Este suficient să stai de vorbă preţ de câteva ore cu Titi Tudor, pentru a obţine o perspectivă interesantă a vieţii, alta decât cea la care te-ai putea gândi iniţial. Omul ăsta nu te poate lăsa indiferent, chiar dacă nu ai nicio legătură cu boxul, sau cu sportul, în general. Iar dacă o ai, totul pare simplu, natural, ca un un vin bun, care se aşază cuminte în pahar, pregătit să fie degustat.
Conexiunea cu sportul a fost electrică pentru Titi Tudor. Totul a plecat de la momentul în care l-a văzut boxând pe marele Calistrat Cuţov. De aici totul a decurs firesc.
„Imi aduc aminte că am văzut la televizor un meci de box al lui Calistrat Cuţov şi am zis că asta vreau să fac. Eram un ţărănuş din Sălciile, cam firav, dar cu fibră, că la ţară se munceşte mult. Meciul l-am văzut la vecini, că noi eram săraci, nu aveam televizor. Şi, cand am ajuns la Ploieşti au fost prima dată la sala de box Rafinorul. De aici a început totul, sub îndrumarea maestrului Emil Popa”, a povestit Titi Tudor.
Titi Tudor şi-a cunoscut soţia încă din liceu. Ambii erau elevi la liceul de Chimie, din Ploieşti, iar faptul că el era deja campion naţional l-a ajutat în tentativa lui de a înfiripa o relaţie cu Melvi, aşa cum o alintă. De dragul, ei, pentru a o impresiona, a încercat chiar să vorbească ardeleneşte, soţia sa fiind din zona Târnăveni.
„Pentru mine, ca sportiv, antrenor, dar mai ales ca om, a contat enorm să am o relaţie stabilă, să găsesc acasă, tot timpul, persoana iubită, care să îmi dea forţă. Melvi a fost prima mea iubire, aveam 17 ani. La Chimie era un panou cu mine, care eram deja campion, şi toate fetele se uitau la panou. Dintre toate, mie mi-a plăcut ea, care era retrasă, mai timidă. Am intrat în vorbă cu ea, am aflat că e din Târnăveni şi am încercat să o impresionez şi eu, i-am spus că sunt din Gherla şi încercam să vorbesc cu accent. Până m-a dat de gol o colegă care i-a spus: Ce Gherla, mă, Titi e din Sălciile, de aici. E la 17 ani am rămas cu Melvi şi a fost alegerea perfectă pentru mine, m-a ajutat în tot ce am făcut, a fost sprijinul meu mereu, aşa cum şi eu am ajutat-o cu tot ce am putut”, a povestit, chiar cu emoţie, maestrul emerit al boxului Titi Tudor.
Titi şi Melvi sunt împreună de 50 de ani, iar de curând au devenit bunici.
Titi Tudor este renumit şi după porecla sa, Titi Prosop. Şi acum îşi aminteşte că totul a plecat de la un meci al lui Doroftei, la Buzău. Fiind meciul echilibrat, nu a vrut ca Doru să fie depunctat din cauza lui, că tot striga din colţ, fiind avertizat de arbitru. Aaşa că a luat prosopul de lângă el şi a început să muşte din el.
„ La un meci la Buzău, Doroftei avea un adversar localnic, bunşi el. Era pe muchie de cuţit meciul, iar eu am fost avertizat pentru că urlam din colţ tot timpul. Ca să nu fie depunctat copilul, am luat prosopul de lângă mine şi am început să trag cu dinţii firele din el. La final, Doru a câştigat, dar a fost foarte supărat: Ce-ai făcut, maestre! Era prosopul pe care mi l-a dat mama, l-a primit cadou. Cum mă duc cu el aşa, franjuri”, a evocat cu umor, Titi Tudor, startul carierei lui ca Titi Prosop.
Ulterior, supărarea lui Doroftei a trecut, prosoapele s-au deşirat, pe rând, până când Doru a ajuns campion mondial, cu Titi Tudor, mereu în colţ, mereu pregătit să îşi antreneze dantura pe firele bietelor prosoape.
Gala din Rusia, de la Anapa, va rămâne în amintirea lui Titi Tudor ca momentul cel mai delicat din viaţa lui, când a fost la un pas de moarte. El susţine şi acum, la 10 ani distanţă de la neplăcutul eveniment, că, dacă nu se întâmpla în Rusia, probabil nu mai era în viaţă, acum.
„În semifinalele competiției am fost furat rău de tot. Și, în momentul în care s-a anunţat decizia, am simţit o gheară în piept, m-am aşezat şi le-am spus delegaţilor că mi-e rău. Era un infarct, s-a oprit gala, tot, m-au dus direct la un spital de cardiologie, absolut impresionant, cu toate dotările. Dacă nu se întâmpla asta în Rusia, cred că acum lucram la metrou, ca să zic aşa! Am fost stabilizat la spiatul ăsta, în Rusia. Am stat acolo 72 de ore şi au decis să mă opereze. Dar eu, într-un interviu, le-am zis rușilor că nu rămân la ei, că dacă „mi-ați furat meciul, îmi furați și inima”. Am venit în ţară, eram cu băiatul meu, şi am fost operat de doctorul Brădişteanu. De fapt, el mi-a dat curaj să mă operez, eu îi spusesem soţiei că vin acasă, să mor în patul meu. Îmi făcusem deja şi planul, cum să fug din spital, în noaptea aia. Când mi-a arătat că şi el a fost operat pe inimă şi are 3 bypass-uri, am acceptat. Acum am patru bypass-uri, dar nici măcar un moment, după operaţie, nu m-am simţit rău”, a spus maestrul, destul de nonşalant, de parcă nu ar fi fost în discuţie limita dintre viaţă şi moarte.
Un om ca Titi Tudor, cu atât de multe realizări profesionale, nu pare să fie tratat cum trebuie de statul român, care, mai ales în sport, a demonstrat de foarte multe ori că îşi persiflează valorile.
Titi Tudor nu a ieşit la pensie, deşi vârsta i-ar fi permis acest lucru. Aşa cum spune el, dacă nu ar mai veni la sală, probabil că s-ar stinge acel „foc” pe care îl are în interior.
Acum este angajat la CSM Ploieşti cu un salariu un pic mai mare de 4.000 de lei, în condiţiile în care, având 4 bypass-uri, vreo 2.000 se duc pentru îngrijirea necesară. Nu se plânge, însă, de acest lucru, dar îl doare altceva. Faptul că a făcut o solicitare către Ministerul Sportului, pentru a obţine renta viageră acordată pentru performanţe deosebite. Nici până acum însă, nu a fost băgat în seamă.
„Ce mai mare dezamăgire este asta, legată de renta viageră. Am făcut şi eu ceva pentru box şi voi face cât voi avea putere. Am trimis o solicitare către Minsterul Sporturilor, de acum cinci ani, pentru a mi se acorda şi mie această rentă. Văd că au tot primit alţii, unii despre care nici nu ştiu ce au făcut în sport, dar când e vorba despre Titi Tudor nu se poate. Nu înţeleg de ce sunt neglijat, aceasta este cea mai mare dezamăgire a mea!”, a explicat Titi Tudor, cu lacrimi în ochi.
Nu va fi nici această problemă, însă, lucrul care să-l determine să renunţe la ceea ce face. Pregătirea tinerilor pugilişti, băieţi şi fete, asigurarea hranei pentru sportivii lui, dar şi cazarea în cantonamentul de la sala de box, sunt preocupările zilnice care duc mai departe plimbarea lui Titi Tudor de mână cu boxul, nobila lui artă.