Marius şi Ruth Bodnariu, împreună cu cei cinci copii ai lor au venit zilele trecute să îşi petrecă vacanţa în România. Asta după 8 luni de chin, timp în care s-au luptat cu autorităţile norvegiene, care le luaseră copiii.
Imaginile au fost surprinse într-o biserică din Capitală, acolo unde fratele lui Marius este pastor. Părinţii sunt emoţionaţi şi fericiţi că îşi strâng copiii în braţe şi în sfârşit au parte de o vacanţă împreună.
Deși sunt din nou o familie completă, printr-o decizie a instanței, soţii Bodnariu se tem că lupta cu autorităţile nu s-a încheiat.
„Ne bucuram impreuna, acum lupta nu s-a terminat, dar suntem convinsi si deplin incredintati ca Dumnezeu va duce tot la bun sfarsit„, au declarat so’ii Bodnariu.
Ei şi-au reîntregit familia după șapte luni în care statul norvegian i-a ținut departe de cei cinci copii.