ian. 2021, 22:47
EXCLUSIV Doina Pană:

EXCLUSIV Doina Pană! Fostul ministru a declarat, luni seara, în exclusivitate la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, că le-a spus procurorilor pe cine bănuiește că ar sta la tentativa sa de omor, precum și prin cine s-a făcut otrăvirea.

”Eu nu am avut avocat, până acum câteva luni. Am considerat că sunt parte vătămată și că trebuie ca autoritățile statului să mă apere. DIICOT ar putea să schimbe încadrarea în atentat la siguranța statului, nu doar tentativă de omor calificat și grup infracțional organizat. Nu au reușit să mă omoare, dar scopul și l-au atins. Eu din politică am plecat, din guvern am ieșit. Tot ceea ce am vrut eu să fac nu s-a mai făcut, ulterior”, a declarat fostul ministru.

EXCLUSIV Doina Pană: „Eu am indiciile și știu cine ar fi vrut să mă omoare, cine a vrut și prin cine. S-au luat bani grei. Sunt cei din apropierea mea, au fost audiați toți. Sunt probele care dovedesc că am fost otrăvită. Dovezile sunt indirecte legate de cine ar fi putut să facă acest lucru. S-a acționat foarte greoi. Trebuia să se confiște din secunda doi ce aș fi putut consuma, un suc, o apă.

Eu nu am vrut să se ajungă la un scandal internațional, cu un ministru otrăvit. Trebuia să existe o discuție în CSAT pe această temă, dar nu a existat.”, a spus Doina Pană.

Expertizele oficiale confirmă ceea ce Doina Pană bănuia încă din 2019. În timpul mandatului său la Ministerul Apelor și Pădurilor, bistrițeanca a fost otrăvită. Se pare că aceasta a fost otrăvită cu mercur.

Expertizele oficiale confirmă faptul că Doina Pană a fost otrăvită pe vremea când era ministru și conducea Ministerul Apelor și Pădurilor. Se pare că expertizele au fost efectuate de Institutul de Medicină Legală, dar și de către medicii de la Spitalul Parhon din București.

Doina Pană, fost ministru al Apelor şi Pădurilor, a contestat raportul INML în cazul otrăvirii sale cu mercur

Cei din urmă au efectuat o expertiză endocrinologică, care demonstrează că Doina Pană a fost otrăvită intenționat și nu accidental, în urma consumului de fructe de mare. Cantitatea mare de mercur din sânge a arătat că a fost vorba despre o otrăvire intenționată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Imagini nemaivăzute cu Papa Francisc. Cum arăta în tinerețe, când era inginer chimist
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de fricos e Putin. A fost panică la Kremlin din cauza unui cadou
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Diagnosticul oficial al rezidentului de 31 de ani de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, care a murit subit: „Nu trebuia să moară”
Cancan.ro
Mesajul de ADIO transmis de Cristian Porneală, înainte să-și pună capăt zilelor: 'Vă rog să nu veniți la înmormântarea mea'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Cum poți ieși la pensie la vârsta de 60 de ani:,, Este o noutate în lege”. Anunțul făcut de ministrul Muncii
MediaFlux
Cutremur puternic în Turcia, resimțit și la București! Seism de 6.2, anunță specialiștii. Anunțul INFP după seism UPDATE
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat