Exilaţii fiscali ai Franţei

„Instabilitatea sistemului fiscal francez, cu legi în permanentă schimbare şi uneori cu efecte retroactive, iată ce nu-i place omului înstărit”, afirmă un specialist în defiscalizare stabilit în ţara cantoanelor, mai exact la Lausanne, şi citat de revista Le Point. Clienţii săi vin adesea de pe malul opus al lacului Léman, adică din Hexagon, tot mai mulţi de când sondajele de opinie îl dau pe socialistul François Hollande câştigător la prezidenţialele din Franţa, scrie RFI Romania.

De ce însă această atracţie pentru Elveţia? Pentru că legea este acolo făcută în aşa fel încât să-l avantajeze pe străinul bogat. Astfel, el nu va fi impozitat decât în funcţie de traiul său, de exemplu pe valoarea locativă a casei sale, înmulţită cu 5.

Un exemplu concret: o familie instalată la Geneva într-o casă pe care plăteste 8000 de euro chirie pe lună are cheltuieli anuale estimate la 480.000 de euro (8000x5x12) pe care va plăti impozite în valoare de 180.000. Asta indiferent dacă familia este milionară sau miliardară. Pentru a evita totuşi ca aceşti bogătaşi să nu se mulţumească doar cu o garsonieră pe care ar plăti deci şi mai puţine impozite, elveţienii au decis să impună un plafon minim al aşa-ziselor „cheltuieli locative”, care este de 250.000 de euro la Geneva.

În aceste condiţii avantajoase, Elveţia găzduieşte deja vreo 5500 de exilaţi fiscali, din care 2000 de francezi, persoane care, în schimbul avantajului fiscal, nu au voie să lucreze în ţara cantoanelor. Dacă ar fi să ne luăm deci după lege, rockerul francez Johnny Hallyday, rezident în Elveţia, nu va lua nici un ban – franc elveţian sau euro – pentru concertul pe care-l va susţine la Geneva pe 2 iunie.

Alte articole

Salariul uriaș câștigat de o farmacistă la început de carieră în Franța. Un angajat cu experiență din România primește mult mai puțin

Guvernul francez al premierului Michel Barnier poate deveni miercuri primul executiv înlăturat prin moțiune de cenzură din 1962

Hallyday nu este însă singurul care a ales exilul fiscal: colegul său de breaslă Charles Aznavour, tenismenii Joe-Wilfried Tsonga şi Guy Forget, familiile ultrabogate cum ar fi Peugeot, Taittinger sau Rothschild, toţi au oficial domiciliul în Elveţia. Printre cei mai bogaţi 300 de oameni din Elveţia, 44 erau francezi, din care 13 – miliardari. 160.000 de expatriaţi francezi există în Elveţia, iar 200.000 de francezi – cu ceva mai puţini bani, e adevărat – au ales să se „retragă” în Belgia, unde nu există impozit pe marile averi, iar taxele de succesiune sunt extrem de modeste.

Ce-i deranjează însă pe toţi aceşti înstăriţi la ei acasă, în Franţa? În primul rând suprimarea aşa-zisului „scut fiscal” instaurat şi apoi desfiinţat de Nicolas Sarkozy. Impozitul pe marile averi, creşterea taxelor sociale pe veniturile capitalului, creşterea fiscalităţii pe dividende şi mărirea drepturilor de succesiune sunt tot atâtea măsuri care-i sperie pe oamenii cu bani mulţi.

În cazul în care François Hollande ajunge însă pe 6 mai la Palatul Elysée, socialistul riscă să le facă şi mai mult rău: el a anunţat deja o creştere a impozitului pe marile averi, dar şi pe veniturile tuturor francezilor, iar capitalul va fi taxat la fel ca şi munca. Tot atâtea motive de groază penru cei cu bani. Ei ştiu însă că şi dacă dreapta, adică Sarkozy, rămâne la putere, tot vor fi solicitaţi să ducă mâna la buzunar ţinând cont de deteriorarea situaţiei bugetare a Franţei. Şi atunci lovitura ar fi şi mai dură: să vadă un preşedinte conservator aplicând o politică de stânga.