EXCLUSIV | Nicușor Dan, față în față cu Victor Ciutacu, la RomâniaTV. Planul primarului Capitalei să mai câștige un mandat

Actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a fost invitat în cadrul emisiunii ”Punctul culminant”, prezentat de Victor Ciutacu, la România TV. Ce spune Nicușor despre cursa electorală, din care Cristian Popescu Piedone consideră că acesta nu va ieși învingător.
Filip Stan
25 apr. 2024, 20:57
EXCLUSIV | Nicușor Dan, față în față cu Victor Ciutacu, la RomâniaTV. Planul primarului Capitalei să mai câștige un mandat

Actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a fost invitat în cadrul emisiunii ”Punctul culminant”, prezentat de Victor Ciutacu, la România TV.

Citește și EXCLUSIV – Sondaj SOCIOPOL la comanda România TV: Nicușor Dan are doar 2 procente în fața lui Piedone în lupta pentru Primăria Capitalei

Într-un dialog cu Victor Ciutacu, Nicușor Dan a explicat și detaliat

Cine este cel mai mare adversar?

Noi am făcut mai multe sondaje, fără discuție, adversarul din această campanie este Cristian Popescu Piedone.

Chiar dacă va intra în cursă și Firea?

Da, pentru că are priză directă la un anumit electorat. Noi avem un electorat de dreapta care a votat de-a lungul timpului cu PNP, avem și electoratul de stânga, cum spun oamenii, Cristian Popescu Piedone vorbește pe limba lor, li se pare că a făcut lucruri pe acolo pe unde a fost.

Ajută sau încurcă implicarea Gabrielei Firea?

Evident că împarte acest electorat în două. Nu numai că avem un singur tur, oamenii știu că trebuie să voteze util. În electoratul de stânga care votează mai mult CPP și Gabriela Firea se va împărți în acei doi candidați. În opinia mea, mulți votanți de la Firea vor merge către Piedone.

Mulți dintre acești oameni m-au votat și în 2020, eu am încercat să îi mulțumesc cât pot de bine și pe cei de la USR și pe cei de la PMP. Dacă se va vedea că șansele de a câștiga Primăria sunt între mine și Piedone, ceilalți nu vor vota alți candiați.

L-ați invitat public la discuție pe Piedone?

În urmă cu trei zile am intrat la Euronews și au fost câteva minute în care am vorbit prin telefon, l-am întrebat dacă vrea să avem o dezbatere într-un studio de televiziune, răspunsul a fost că vrea, dar într-o piață. E greu să nu degenereze într-o piață, adică este o diferență. Totuși, suntem niște profesioniști, nu putem face dezbaterea asta într-o piață.

Dl Piedone vă acuză că sunt partea unui blat în favoarea dvs. Că au făcut mascarada asta cu domnul Cîrstoiu, cu Gabriela Firea, ca dvs să rămâneți în fruntea Bucureștiului?

Eu nu iau foarte în serios această chestiune, ca să reusești să faci un astfel de scenariu e greu în România. A fost mai întâi suprapunerea între alegerile parlamentare și cele locale. Decizia a pornit de la lista de alegeri la Europarlamentare, decizia a fost că trebuie să candidăm împreună, apoi am zis să facem același lucru ca în București. Apoi s-a găsit un candidat unic.

Dezmințiți categoric ideea vreunei înțelegeri?

Se vede în sondaje, partidele PNL și PSD au avut în plan alte lucruri, dar nu să scadă în sondaje.

Puteți să îmi răspundeți sincer la o întrebare? Sunteți fondator USR. La un moment dat, din motive de neînțelegere a formațiunii, dvs ați plecat. Ați candidat ca independent, inclusiv cu susținerea USR. Acum sunteți din nou susținut de USR. Cum explicați că niște oameni cu care nu v-ați înțeles, vă susțin acum?

În politică trebuie să aduni majorități, e plină politica de oameni care au avut dreptate si nu au ajuns nicăieri. În 2016-2017 am creat acest partid, în societate era dezbaterea aceea de conservatori și progresiști. Se vedea că între cei care intră în USR erau mai mult progresiști decât conservatori. Eu le-am spus că vom fi toți împreună, atunci când ei s-au dus către progresiști, eu nu mai aveam cum să fiu garantul. Apoi a fost un gest de onoare ca eu să ies din partid. Am plecat fără scandal, le-am urat succes și am colaborat în viața noastră politică și în continuare.

