Explozia valului şapte. Peste 200.000 de cazuri de Covid în Franţa, în ultimele 24 de ore

Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa a depăşit cifra de 200.000 în ultimele 24 de ore, ajungând la 206.554. Totodată, s-au înregistrat şi 75 de decese.
Daniel Spătaru
05 iul. 2022, 22:57
Explozia valului şapte. Peste 200.000 de cazuri de Covid în Franţa, în ultimele 24 de ore

Cel de-al şaptelea val epidemiologic ”creşte în aceste ultime zile” şi ”am înregistrat de ordinul a 120.000 de cazuri (pe zi) în medie în această ultima săptămână, numărul de cazuri urmând să depăşească lejer 200.000 în această seară”, a declarat ministrul francez al Sănătăţii, François Braun, în deschiderea unei dezbateri despre proiectul de lege privind ”supravegherea şi securitatea sanitară”. Într-adevăr, ministrul a avut dreptate, iar autorităţile sanitare din Franţa au raportat 206.554 de noi infectări şi 75 de decese în ultimele 24 de ore.

În faţa virusului, care ”circulă din ce în ce mai rapid, trebuie să protejăm populaţia şi să monitorizăm povara acestui val asupra sistemului de sanătate”, a pledat ministrul în faţa comisiei juridice, la o zi după nominalizarea sa în cel de-al doilea cabinet al prim-ministrului Elisabeth Borne.

Remarcând creşterea numărului de internări în serviciile spitaliceşti convenţionale şi, într-o mai mică măsură, la terapie intensivă, ministrul, care lucrează în medicina de urgenţă, a subliniat că se situa până acum ”foarte jos faţă de valul din ianuarie” şi fără să poată fi comparat cu valurile precedente, ”de o amploare încă şi mai mare”.

Cu toate acestea, suntem extrem de atenţi la evoluţia situaţiei în contextul pe care îl cunoaştem despre spitale”, a continuat Braun.

Citeşte şi Coreea de Nord spune că extratereştrii, vântul şi baloanele au adus coronavirusul în ţară. Elucubraţiile lui Kim Jong Un şochează lumea

Şi, ”în ciuda celor care susţin contrariul, strategia guvernului este clară” în faţa acestui val, mai spus el, făcând apel la ”regăsirea tuturor bunelor reflexe”.

În plus faţă de portul recomandat al măştii ”în locurile aglomerate, cum ar fi aici spre exemplu, în mijloacele de transport în comun, în mijloacele de transport în vacanţe”, ministrul, care a purtat mască în timpul audierii, a recomandat un al doilea rapel vaccinal pentru persoanele cele mai fragile.

Vaccinarea împotriva formelor grave salvează vieţi”, a insistat Braun, care a spus că a văzut, din postura de ”medic în medicina de urgenţă, mult prea multe decese care se puteau evita”.

Citeşte şi Spania anunţă că din toamnă începe vaccinarea împotriva coronavirusului cu doza patru

Dacă ieşim din regimurile excepţionale de criză, nu ieşim cu toate acestea din epidemia de COVID şi este nevoie să menţinem anumite instrumente”, care fac obiectul a două articole ”foarte ţintite” din proiectul de lege, a mai spus ministrul.

Acest text ”nu este un proiect al stării de urgenţă” şi ”comportă măsuri minimale, dar necesare, care ne vor permite după 31 iulie să monitorizăm epidemia pentru a-i proteja pe toţi cetăţenii din Franţa”, a mai spus el.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Taxa se elimină începând cu 7 aprilie. Proprietarii români de terenuri și imobile nu mai plătesc absolut nimic
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Regulă nouă pentru românii care pleacă în străinătate. Se aplică din 7 aprilie
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Ministerul Muncii a confirmat cum se fac plățile restante! Câți bani primesc românii care au câștigat în instanță
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred