Rezultatele oficiale confirmă exit-poll-ul. Extrema dreaptă câştigă alegerile din Franţa. Partidul lui Macron, abia pe locul al treilea

Rezultatele indicate de exit-polluri pentru primul tur de scrutin al alegerilor legislative anticipate din Franţa au fost confirmate de cifrele oficiale finale anunţate luni de Ministerul de Interne: Rassemblement National (RN), formaţiune de extremă dreapta, s-a clasat pe primul loc, devansând alianţa stângii, Nouveau Front Populaire, şi partidul centrist al preşedintelui Emmanuel Macron.
Mircea Filipescu
01 iul. 2024, 11:21
Rezultatele oficiale confirmă exit-poll-ul. Extrema dreaptă câştigă alegerile din Franţa. Partidul lui Macron, abia pe locul al treilea

Astfel, Rassemblement National şi aliatul său Eric Ciotti de la Les Républicains, partidul dreptei tradiţionale, dezbinat în prezent de lupte interne, au obţinut 33,15% din voturile exprimate, adică peste 10 milioane de voturi. Un număr de 39 de deputaţi susţinuţi de partidul extremist au fost aleşi din primul tur al alegerilor din Franţa, inclusiv Marine Le Pen.

Noul Front Popular (NFP), care a rezutat din unirea stângii cu extrema stângă, a obţinut 27,99% din voturi, adică aproape 9 milioane de voturi, potrivit News.ro. 32 de deputaţi susţinuţi de NFP au fost aleşi în primul tur, printre care Olivier Faure, primul secretar al Partidului Socialist, Emmanuel Grégoire, un apropiat al primarului Parisului, Anne Hidalgo, precum şi Sophia Chikirou, partenera lui Jean-Luc Mélenchon, liderul extremei stânga.

Prezenţa la vot a fost de 66,71% din alegătorii înregistraţi, cu 20 la sută mai mulţi decât la alegerile precedente din 2022. Este un nivel fără precedent de la un gest similar, de dizolvare a Adunării, în 1997, de către preşedintele de atunci Jaques Chirac. Acest nivel de participare este apropiat de cifrele înregistrate în anii 1980, între 65 şi 70% – cu excepţia anului 1986, când scrutinul a avut loc în cadrul sistemului de reprezentare proporţională cu doar un prim tur.

Acum, un al doilea tur de scrutin este prevăzut pentru duminica viitoare, 7 iulie.

Citeşte şi: Moment important pentru Joe Biden. Președintele se reunește cu familia pentru a discuta despre viitorul său politic

Această săptămână va fi marcată mai ales de negocierile privind menţinerea sau nu a unui candidat împotriva Nouveau Front Populaire sau a Rassemblement National în cele 306 cazuri de alegeri cu turul doi în care sunt implicaţi trei candidaţi.

Există şi câteva cazuri în care în turul al doilea intră patru candidaţi, ceea ce nu s-a mai văzut de 50 de ani, notează presa franceză.

Pentru a se califica în turul al doilea, candidaţii trebuie să se claseze printre primii doi sau să aibă voturile a cel puţin 12,5% dintre alegătorii înregistraţi. Cu cât prezenţa la vot este mai mare, cu atât numărul candidaţilor calificaţi este mai mare.

Candidaţii care vor decide să se retragă – ceea ce i-ar favoriza pe unul sau altul dintre ceilalţi competitori – trebuie să anunţe aceasta până marţi la ora 18.00.

Citeşte şi: Explozie de proporții într-un restaurant din Turcia. Cinci persoane și-au pierdut viața

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
Playtech.ro
Alocaţii mai mari pentru copii. Câţi bani primesc părinţii pentru cei mici, după noua indexare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cartea electronică de identitate. Joi, 24 aprilie, o zi importantă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se trece la Carte Electronică de Identitate. Anunț pentru românii cu buletin. Se aplică de joi, 24 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Adevărul despre întâlnirea lui J.D. Vance cu Papa Francisc. Ce și-au spus cei doi VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat