Potrivit primelor informaţii, o cisternă a sărit în aer în cursul nopţii. Atât rafinăria, cât şi alte clădiri din zonă au fost avariate. Guvernatorul local a declarat că răniţii au fost internaţi la mai multe spitale din zonă.
Incendiul provocat de explozie arde în continuare, dar situaţia este sub control, spun autorităţile. Poliţia a lansat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Rafinăria unde a avut loc explozia este una dintre cele mai mari din lume şi procesează circa 650.000 de barili de ţiţei pe zi.