Un adevărat scenariu hollywoodian s-a dezlănţuit la Bălţi, în Republica Moldova. Supăraţi că n-au fost lăsaţi să treacă de punctul de control, deşi oferiseră grănicerilor de băut, nuntaşii deschid focul asupra militarilor. Mirele şi mireasa reuşesc să ucidă mai mulţi ofiţeri, înainte să cadă la pământ, ciuruiţi de gloanţe.
Pentru ca scenariul să pară cât se poate de real, nuntaşii au jucat o mică horă, s-au cinstit din sticle umplute cu un lichid asemănător vinului, iar maşina le-a fost decorată cu o păpuşă pe capotă şi mai multe baloane la oglinzi.
La final, nuntaşii au înviat şi au fost salutaţi chiar de premierul moldovean Chiril Gaburici, care a asistat la exerciţiul militar. De altfel, şeful Executivului de la Chişinău a ajutat-o pe mireasă să se ridice de la sol. Cu o zi înainte, Gaburici s-a îmbrăcat ca personajele lui Silvester Stallone din filmele hollywoodiene.