Dacă ești independent, ești pe spinarea ta, dacă reprezinți două partide, ești mai mult decât politic, corect? 

La București a funcționat, inițial am avut PNL-PSD, ulterior PMP-ul s-a adăugat, am avut 34 de locuri din 55, a funcționat, au fost momente în care am avut opinii diferite.

Dacă ați fi intrat în PNL, credeți că mai exista această alianță?

În ședințele de guvern era toată presa, în acest mandat a fost plictiseală mare. În 2020 nu puteam intra în PNL, pentru că era nevoie ca un candidat să satisfacă și publicul PNL și publicul USR, care nu sunt cele mai compatibile.

Mie mi s-a părut că aș trăda electoratul unuia sau altuia. Dacă aș fi intrat în USR, trădam publicul PNL și invers. Să zicem că aș fi făcut asta. Miza PNL în acest an sunt alegerile parlamentare și prezidențiale. Tot o alianță cu PSD ar fi fost.

Contați în continuare pe publicul liberal, odată cu intrarea dlui Burudja?

Eu sper, sunt oameni care m-au votat în 2020, eu am făcut ce a ținut de mine, pe de altă parte, pe teoria votului util, când vor vedea că lupta este între mine și Cristian Popescu Piedone, oamenii vor vota între noi.

Am văzut un sondaj în care aveați 40%

Sondajele făcute de noi nu au ținut pasul cu schimbările făcute de partide în acest caz. Am făcut un sondaj în urmă cu o lună și ceva, pe varianta eu, Piedone și Gabriela Firea.

Vreau să vă întreb, în contextul în care nu puteți fugi de scandalul cu spitalele, dacă nu aveți un oarecare inconfort în contextul în care cei de la USR au fost cei mai vocali. Dintr-o dată funcționează nevinovăția și ei, nu vă simțiți inconfortabil?

Există dreptul Parchetului de a sesiza orice sesizare, ei trebuie să cerceteze și instanța să se pronunțe. Ceea ce nu înțeleg eu este de ce niște cazuri care au miză uriașă nu ajung să fie cercetate.

Spuneți-mi un caz.

Berzei Buzești s-au cheltuit bani publici de 200 de milioane de euro, instanțele civile s-au pronunțat, au anulat 20 de acte, au anulat declanșarea exproprierii, autorizațiile, totul, toate actele desființate. Chiar noi am sesizat, au trecut zece ani și totul s-a prescris.

Voiați să se dărâme și să se ia de la capăt?

La acel moment, așa cum au spus și arhitecții, toți specialiștii au spus că există o altă soluție pentru Berzei Buzești, să ne întoarcem cu niște demolări minore pe Dinicu Golescu. Cazul doi, vizavi de Poșta Vitan s-a construit un bloc de 9 etaje. În sensul că, acolo era voie să se construiască 4 etaje, primăria Sectorului 3 a dat 6 etaje, la trei zile de la anulare, primăria a dat 8, apoi 9 etaje. De asta am făcut plângere la DNA în calitate de activist, DNA a dispus o expertiză și acolo s-a spus că s-a creat un folos necuvenit de 600.000 de euro, procurorul a spus că nu e un mare pericol social și niciun pericol pentru public și a clasat dosarul. Apoi Sectorul 3, singurul pentru care am făcut plângere penală. Aici în PUZ Sector 3, legea spune că poți modifica niște lucruri, atunci am făcut plângere la DNA în care am spus că dispar zeci de hectare de spațiu verde, că se înghesuie clădirile, apar clădiri din senin. Ulterior, instanța civilă a spus că se confirmă, administrația Bucureștiului fusese arhitect la Sectorul 3, dl Dumitrașcu. A fost audiat în 2021 la DNA, cu doamna procuror am văzut toate aceste 1000 de clădiri, vorbim de clădiri construite. Dacă dai 1000 de autorizații nelegale trebuie să existe o cercetare, nu?

