Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi cu un spectacol multimedia şi cu un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti

Fântânile din Piaţa Unirii, care au fost reabilitate şi modernizate, se redeschid joi, printr-o reprezentaţie a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi cu un spectacol multimedia, anunţă Primăria Capitalei. Fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.
Alina Costache
20 sept. 2018, 04:07
Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi cu un spectacol multimedia şi cu un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti

Spectacolul inaugural intitulat „Simfonia Apei” începe la ora 20.00, la scena montantă în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi de dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob din cadrul „Gigi Căciuleanu Dance Company”. De la ora 21.00, bucurestenii prezenţi la eveniment pot asista la „un adevărat regal artistic, conceput astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vor vorbi despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefatate de lumea astrală”, conform Primăriei Capitalei.

„Mă bucur că exact înainte de începerea Zilelor Bucureştiului, eveniment prin care se aniversează 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, precum şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, unul din reperele Capitalei României – fântânile din Piaţa Unirii – se redeschid, după un proces de modernizare şi reabilitare derulat de ApaNova. În urma modernizării, fântânile din această zonă vor deveni un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor şi turiştilor spectacole de apă, lumini şi muzică”, spune primarul Capitalei, Gabriela Firea. 
  
Firea reaminteşte că reabilitarea şi modernizarea celor 17 fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între municipalitate şi Apa Nova Bucureşti, reabilitarea fântânilor făcând parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţia iniţială estimată la 7 milioane de euro. 
 
Potrivit municipalităţii, toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în noul design. Fântâna centrală din Piata Unirii are integrate patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa. Acum, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din intregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe o distanţă de 1,4 kilometri, de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei.

Primăria Capitalei mai spune că după modernizare, începând cu 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.  

„”Apa ta, responsabilitatea noastră” este sloganul  companiei Apa Nova şi suntem mândri că am reuşit să implementăm cu responsabilitate acest proiect de marcă. Fântânile din Piaţa Unirii sunt un simbol al oraşului la care noi ne raportăm, iar pentru Apa Nova este o onoare să îşi pună amprenta asupra unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare urbană din ultimii ani,” a declarat, la rândul său, Mădălin Mihailovici, director general Apa Nova.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Minivacanță de 3 zile în luna iunie pentru toți angajații din România! Când pică Rusaliile în anul 2025
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier