EXCLUSIV Traian Băsescu, dezvăluiri în premieră din convalescenţă: „Nici acum nu am un număr de telefon la care să cer ajutor”

Traian Băsescu a vorbit joi seara, la România TV, despre starea sa de sănătate, a făcut referiri la cariera de politician, dar s-a referit şi la situaţia din Ucraina.
Daniel Spătaru
31 mart. 2022, 23:30
EXCLUSIV Traian Băsescu, dezvăluiri în premieră din convalescenţă:

Toţi au tipul ăsta de formulare, „apropiaţi ai lui Băsescu”… Eu am fost un singuratic, nu am avut un cerc de prieteni. Singurul care mi-a dat o funcţie a fost Petre Roman. Restul funcţiilor pe care le-am avut, am fost ales. Nici nu am un număr de telefon la care să sun ca să cer ajutor. Nu am avut relaţii de confrerie în viaţa politică. Eu am dat funcţii, nu am primit. Am dat funcţii celor care am crezut că puteau ajuta la ce aveam de facut. Nu mi-a dat nimeni nimic„, a spus Traian Băsescu, la România TV.

Fostul preşedinte a făcut referiri şi la starea sa de sănătate. „N-am fost sub terapie intensivă. N-aveam cum să intervin în spaţiul public. Eram în birou la Parlamentul European când mi s-a făcut rău. A venit medicul de acolo, iar când au constatat că nu mă pot stabiliza au chemat salvarea. Eu am aflat la spital verdictul Înaltei Curţi„, a declarat acesta.

Citeşte şi Traian Băsescu, reacție dură la decizia instanței că a fost colaborator al Securității: „Îmi apăr drepturile. S-ar putea constata că nu am avut parte de un proces prea corect”

Referitor la războiul din Ucraina, Băsescu a spus: „Cred că ruşii vor continua au ca obiectiv să rupă teritorii din Ucraina, iar obiectivul lor major de a se întinde până la Chilia, va fi împiedicat de Mariupol şiu de Odesa. În 2014 au trebuit să oprească ofensiva tot la Mariupol. Ei s-au dus în nord ca să reducă capacitatea Ucrainei de a apăra sudul. Nu-l interesează Kievul.

Putin a avut dintotdeauna ca obiectiv refacerea URSS-ului. Eu  nu am crezut niciodată că el va invada Ucraina. Era un om raţional, n-am crezut că va deveni ilogic. Ceva e în neregulă cu capacitatea lui de analiză. Ucraina nu-i nici Osetia, nici Abhazia.

Dacă eram preşedintele României, aş fi cerut armatei să transfere armament ucrainenilor. România trebuie să se apere în Ucraina. Dacă Ucraina cade, în avem vecini pe ruşi. Prin atacarea unei ţări NATO poate izbucni Al Treilea Război Mondial. Un Putin disperat o poate face„.

Citeşte şi Traian Băsescu, dezvăluiri în direct la RTV despre starea lui de sănătate: „Am primit diagnosticul de pneumonie acută la Bruxelles”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre