FĂRĂ COVID LA CFR CLUJ! Toate cele 16 teste ale jucătorilor şi membrilor staff-ului au ieșit negative luni

Medicul Virgil Musta crede că cel mai probabil testele iniţiale au fost fals pozitive, iar reprezentanţii CFR Cluj iau în calcul varianta de a da în judecată clinica unde s-a efectuat prima testare.
Romania TV
27 iul. 2020, 14:43
FĂRĂ COVID LA CFR CLUJ!  Toate cele 16 teste ale jucătorilor şi membrilor staff-ului au ieșit negative luni

„Există situaţia la pacienţi asimptomatici, care au forme uşoare, în decurs de cinci zile să se negativeze. Posibil să fi făcut testul chiar cu câteva zile înainte de a se negativiza. Este puţin probabil că toată lumea să se vindece brusc, în câteva zile. Îmi vine să cred că mai degrabă au fost probleme de tehnică de laborator. Fals pozitive. Nu stăpânesc atât de bine tehnica de laborator, cred că e vorba de analiza martorului. Dacă martorul nu este corespunzător, există riscul ca toate analizele să fie viciate şi teoretic se mai fac încă o data aceste probe”, a declarat doctorul Musta pentru România TV.

Potrivit informaţiilor publicate de Mediafax, CFR Cluj are de gând să dea în judecată clinica „Regina Maria”. Avocaţii vor cere în instanţă despăgubiri de câteva sute de mii de euro. Oficialii CFR-ului susţin că testele făcute aici au fost fals-pozitive, iar clubul a avut numai de suferit de pe urma erorii medicale, atât din punct de vedere financiar, cât şi emoţional.

Citeşte şi: DEMISIE ŞOC Mircea Lucescu nu va mai antrena Dinamo Kiev. A cedat presiunii fanilor

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Capital.ro
Dispar cardurile de la bancă? Anunț oficial pentru cei care țin banii în cont. Cum se vor face plățile
Playtech.ro
Ce conține pudra roz pe care autoritățile o pulverizează deasupra orașului Los Angeles, pentru a înăbuși incendiile
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Diana Șoșoacă, prezentă la învestitura lui Nicolas Maduro, președintele-dictator al Venezuelei. Mii de oameni care l-au contestat au fost arestați
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Românii de la bloc, listă de interdicții. Se lasă cu mari amenzi
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se înlocuiesc permisele auto vechi. Ordin UE pentru toate țările. Care este data limită
StirileBZI
Pensiile ar putea fi indexate cu rata inflaţiei! Anunţul a fost făcut de Avocatul Poporului
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Nicuşor Dan avertizează asupra unui posibil eşec al instituţiilor după anularea alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! CUTREMUR în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre