EXPLOZIE PUTERNICĂ la metroul din Istanbul. Unele surse anunţă cel puţin un mort. VIDEO

O explozie foarte puternică a avut loc marţi după-amiază într-o staţie de metrou din Istanbul. Cel puţin 6 persoane au fost rănite, potrivit unor informaţii furnizate de autorităţi, însă există şi surse care anunţă cel puţin un mort. Iniţial s-a vorbit despre explozia unei bombe, apoi s-a spus că a fost un scurtcircuit la un transformator pentru ca apoi primarul districtului în care s-a produs incidentul să reitereze ipoteza existenţei unei bombe.
Ionela Marcu
01 dec. 2015, 17:16
EXPLOZIE PUTERNICĂ la metroul din Istanbul. Unele surse anunţă cel puţin un mort. VIDEO

UPDATE. Surse oficiale au anunţat că deflagraţia a avut loc la un transformator electric, dar primarul districtual din Bayrampasa a anunţat ulterior că este vorba de o bombă.

Atilla Aydiner, primarul districtului Bayrampasa din Istanbul, a declarat că explozia a avut loc la intrarea într-o staţie de metrou, soldându-se cu rănirea a şase persoane.

Iniţial, surse oficiale afirmau că explozia a fost cauzată de un scurt-circuit la un transformator de înaltă tensiune.

Poliţia turcă a comunicat că încă cercetează cauzele producerii deflagraţiei.

Conform unor surse, o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite în explozie.

UPDATE O explozie a avut loc marți după-amiază în apropierea unei stații de metrou din Istanbul, în districtul Bayrampasa, și s-a soldat cu rănirea a cel puțin șase persoane, a anunţat postul de televiziune turc NTV, potrivit AFP.

Traficul a fost întrerupt pe întreaga rețea de metrou. Potrivit surselor citate de mass-media turce se pare că explozia ar fi avut loc la un transformator electric, dar în egală măsură ar putea fi vorba și despre o bombă.

Posturile de televiziune turce au difuzat imagini cu numeroase ambulanțe sosind la fața locului și cu pasagerii din stația de metrou care se îndepărtau de locul exploziei alergând, scrie Agerpres.

„Un zgomot care pare a fi de la o explozie a fost raportat la stația de metrou din Bayrampasa și a provocat întreruperea traficului. Originea acestui zgomot nu este cunoscută”, a precizat municipalitatea Istanbulului într-o scurtă declarație.

„O explozie s-a produs în apropiere de Kadife. Un cetățean a fost ușor rănit. cauza acestei explozii nu este clară. Analizăm toate ipotezele”, a declarat guvernatorul Istanbulului, Vasip Sahin, citat de agenția Anadolu.

Conform unor surse oficiale, deflagraţia a avut loc la un transformator electric, dar primarul districtual a anunţat ulterior că este vorba de o bombă.

Un oficial municipal a declarat că circulaţia trenurilor de metrou a fost suspendată în urma unei explozii de amploare. Conform unor surse oficiale, deflagraţia a avut loc la un transformator electric.

Atilla Aydiner, primarul districtului Bayrampasa din Istanbul, a declarat că explozia a avut loc la intrarea într-o staţie de metrou, soldându-se cu rănirea a şase persoane.

Turcia a fost recent vizată de cel mai sângeros atentat din istoria sa, care s-a soldat cu 103 morți pe 10 octombrie în zona gării centrale din Ankara. Guvernul turc a atribuit acest atac grupării Statul Islamic.

Citeşte şi: ATENTAT la Ankara. Statul Islamic şi PKK ar putea fi implicate

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai înaltă clădire din lume. Are peste 800 de metri, iar construcția ei a durat 5 ani
Capital.ro
România a pierdut o mare legendă. A fost un adevărat artist al țării. I-a avut pe americani la picioare
Playtech.ro
Orașul antic Argamum, secretul litoralului românesc. Malul impunător de stâncă are peste 25 de milioane de ani
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum au compromis autoritățile șansa de a călători fără vize în SUA: „Ruinele minciunii și duplicității hrănesc populismul”
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Cutia misterioasă care te lasă fără bani. Escrocheria online în desfășurare
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
George Simion şi Călin Georgescu au votat alături de soţii! Motivul incredibil pentru care au fost scoși afară din secţie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ uriașă pentru obținerea permisului auto. Decizie la nivelul întregii țări: Crește cu adevărat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Ce pățești dacă faci live pe TikTok sau Facebook din cabina de vot?
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
O țară din UE limitează drastic circulația banilor cash. Amenzi de până la 150.000 de euro
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