Monştrii de metal de la Romexpo îşi arată, sâmbătă, „muşchii” în demonstraţiile de drifturi organizate în cadrul Bucharest Wheels Arena de la Romexpo.
Cu toate că sub caroserie ascund sute de cai putere, maşinile modificate vor lua ochii vizitatorilor, asemenea unor domnişoare cochete, duse şi pe la chirurgul estetician.
Dragoş Manole are un Seat Leone Cupra pe care l-a transformat dintr-o maşină de 240 de cai, într-una de 400. „În 2007, când am luat-o, era o maşină potenţată, de fabrică. Am ajuns la stadiul de a ajunge la o maşină unică în lume, este singura Cupra 4×4, cu motor de R20, motor 2012”, se mândreşte proprietarul maşinii.
Dacă unii au modificat serios maşinile, alţii s-au limitat la sistemul audio.
Pasiunea pentru a obţine performantă nu e valabilă doar pentru maşinile noi. La expoziţia de la Romexpo poate fi admirată şi „bunica” Daciei 1310, bătrâna Renault 12. Ionuţ Dumitru a luat-o în primire de la tatăl său, care o are „de pe vremea lui Ceaşcă”, din 1975. „Eu am avut grijă să trăiască. E o maşină care poate. S-au schimbat internele la motor, un pic pe la biele, un pic pe la axă, chiuloasa şi cam atât. Interiorul e puţin modificat, pentru că scaunele de Dacia sunt foarte naşpa, te doare spatele când mergi cu ea, având o suspensie foarte tare. Nu e o maşină de viteză, e o maşină care pleacă foarte bine de pe loc, pe 200-300 de metri”, spune proprietarul.
Expoziţia Bucharest Wheels Arena e deschisă până duminică. Nu vor lipsi reprezentaţii ale campionilor la raliu, demonstraţii off-road, concursuri de skandenberg şi concerte cu trupe de top.