Exerciţiul Seism 2018: Ministrul Apărării spune că spitalul de campanie ROL 2 extins este pregătit pentru a primi răniţii

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a vizitat, duminică, spitalul de campanie de tip ROL 2 extins instalat, în cadrul exerciţiului Seism 2018, la poligonul Centrului 70 Geniu Aviaţie din comuna Pantelimon. "Spitalul este gata pentru începerea activităţii, pentru a putea prelua răniţi ce vor fi dirijaţi către noi", a anunţat el.
Romania TV
14 oct. 2018, 14:24
Exerciţiul Seism 2018: Ministrul Apărării spune că spitalul de campanie ROL 2 extins este pregătit pentru a primi răniţii

„Este un element de sprijin foarte consistent pentru tot ce poate să însemne o astfel de catastrofă, suntem pregătiţi în detaliu pentru a sprijini Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. De altminteri, de la momentul declanşării seismului, noi am intrat în priză directă, suntem activi cu peste o mie de militari în cadrul acestui exerciţiu, cu două aeronave care deja au intrat, de asemenea, în activitate, vă reamintesc că în noaptea trecută am făcut primele zboruri către Cluj pentru a putea transporta răniţii. Spitalul este gata pentru începerea activităţii, pentru a putea prelua răniţi ce vor fi dirijaţi către noi. Este o activitate pe care, repet, Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să o ducă până la bun sfârşit, suntem antrenaţi şi pentru genul acesta de activităţi, pentru sprijinul la dezastre. Desigur, dorim să arătăm la finalul exerciţiului că în ceea ce priveşte Ministerul Apărării Naţionale ne putem face oricând datoria”, a spus ministrul Mihai Fifor.

El a făcut aceste declaraţii, duminică, la poligonul Centrului 70 Geniu Aviaţie din comuna Pantelimon, unde a fost instalat spitalul de campanie al MApN Modulul ROL 2 extins, ca parte a exerciţiului Seism 2018.

„Pot spune fără falsă modestie că în momentul de faţă este cea mai modernă şi cea mai bine utilată astfel de capacitate din România, un spital de ROL 2 extins, un spital care în momentul acesta poate adăposti 60 de paturi, dotat cu absolut tot ce trebuie de la intervenţie chirurgicală până la tomograf. Suntem, cred, în măsură să asigurăm tot ce înseamnă intervenţia în situaţii de urgenţă”, a spus Fifor.

El a adăugat că în acest spital se lucrează pe ture, în momentul de faţă fiind 20 de medici, dar numărul lor va creşte.

Întrebat despre eventualitatea cumpărării încă unui astfel de spital, el a spus: „Avem în planurile de înzestrare a Armatei, gândim încă o astfel de capacitate. Până la urmă, în momentul în care am discutat despre medicină operaţională ne gândim inclusiv la astfel de capabilităţi. Nu poţi să asiguri asistenţă medicaşî în caz de conflict în primul rând – nu vorbim neapărat de dezastru, dar iată că şi la dezastru intrăm în rol – dar în caz de conflict fără să fii foarte bine înzestrat. (…) în teatru, viaţa militarului depinde de modul în care reuşeşti să reacţionezi imediat pentru a interveni la scena unui incident, contează foarte mult primul ajutor acolo, dar după aceea contează şi modul în care evacuezi rănitul şi unitatea spitalicească unde i se acordă îngrijiri ulterioare, iar un asemenea spital de ROL 2 este esenţial pentru ca o armată cum e Armata României să poată să fie operaţională în orice fel de condiţii”.

De asemenea, Fifor a explicat: „Spitalul acesta ROL 2 extins nu este cu mult diferit faţă de spitalul cu care au venit colegii din Israel (spital de nivel 3, cel mai avansat – n.r.), ne dorim ca măcar încă un astfel de spital să putem să achiziţionăm pentru Armata României, dar în paralel ne gândim foarte mult să putem să înzestrăm spitalele pe care le avem în sistemul medical militar, începând cu Spitalul Militar Central şi cu celelalte, pentru că în ultimă instanţă pacientul ajunge într-unul dintre aceste spitale”.

Întrebat cum i se pare exerciţiul Seism 2018, Fifor a spus: „Până acum eu zic că se descurcă, este, să zic, numai prima parte a acestui exerciţiu, nimeni nu îşi doreşte ca un astfel de lucru să se întâmple în mod real, dar trebuie să fim foarte bine pregătiţi”.

Spitalul ROL 2 are ca scop stabilizarea vieţii, triajul răniţilor şi evacuarea rapidă pentru misiuni militare, iar în cazul acestui exerciţiu scopul este de asigurare a asistenţei medicale.

Exerciţiul Seism 2018 îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.

Potrivit scenariului, sâmbătă dimineaţă, la ora 08.37, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7,5 grade pe scara Richter, unde seismică având ca axă de deplasare Bucureşti – Alexandria – Sofia şi Iaşi – Chişinău.

Ultimul bilanţ al exerciţiului Seism 2018 vorbeşte despre 2.098 persoane decedate, 3.912 răniţi, 7.250 persoane dispărute, 30.000 persoane sinistrate şi 130.000 de persoane afectate.

O replică de 5,8 grade a cutremurului iniţial simulat în cadrul exerciţiului Seism 2018 s-a produs, duminică, echipele pornind în teren pentru a evalua situaţia. În urma replicii, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a solicitat suplimentarea forţelor din Bucureşti cu echipe de căutare-salvare (inclusiv alpinişti) din judeţele Vrancea, Braşov, Constanţa, Călăraşi, Buzău, Argeş. Forţele se vor prezenta în bazele de operaţii, urmând a fi direcţionate în zonele afectate de replica seismului.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”