În perioada 27 iunie – 20 iulie 2013, de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30, pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni se vor afla lucrări ale artiştilor plastici din 30 de ţări: Armenia, Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Coasta de Fildeş, Cuba, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, India, Iran, Italia, Japonia, Kârgâzstan, Lituania, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Spania, Slovacia, S.U.A., Turcia.
Ţinuta artistică incontestabilă a acestei manifestări de anvergură este asigurată de prezenţa generoasă a unor reputaţi artişti români şi străini, expoziţia încercând astfel să evidenţieze panorama reală a picturii contemporane, îmbinând atât concepte moderne, cât şi concepte tradiţionale, promovând şi încurajând, în acelaşi timp, tinerii creatori în procesul evoluţiei artistice contemporane.
Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău 2013, ediţia a III-a a fost organizată de: Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova, Centrul de Artă „Amprente”, Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Direcţia Cultură a Primăriei Chişinău, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Fundaţia „Familia Sturza”, Galeria „Adi Art”, Lodz, Polonia.
Expoziţia a fost deschisă la 30 mai 2013, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău, în scopul susţinerii procesului de creaţie artistică contemporană şi dezvoltare a artelor plastice în plan naţional şi internaţional, la ea participând 181 de plasticieni cu peste 250 de creaţii.
Expoziţia Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău 2013 este itinerată la Muzeul Naţional Cotroceni, în cadrul unui proiect de susţinere a schimburilor culturale dintre Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.