Expoziţie de fotografie care are ca temă discriminarea, de vineri, la Muzeul Ţăranului din Bucureşti

Expoziţia "Nu mă privi de sus", semnată de fotograful Artan Korenica, va fi vernisată vineri, de la ora 18.00, la Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Capitală.
Romania TV
23 ian. 2013, 18:28
Expoziţie de fotografie care are ca temă discriminarea, de vineri, la Muzeul Ţăranului din Bucureşti

„Nu mă privi de sus” este un proiect la care Artan Korenica a început să lucreze acum câţiva ani, fiind susţinut, în decembrie 2011, de Departamentul Federal al Afacerilor Externe al Elveţiei, Fundaţia pentru o Societate Deschisă Kosovo şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă, cu o contribuţie a Programului Artă şi Cultură, Budapesta.

În cele aproape 12 luni de fotografiere a comunităţilor romă, ashkali şi egipteană din Kosovo, Albania, Macedonia şi Muntenegru, a reuşit să capteze toate poveştile pe care dorea să le spună prin aceste fotografii. Proiectul este compus dintr-o expoziţie fotografică şi un album. Sunt portretizate persoane care aparţin mediilor sociale şi economice diferite, au o formare educaţională diferită, aparţin ambelor genuri şi au vârste diferite. Albumul conţine fotografii din expoziţie, portrete şi fotografii documentare prezentând condiţiile de viaţă ale persoanelor fotografiate.

„«Trebuie să îi mulţumeşti în fiecare zi lui Dumnezeu că pielea ta este albă», mi-a spus prietenul meu odată. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că, pentru lucrurile simple pe care eu le fac zilnic fără să mă gândesc, el trebuie să lupte doar pentru că pielea lui e închisă la culoare. Nu pot să lucrez oriunde vreau, nu pot să trăiesc oriunde vreau, nu pot să mănânc oriunde vreau, nu pot să stau în sala de clasă oriunde doresc. Doar pentru că sunt «negru». Lucrând între New York şi Kosovo, m-am gândit că pot să fac ceva în acest sens. Prin munca mea aş putea face ceva de dimensiuni mici şi poate, cel puţin pentru o persoană, voi schimba prejudecăţile privind oamenii cu pielea închisă la culoare. Încet, încet, poate într-o zi o să înţelegem că suntem toţi la fel. Este important pentru mine să îi arăt pe toţi oamenii aceştia muncind, mâncând, studiind şi jucându-se, folosindu-mă de portretele şi de ochii lor pentru a artăta ceea ce au ei să îţi spună ţie, care îi vezi diferiţi. Doar pentru că ei aparţin comunităţilor rroma, ashkali sau egiptene, nu îi face să fie mai neimportanţi decât eşti tu”, spune fotograful.

Artan Korenica s-a născut în Gjakova, Kosovo, în 1978. A început să lucreze ca fotograf de evenimente într-o şcoală. După ce s-a mutat la Priştina în 2000 s-a pregătit ca cineast, realizând câteva filme şi videoclipuri. Artan Korenica de obicei fotografiază pe o temă anume, preferă să realizeze reportaje fotografice care prezintă o poveste. Proiectele sale fotografice şi filmice au şi un scop umanitar.

Expoziţia „Nu mă privi de sus”, de Artan Korenica, va putea fi vizitată până pe 1 februarie, la Sala Acvariu a Muzeului Ţăranului Român.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Trei zodii intră sub protecție divină pe 17 martie, după ora 17. Noroc la bani, surprize și oportunități pentru acești nativi
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cresc pensiile din aprilie 2025. Simona Bucura-Oprescu vine şi cu alte veşti bune pentru pensionari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Gogoși de post ca la mănăstire și bunici: Mirosul copilăriei de la țară
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Din 20 martie se schimbă buletinele în România! Apar cele cu cip. Județul care va beneficia în câteva zile de noile acte de identitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”