A murit unul dintre poliţiştii răniţi în accidentul cu ambulanţa din Olt. Fănel Niţu avea 49 de ani

Fănel Niţu, şeful de post din localitatea Morunglav din Olt, a murit. Poliţistul a fost rănit grav, după ce maşina de serviciu, în care se afla alături de un coleg, s-a ciocnit violent de o ambulanţă.
Romania TV
02 ian. 2021, 13:17
A murit unul dintre poliţiştii răniţi în accidentul cu ambulanţa din Olt. Fănel Niţu avea 49 de ani

Fănel Niţu avea 49 de ani şi a fost, timp de zece ani, şeful Postului de Poliţie Morunglav.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, Nitu Fănel, în vârstă de 49 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Olt.

Potrivit News.ro, poliţistul avea o experienţă de 25 de ani, timp în care a lucra în domeniul ordinii publice, iar pentru 10 ani a fost şeful Postului de Poliţie Morunglav.

„Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru instituţia noastră. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt transmite familiei îndurerată sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Olt.

Citeşte şi: Accident înfiorător în Ialomiţa. Un bărbat a murit şi alte patru persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu maşina

Fănel Niţu a murit. Era unul dintre poliţiştii răniţi în accidentul cu ambulanţa din Olt

În prima zi a Anului Nou 2021, poliţistul Fănel Niţu a fost rănit a fost rănit grav, după ce maşina de serviciu în care se afla împreună cu un coleg s-a ciocnit de o ambulanţă pe DN 64 Caracal-Găneasa. Ambele echipaje interveniseră la acelaşi caz, pentru preluarea unei persoane cu un comportament violent, rănită şi ea în accident.

”Pe DN 64 Caracal-Găneasa, pe raza comunei Şopârliţa, judeţul Olt, s-a produs o coliziune faţă-spate între un echipaj de poliţie şi o ambulanţă, ambele autospeciale fiind în misiune”, anunţa Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

În afară de cei doi poliţişti, au mai fost răniţi asistenta medicală, ambulanţierul şi pacientul care fusese preluat.

Citeşte şi: Anul Nou 2021 a început cu o serie de tragedii pe şosele. O fetiţă care mergea cu Sorcova şi un tânăr de 21 de ani au murit în accidente, o ambulanţă s-a ciocnit violent cu maşina Poliţiei

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Putin a recunoscut totul. Planul secret pentru Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH