Un militar a fost, de asemenea, grav rănit de explozia bombei artizanale pe care soldații încercau s-o dezamorseze, a afirmat responsabilul sub rezerva anonimatului, precizând că bomba a fost plasată de PKK.
Armata turcă întreprinde o operațiune militară de anvergură la Nusaybin, district al provinciei Mardin, unde opt membri ai PKK au fost uciși sâmbătă, potrivit unui comunicat al Statului major turc.
Aviația turcă a bombardat, printre altele, în noaptea de sâmbătă spre duminică, baze ale PKK situate în nordul Irakului, distrugând ascunzători și depozite de muniții, a relatat agenția de presă Anadolu.
De mai multe luni, sud-estul cu populație majoritar kurdă din Turcia este teatrul unor lupte cotidiene între forțele de securitate și rebeli. Peste 350 de soldați sau polițiști au murit, potrivit autorităților, care evocă o cifră neverificabilă de peste 5.000 de morți în rândurile PKK.