Experiment „bani degeaba” în Germania. Într-o primă etapă din cele trei ale Pilotproject Grundeinkommen (proiectul-pilot al veniturilor de bază), 122 de oameni vor primi timp de trei ani câte 1.200 de euro pe lună, scrie Deutesche Welle, conform Ziarul Financiar.
Participanţii la studiu nu au fost condiţionaţi de vreo nevoie financiară mai specială şi pot lucra cât de mult sau puţin doresc pe tot parcursul experimentului. Presupunerea este că oamenii devin mai creativi, mai liberi şi mai fericiţi dacă nu se confruntă constant cu presiunea de a câştiga destui bani pentru a face faţă nevoilor zilnice.
Analiză Bloomberg. Semnal de alarmă tras de analiştii economici: Val de scumpiri în întreaga lume
„Nu trebuie să facă nimic pentru bani în afară de a completa şapte chestionare online în acei trei ani”, se arată într-o descriere a experimentului pe site-ul web al proiectului. Organizatorii şi-au restrâns interesul la 1.500 de participanţi. Dintre aceştia, 122 au fost selectaţi aleatoriu pentru a primi alocaţia lunară. Restul participanţilor vor servi ca grup de control.
Banii provin de la aproximativ 150.000 de donatori şi sunt scutiţi de impozite pentru toţi beneficiarii. Până la final, fiecare participant va primi 43.200 de euro.