Nu mai este domnul Bold arhitect?

S-a pensionat, noi l-am păstrat încă un an peste vârsta de pensionare.

De unde aveți bani pentru campania electorală?

De la oameni, până acum mi-au donat 2000 de oameni, împreună mi-au donat 300.000 de euro. Și în 2012 mi-au donat oamenii, legea te obligă ca cei care au donat mai mult de 10.000 de lei să îi publici în Monitorul Oficial. Oamenii care mi-au donat de mult au fost chemați la DNA, au fost întrebat dacă au fost șantajați.

Faptul că un procuror îl inculpă pe Dragnea și Dragnea ajunge la pușcărie, îl face bun, apoi îl face rău când îl inculpă un USR-ist.

Eu nu am spus niciodată asta, mă susțin mulți și câteva partide. Eu am spus că pentru oricine există suspiciune să fie anchetat, dar mi-ar plăcea să văd marile cazuri de conducere, în special cele din urbanism, ca acestea să fie anchetate.

Cine e mafia imobiliară și ce vrea ea?

Când o persoană fizică sau juridică are un teren de un hectar și conform regulamentului orașului, el are voie să construiască 7000 de metri, deodată vine un PUZ și dintr-o ridicare de mână din Consiliul General, el are voie să construiască 20.000 de metri pătrați. Deodată valoarea crește cu 4 milioane de euro, noi am avut chestiunea asta sistematică de 20 de ani, de când am intrat în UE și au început să vină banii în București.

Noi mereu ne ducem către cei privați, ne gândim că afaceriștii privați fac mânării. Mi-a spus un prieten, afacerist, ”dacă nu ni s-ar cere șpagă, nu am da, că nu suntem nebuni”

Aveți perfectă dreptate, este o lege care spune că dacă vrei să cumperi o zonă industrială și vrei să faci blocuri de locuințe trebuie să dai 20.000 de metri pătrați de spații verde. Legea asta nu a fost aplicată, este lege națională. Deodată toți oamenii ăștia, eu îi înțeleg și pe oamenii ăștia, dacă oamenii au încălcat această lege, logic că mergeai să îți faci planul de afaceri în direcția asta.

S-au făcut calcule pe baza milioanelor pierdute de când sunteți la Capitală.

Îmi asum că am blocat proiecte nocive și proiecte care nu încălcau legea. Într-una din legile României, pe care n-o citește nimeni, scrie că dacă dezvolți un cartier de locuințe trebuie să ai ocupat 40%. Veneau unii care voiau să construiască mixt, toți se făceau că nu vedeau, evident, profitul crește, dar oamenii rămâneau înghesuiți în cartiere din cauza asta. Aici e problema, eu am zis că respectăm cu strictețe legea, unii speră să se reîntoarcă lucrurile la cum era înainte.

Ați primit sponsorizare de la George Iacobescu?

Da, în campania 2016 am primit o donație de 10.000 sau 20.000 de euro.

Ați anunțat că sunteți liniștit, când a fost anunțată Firea, că rechinii știu unde să meargă cu banii

Am zis invers, că acum știu cum să se împartă, ori Firea, ori Piedone, tot aia este. Da, am preluat Bucureștiul cu trei miliarde datorii curente. Și acum avem datorii, ca să fim foarte bine datorii. Am încercat să ne împrumutăm cât am putut, atât cât ne permite legea. Municipiul București, Zalău, Sibiu se pot împrumuta într-un an 30 de milioane de euro. Este absurd. Sunt mai multe legi, una dintre ele este legea plafoanelor. Diferența între ce am găsit când am preluat mandatul și ce este acum este că acum toate datoriile sunt eșalonate, sunt oameni care știu că vor plătiți peste o lună, două sau trei. De la Firea erau neeșalonate, neachitate, familia Costanda, 400 milioane de lei, la OTOKAR erau 170 de milioane de lei datorie. Oricare dintre oamenii ăștia putea să îți blocheze conturile, pentru că nefiind eșalonate se poate. Sumele astea totale la construcția de la Cora Pantelimon, 60 de milioane de lei. Vreo 20 dintre aceste firme au blocat conturile.

