Familia primarului Mihai Chirica face demersuri pentru construirea unei vile în centrul Iaşului. Locuinţa va fi ridicată pe un teren de aproape 1.000 mp care figurează pe numele fiului primarului, în vârstă de 4 ani. Primăria a eliberat câteva certificate de urbanism, iar proiectul a făcut obiectul unor discuţii şi în cadrul Comisiei zonale a monumentelor istorice, potrivit ziaruldeiasi.ro.
În relaţiile cu instituţiile statului, în demersul pentru autorizarea construcţiei, fiul lui Mihai Chirica este reprezentat de mama primarului.
Terenul din str. Manolache Drăghici, aproape de restaurantul „Bolta Rece”, are o suprafaţă de 836 mp şi a fost dobândit de fiul primarului Chirica în august 2018. Achiziţia a ajuns la 250.000 euro.
„Construire locuinţă individuală şi anexe”, este obiectul proiectului urbanistic propus pentru terenul din centrul Iaşului. După ce va primi avizul Comisiei zonale a monumentelor istorice, proiectul va intra în circuitul de autorizare de la nivelul municipalităţii ieşene.
În vara anului 2019, primarul Mihai Chirica a susţinut că terenul din Sărărie a fost achiziţionat cu bani de la botezul fiului său şi de pe urma vânzării unui teren deţinut de mama sa în aleea Mihai Sadoveanu.
Citeşte şi: Mihai Chirica, trimis în judecată. Primarul Iașului este acuzat de abuz în serviciu. USR îi cere DEMISIA