Exporturile de ouă, în creştere cu 29% în primele 9 luni din 2017

România a exportat 8.715 tone de ouă în primele nouă luni din 2017, în creştere cu 29% faţă de de perioada similară din 2016, iar încasările au urcat cu 53% până la 9,555 milioane de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) furnizate la solicitarea AGERPRES.
Filip Stan
10 ian. 2018, 16:46
Exporturile de ouă, în creştere cu 29% în primele 9 luni din 2017

Pe de altă parte, deşi importurile de ouă din ţările intra şi extracomunitare au fost uşor mai mici în perioada ianuarie – septembrie 2017, respectiv 7.808 tone, sumele cheltuite au depăşit 14,48 milioane de euro.

Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), un român mănâncă, în medie, 240 – 250 de ouă anual, ceea ce reprezintă un consum de 20 până la 22 de ouă într-o lună obişnuită, însă în luna în care se sărbătoreşte Paştele consumul pe locuitor „sare” la circa 30 de ouă.

Potrivit Agerpres, începând din toamna anului trecut, preţul ouălor la raft a crescut de aproape trei ori, deşi la poarta fermei producătorii au anunţat o majorare cu numai 24%, situaţia fiind determinată de „criza fipronilului” din luna august, care a distorsionat piaţa în unele state membre ale Uniunii Europene.

În acest context, Consiliul Concurenţei a demarat o analiză, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor, inclusiv a ouălor, unul dintre posibilele motive în opinia şefului CC, fiind creşterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor şi pune presiune pe inflaţie.

Producţia anuală de ouă din sistemul industrial se ridică, în medie, la circa 1,36 de miliarde de bucăţi.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cea mai mare autostradă din istoria României. Când e gata proiectul grandios
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o valoare imensă a țării. Un nume uriaș. A fost un geniu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card