Multe critici au venit de la Pandele, la adresa dvs. În campania asta vă bateți cu Firea sau cu Pandele?

Legat de domnul Pandele, este o necesitate pentru București și Voluntari, noi suntem despărțiți de o cale ferată, peste asta poți trece cu un pod. Există Petricani și Andronache, pentru care ar fi util să construim două poduri pentru care există și proiecte, dar trebuie ca aceste două părți să colaboreze. Am încercat să am un dialog cu el, l-am sunat, i-am dat mesaje, nu a răspuns. Mi s-a spus că este un viceprimar care se ocupă cu infrastructura, l-am sunat, mi-a zis că e în concediu, l-am mai sunat și nu a mai răspuns la telefon.

Domnule, dați-le oamenilor un termen rezonabil prin care să nu mai tremure de spaima că vor tremura de frig

Pe rețeaua de termoficare am făcut progrese, acum două zile a crăpat o conductă care avea 60 de ani. Cert e că am schimbat în trei ani 110 km din 1000, avem 1000 rețeaua principală și partea secundară 300. 50 am făcut în ultimul an. Studiile sunt bine făcute, începem acolo unde avariile sunt cele mai mari, noi am făcut în trei ani mai mult decât în ultimii 12. Iarna asta a fost mai bine, într-o zi normală un apartament nu avea, dar aveau 99 de apartamente căldură. Am redus și apa care se vărsa în pământ, cam cu 20%, mergem în direcția bună. Rahova nu mai are problemele astea, de exemplu.

Aveți o estimare, că sunteți matematician.

Aici e o altă problemă, noi trebuie să și dăm apă caldă în intervalul ăla. Dacă am spune că doi ani nu am mai da apă și căldură, am rezolva. Dar nu se poate. Eu cred că am făcut lucruri bune pe termoficare.

Ați promis revoluția traficului, unde e americanul, a dispărut?

Nu, a murit, chiar a murit. Mai întâi, în primul an am avut covid și era un om cu o anumită vârstă care nu putea să vină la București, preocuparea noastră în primul an a fost să eșalonăm aceste datorii. Dacă vorbim de trafic sunt două lucruri importante de spus, de unde vine traficul. Vine din această dezvoltare urbană total scăpată de sub control. Dacă tu vei pune 5000 de apartamente și nu vei construi grădiniță și școală la ele, va fi o problemă. Desigur, există neceistate, instinctul de a avea propria ta casă. Din păcate, dezvoltarea este nefericită. Sunt multe exemple în care blocurile sunt prea înghesuite și oamenii au dificultăți, dacă nu au în preajmă școli și grădinițe și sunt nevoiți să se deplaseze. Noi după 3 ani și jumătate puteam fi mai rău decât suntem. E bine că nu suntem mai rău, pe de altă parte, singura soluție este să ducem oamenii către transportul public.

Păi puteți produce ca în Amsterdam transport public?

Avem rezultate, am crescut numărul de oameni care plătesc abonamente, a crescut numărul de călători. Am cumpărat 100 de tramvaie. Nu am blocat-o eu pe Gabriela, l-a atribuit cui nu trebuia! Au fost două firme, două oferte, firma Astra a contestat și în felul ăsta s-au pierdut doi ani. Autobuze electrice, troilebuze, am pus bilet unic cu metroul, abonamente foarte avantajoase, se poate plăti cu cardul și, de asemenea, cu telefonul.

Am extins în zone mici cartiere care nu aveau transport public, controlăm plecările de la cap de linie ca să nu mai plece autobuzele unul după altele.

Acum patru ani făcea carieră o poză cu dvs de la Palatul Cotroceni, când s-a spus că v-a pus Iohannis mâna pe cap și de-aia ați ajuns primar!

Îmi pare rău dacă vă dezamăgesc dar cred că am discutat chestiuni de administrare a Bucureștiului, despre termoficare.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
StirileBZI
Anunţ important pentru 4,6 milioane de pensionari! A fost o majorare de 6,4%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Parlamentul își alege astăzi noii președinți ai Camerelor
MediaFlux
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!