Fanii lui Johnny Hallyday s-au adunat pe Champs-Elysees şi la Biserica Madeleine pentru un „omagiu popular”

Fanii lui Johnny Hallyday s-au adunat sâmbătă pe Champs-Elysées şi la Biserica Madeleine pentru a-i aduce un ultim omagiu idolului lor, un omagiu excepţional pentru cel care a ţinut ritmul vieţii lor prin muzica sa, scrie AFP.
Alina Costache
09 dec. 2017, 11:45
Fanii lui Johnny Hallyday s-au adunat pe Champs-Elysees şi la Biserica Madeleine pentru un

Omagiul va fi unul special pentru artist, numit de francezi „patrimoniu naţional”. Preşedintele Emmanuel Macron va aduce un omagiu în cadrul ceremoniei celui care a fost numit unul dintre „eroii francezi”, se arată în comunicatul preşedinţiei.

Mici grupuri de fani au ajuns foarte devreme sâmbătă pe celebrul bulevard parizian, pe unde va trece cortegiul funerar, după-amiază. Mulţi au ajuns încă de azi-noapte, înainte de ceremonia religioasă care va avea loc la ora 13.00, ora Franţei. Unii dintre ei au dormit pe stradă.

„Vrem să-i aducem un omagiu lui Johnny. Înseamnă toată viaţa mea, îl ascult dimineaţa, la prânz şi seara”, a declarat pentru AFP belgianul Claude Broos, instalator, în vârstă de 55 de ani, care a venit la Paris împreună cu prietenii săi.

„Johnny a devenit un monument naţional”, a spus Amanda Sthers, una dintre biografele starului naţional, care a murit miercuri la vârsta de 74 de ani de un cancer la plămâni.

În Piaţa Madeleine, artiştii au început să cânte piesele starului rock.

David Hallyday, fiul lui Johnny şi al lui Sylvie Vartan, se va afla în fruntea cortegiului motocicliştilor.

Legendarul Johnny Hallday va fi omagiat şi pe stadioane în acest weekend, a anunţat joi Liga Franceză de Fotbal.

De la moartea muzicianului, o staţie de metrou din Paris a fost redenumită temporar în memoria lui Johnny Hallyday, în metroul din Bruxelles s-a ascultat muzica sa, iar pe Turnul Eiffel a fost proiectat mesajul „Merci, Johnny!”.

Johnny Hallyday va fi înhumat la Saint-Barthélemy, acolo unde familia are o proprietate şi unde artistul şi-a petrecut ultima vacanţă.

Jean-Philippe Smet, cunoscut cu numele Johnny Hallyday, s-a născut pe 15 iunie 1943. La vârsta de 13 ani a urcat pentru prima dată pe scenă. S-a întâmplat la Copenhaga, unde a cântat „La Ballade de Davy Crockett”. În 1957, a asistat la proiecţia filmului „Lovin’ You”, cu idolul său, Elvis Presley. Atunci s-a hotărât să devină cântăreţ de rock’n’roll.

La vârsta de 16 ani şi-a luat numele de Johnny Hallyday. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără „Johnny chante Hallyday” (1965), „Derrière l’amour” (1976), „Lorada” (1995), „Sang pour sang” (1999), „Le Coeur des hommes” (2007) şi „Ça ne finira jamais” (2008).

În 2014, la vârsta de 71 de ani, artistul, care a fost supranumit „Elvis francez”, a lansat cel de-al 49-lea album de studio, „Rester vivant”.

Potrivit AFP, Johnny Hallyday a vândut peste 110 milioane de albume. A lansat 46 de albume de studio, 25 de albume live, opt filme şi a câştigat 18 discuri de platină.

Citeşte şi Johnny Hallyday a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următoarele 30 de zile. Primesc bani mulți și au parte de fericire și reușite pe toate planurile
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Anunț fabulos despre decizia CCR: NU e definitiv
Playtech.ro
Cine este Delia Dinu, femeia de lângă Iohannis? A plâns la ceremonie şi a făcut un gest uimitor. FOTO
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Elevi de liceu, isterie în grup pe ritmuri de manele. Specialist: „Să asculți așa ceva la Balul Bobocilor e ca și cum ai merge în «treling» la Operă. E păcat”
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Ajutorul de deces. Schimbările care intră în vigoare joi, 13 decembrie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Statul oferă 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, în doua tranșe. Primii bani vor intra în luna aprilie
Cancan.ro
Amendă de 30.000 de lei pentru toți românii care încalcă această lege. Poliția e nemiloasă
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Traian Băsescu, demolat în direct la TV. Moment istoric în televiziunea din România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut ca bărbatul să fie monitorizat, dar a fost ignorată
substantial.ro
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, susține o împărțire echitabilă a ajutorului pentru Ucraina
MediaFlux
Ajutor financiar de 800 de lei pentru seniorii cu pensii mici! Când vin banii și cine îi primește. Coaliția a confirmat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine îi ia locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni? Cum arată partenera misterioasă a noului președinte al României