Facturi de trei ori mai mari la căldură de iarna viitoare. PSD anunţă că va amenda legea privind „consumatorul vulnerabil”

Milioane de români ar putea plăti facturi şi de trei ori mai mari la încălzire începând de iarna următoare. Un proiect de lege prin care este definit consumatorul vulnerabil este dezbătută astăzi în comisia de specialitate din Senat. Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii vor depune amendamente la proiectul de lege deoarece "nu acoperă anul 2021" şi astfel românii "nu vor fi protejaţi sub nicio formă de iarna care vine".
Filip Stan
10 mai 2021, 14:41
Facturi de trei ori mai mari la căldură de iarna viitoare. PSD anunţă că va amenda legea privind

Facturi de trei ori mai mari la căldură de iarna viitoare. Mulţi români riscă să nu mai primească subvenție la căldură pentru că nu se mai încadrează. Situația diferă de la un oraș la altul, în funcție de cât de mult este subvenționată gigacaloria.

PSD va amenda legea privitoare la consumatorul vulnerabil, pentru că proiectul nu acoperă anul în curs

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii vor depune amendamente la proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil.

„Astăzi, în Senat, a început o dezbatere în comisia economică şi de energie referitoare la o lege care ar fi trebuit să fie de foarte multă vreme pe agenda Guvernului de dreapta, pentru că au anunţat-o începând din 2019. Este vorba despre legea privitoare la consumatorul vulnerabil. Este o lege care nu acoperă anul 2021. Termenul de începere este 1 septembrie 2022, deci anul acesta toţi românii care simt deja scumpirea energiei electrice în factură cu cel puţin 18% şi ne anunţă ministrul Popescu că va creşte probabil cu cel puţin încă 10%, toţi aceştia nu vor fi protejaţi sub nicio formă de iarna care vine. Experimentul Bucureşti, faptul că nu a fost căldură, faptul că nu avem apă caldă, probabil că se va multiplica la nivelul ţării. Dacă va fi căldură, va fi foarte scumpă şi cel mai probabil nu va fi deloc”, a declarat Ştefan Radu Oprea.

Citeşte şi: Centrală provizorie la CET Titan pentru furnizarea de apă caldă şi căldură în Bucureşti. Anunţul lui Nicuşor Dan

Purtătorul de cuvânt al PSD a adăugat că legea, aşa cum este ea în prezent, „este goală de conţinut”, de aceea PSD va depune amendamente.

„PSD va veni cu amendamente pentru ca această lege care astăzi este goală de conţinut, pentru că nu prevede valorile cu care ar putea să fie susţinuţi cei care sunt astăzi în sărăcie energetică, consumatorii vulnerabili, şi lasă la latitudinea unui ministru pentru a calcula prin norme, vom veni cu amendamente la lege pentru a reuşi să protejăm într-adevăr pe cei care au nevoie astăzi de protecţia statului român, aceşti consumatori vulnerabili”, a completat Radu Oprea.

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu subvenţiile la apă caldă şi căldură. Anunţul lui Nicuşor Dan

Întrebat care vor fi amendamentele PSD la legea privind subvenţia agentului termic, Oprea a spus că: „În propunerea legislativă va fi calculată şi va fi adoptată prin nişte norme legislative. Ea trebuie să fie foarte clară. Vă aduc aminte că în acest moment nu există buget pentru consumatorul vulnerabil, că PSD constituise deja acest fond, pentru că la ANRE erau peste 600 de milioane din acea taxă pe cifra de afaceri către marii producători din zona de energie. Primul lucru pe care l-a făcut PNL a fost să elimine acest lucru din lege, iar acum finanţarea se spune că va fi făcută din bugetul de stat, neavând o sumă clară, neavând o fişă fiscală foarte clară”.

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
Turul doi se va relua? Anunț pentru toți românii. Ce se întâmplă azi, 30 aprilie
Playtech.ro
Ce este cazierul auto. Informațiile incluse, esențiale pentru șoferi în caz de accident
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Două puteri nucleare, la un pas de război. Coflictul India - Pakistan poate aduce Armaghedonul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. Se schimbă vremea în București, începând de sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri