EXCLUSIV | Primarul din Râmnicu Vâlcea acuză PNL şi USR că vor să declanşeze o criză a gunoaielor precum Clotilde Armand în Sectorul 1. „E strigător la cer. Sunt nişte băieţaşi care s-au văzut la putere”

Mircia Gutău, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, a lansat un atac virulent la adresa consilierilor locali PNL şi USR pe care îi acuză că vor să declanşeze o criză a gunoielor, precum cea din Sectorul 1 al Capitalei, în contextul în care a fost respinsă majorarea preţului pentru sortarea gunoaielor. Edilul se opune vehement instituirii stării de alertă sanitară, situaţie în care ar permite Consiliului Local, dominat de PNL şi USR, să încheie un contract fără licitaţie cu firma Urban, aflată în pragul falimentului.
Filip Stan
02 iul. 2021, 11:45
EXCLUSIV | Primarul din Râmnicu Vâlcea acuză PNL şi USR că vor să declanşeze o criză a gunoaielor precum Clotilde Armand în Sectorul 1.

De asemenea, primarul din Râmnicu Vâlcea mai acuză firma Urban de faptul că deţine un depozit ilegal de gunoaie, aflat la mică distanţă de malul drept al râului Olt şi de o fabrică de conserve. Edilul afirmă că a făcut zeci de sesizări către Garda de Mediu, însă nu au fost aplicate măsuri concrete pentru eliminarea munţilor de gunoaie.

„Organele abilitate să îşi facă treaba! Am făcut zeci de sesizări la Garda de Mediu. Este firma Urban care a închiriat un spaţiu de la Comat şi acolo s-au depozitat gunoaiele. Ei spun că sunt 30.000 de tone, dar cred că sunt în jur de 50.000 de tone.

Firma este acum în insolvenţă. Dacă intră în faliment pentru că ăsta e stilul lor de lucru, Primăria va fi forţată să ridice gunoaiele de acolo şi după aceea să se îndrepte împotriva lor cu banii”, a declarat Mircia Gutău, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, pentru Romaniatv.net.

Mai mult, edilul susţine că a făcut chiar şi în urmă cu doi ani zeci de sesizări către Prefectură şi Garda de Mediu referitor la această situaţie revoltătoare. Spune că de fiecare dată i s-a promis că vor fi luate măsuri „imediat”, în condiţiile în care în apropierea munţilor de gunoaie se află o fabrică de conserve.

„Am sesizat Prefectura de nenumărate ori. Noi nu avem cum să intrăm pe proprietate privată. Am pus Poliţia locală să oprească maşinile de gunoi să nu mai ducă deşeuri acolo, pentru că le aduc din judeţ şi le depozitau în curtea la Comat.

La 30 de metri este cea mai mare fabrică din România – Annabella. Au făcut zeci de sesizări. Ei fac produse alimentare, însă ăştia (Urban) nu mai iau gunoiul de aici!”, a mai precizat Gutău.

Contactată de România Tv, Dorina Mutu, directorul fabricii de conserve, nu a dat curs solicitării noastre de a vorbi despre problema gunoaielor produsă de firma Urban.  Nu am primit vreun răspuns nici de la reprezentanţii firmei Urban.

Citeşte şi: Bombă ecologică în Vâlcea! Munţi de gunoaie şi substanţe toxice, la doar câţiva metri de malul Oltului. PNL şi USR mută criza deşeurilor din Sectorul 1 în Râmnicu Vâlcea

Primarul din Râmnicu Vâlcea, despre munţii de gunoaie din sudul oraşului. „E ceva strigător la cer! Garda de Mediu la nivel naţional nu face absolut nimic”

Edilul a explicat că Primăria Râmnicu Vâlcea va fi obligată să plătească o sumă uriaşă pentru a elimina depozitul ilegal de deşeuri.

„Ridicarea şi sortea gunoaielor de acolo presupune cel puţin 9 milioane de lei, deci două milioane de euro. Îmi pun întrebarea: de unde voi recupera banii de la firmele astea după aceea?

Garda de Mediu la nivel naţional nu face absolut nimic. Sunt zeci de sesizări. E ceva strigător la cer!”, a mai spus Gutău.

Întrebat dacă municipalitatea este pregătită să împrumute cele două milioane de euro, primarul a refuzat să ia în calcul acest scenariu deoarece depozitul este ilegal.

„Cum să fiu pregătit? Trebuie să răspundă Prefectura şi Garda de Mediu. E ilegal depozitul. Am sesizat de mii de ori lucrul ăsta! Organele abilitate să se sesizeze!”, a mai spus primarul din Râmnicu Vâlcea.

Edilul a acuzat firma Urban că nu a plătit revedenţa de 11 milioane de lei către autorităţile locale.

„Ei vin cu nişte preţuri de dumping la licitaţie şi nu-şi plătesc redevenţa. Ăştia nu sunt tot bani?”, a mai spus Gutău.

Mai mult, Mircia Gutău a mai precizat că municipalitatea dispune de o „groapă ecologică făcută pe fonduri ISPA” şi acuză PNL şi USR, care au majoritatea în Consiliul Local, c-ar vrea să lichideze contractul cu actualul operator de salubritate.

„Firma de salubrizare care a lucrat până acum vor să o blocheze, să lichideze contractul ilegal. Nu ştiu în ce ţară trăim! Sper ca situaţia se va rezolva în ceea ce priveşte blocajul în colectarea gunoaielor, după modelul Sectorului 1 din Bucureşti!”, a mai afirmat edilul.

Totodată, edilul a afirmat că nu este de acord cu instituirea stării de alertă sanitară.

„Ei sunt nişte băieţaşi care s-au văzut la putere şi cred că tot ce zboară se mănâncă, dar nu se va întâmpla aşa ceva! USR şi PNL au făcut acest blocaj. Am avut o discuţie cu domnii de la USR şi au înţeles şi azi în şedinţă cred că va trece, dacă nu vor interveni presiuni politice.

Liberalii nu fac altceva decât să blocheze. Aşa ceva n-am pomenit. Am fost şi eu o grămadă de ani liberal, dar aşa idee să blochezi, să fii împotrivă şi să duci oraşul într-o asemenea stare, mi se pare strigător la cer!”, a conchis edilul.

România TV a luat legătura şi cu ministrul Mediului, dar şi cu şeful Gărzii de Mediu. În timp ce Barna Tánczos nu a dat curs solicitării, Octavian Berceanu a spus că nu se află în acest moment în România.

Citeşte şi: Cum a făcut Clotilde Armand Bucureștiul de râs în toată Europa! Jucătorii Naționalei Franței, cazați la un hotel de lux chiar lângă Ateneu, unde erau munți de gunoaie

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Bzi.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Produsul alimentar adorat de români și care se face acum din dioxid de carbon. Un nume greu susține afacerea
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordin de la UE: Proprietarii de apartamente trebuie să plătească
Playtech.ro
Cuvântul din limba română pe care 70% dintre români îl scriu greșit. E folosit des, dar mulți nu știu forma corectă
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Ce investiții vor să facă fiii lui Donald Trump în România
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Lovitură cruntă pe piața imobiliară. „Lebăda neagră” prăbușește prețurile
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Imagini copleșitoare de la înmormântarea Teodorei Marcu! Ce gest a făcut soțul ei în momentul în care sicriul a coborât în groapă
Cancan.ro
'Mi-a pus mâna sub salopetă, a văzut că nu port lenjerie intimă, m-a...' Tânăra care-l acuză de hărțuire pe Cristian Boureanu rupe tăcerea! Povestea e halucinantă: nu pe ea a vrut-o, ci pe prietena ei, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. S-a aflat ce a făcut în Austria și ce legături are cu Rusia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a putut ajunge și din ce motiv
MediaFlux
Taxare pentru pensiile mai mare de 3.000 de lei. Anunț oficial de la șeful Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum l-a „împachetat” stilistul Casei Regale pe Nicușor Dan, fără să-i șifoneze prea tare imaginea