EXCLUSIV | Medicul Emilian Imbri avansează un scenariu-şoc. „Vom ajunge la 70.000 de cazuri. Medicii ar putea lucra chiar şi infectaţi”

Medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului "Victor Babeş" din Bucureşti, a declarat, miercuri, că România este posibil să înregistreze chiar şi 70.000 de infectări cu COVID-19 pe zi în următoarea perioadă.
Filip Stan
26 ian. 2022, 11:36
EXCLUSIV | Medicul Emilian Imbri avansează un scenariu-şoc.

Dr. Emilian Imbri a avertizat că „la un număr aşa de mare de infectări este firesc să avem un număr relativ mare de persoane că o să ajungă şi la spital”.

„Şi pe mine m-a mirat explozia. Nu mă aşteptam de la o zi la asta la treaba asta. Probabil că şi numărul de teste a fost mult mai mare zilele astea decât acum două-trei zile.

Nu îmi place să dau dreptate miniştrilor, dar să ştiţi că de data asta sunt nişte calcule pe care le-au făcut la Ministerul Sănătăţii, la INSP şi se adeveresc. Sunt calcule făcute pe nişte formule ştiinţifice. Probabil că vom ajunge la 70.000 de cazuri.

Am zis că mai mult de 50 – 60 de mii nu vom avea, dar e clar. Vom ajunge la 70.000 şi atunci sigur că indiferent cât de liniştiţi am fost pe ideea că e o tulpină mai domoală, că nu e aşa agresivă, totuşi la un număr aşa de mare de infectări este firesc să avem un număr relativ mare de persoane că o să ajungă şi la spital”, a declarat dr. Emilian Imbri, în direct la România TV.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 26 ianuarie. RECORD de infectări în România. Peste 34.000 de cazuri COVID-19 şi aproape 100 de morţi în 24 de ore

Emilian Imbri, despre explozia cazurilor COVID şi în rândul medicilor. „Cei cu simptome uşoare îşi pun costumele infectaţi”

Întrebat dacă e posibil să se ajungă la situaţia la care să nu mai existe medici care să trateze numărul mare de pacienţi infectaţi, dr. Emilian Imbri a avansat un scenariu luat în calcul în perioada în care conducea Spitalul „Victor Babeş”.

„E un lucru care a scăpat de multe ori discuţiei şi anume că în spital, chiar personalul medical se infectează. Vorbesc despre ce am trecut la Spitalul Babeş când am lucrat acolo.

Nu ştiam precis ce se va întâmpla când a atacat prima oară SARS-COV-2. S-a mers pe ideea că dacă se îmbolnăveşte personalul şi nu mai avem cu cine lucra, cei care se simt în măsură să se ridice şi să nu stea la pat, adică cei cu simptome uşoare, îşi pun costumele infectaţi.

Riscul de a infecta pe cineva nu exista. Era vorba despre un spital în care nu existau decât infectări cu SARS-COV-2. Nu se punea problema să transmiți. Ori lucrul ăsta într-un spital cu mai multe specialităţi şi nu este totul pregătit pentru SARS-COV-2 este absurd. Nu se poate discuta.

Însă într-un spital de boli infecţioase, dacă simptomele sunt uşoare, personalul poate lucra pentru că se îmbracă, îi protejează pe cei din jur, însă asta e greu de acceptat ca obiectiv, ca mod de a lucra, însă în contextul în care n-ai cu cine lucra, gândiţi-vă puţin”, a conchis medicul Emilian Imbri.

Doctorul Emilian Imbri este în prezent consilier al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Citeşte şi: Vaccinarea anti-Covid a copiilor de 5 – 11 ani a început de azi în România. Iată tot ce trebuie să știi despre imunizarea celor mici

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Joe Biden condamnă mandatele de arestare emise de CPI împotriva liderilor israelieni
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili