Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, explozia s-a produs vineri după-amiaza pe Aleea Narcisei din Reşiţa.
”S-a produs o explozie din cauza acumulării de gaz într-un apartament pe Aleea Narcisei din Reşiţa. Intervin forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, SAJ şi furnizorii de gaz şi energie electrică. În urma exploziei, o persoană a fost rănită. Victima, conştientă, a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la spital. Aceasta prezintă arsuri de gradul II şi III pe 70% din suprafaţa corpului”, transmit reprezentanţii ISU Caraş- Severin.
Victima este, conform sursei citate, un bărbat de aproximativ 40 de ani.
În urma exploziei nu au fost afectate şi alte apartamente.
”Nu au fost afectate alte apartamente. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, care, în urma cercetărilor, au concluzionat că nu este afectată structura de rezistenţă a blocului”, mai transmite ISU.
Pompierii militari împreună cu membrii SVSU Reşiţa actionează pentru adunarea elementelor de construcţie desprinse în urma exploziei şi care prezintă pericol pentru traficul pietonal.