Avocaţii portarului de origine libaneză au denigrat-o pe tânără în instanţă şi au încercat să convingă judecătorii că de vină pentru întregul incident a fost Diana Enache. Revoltată de aceste acuzaţii, fata cântăreţului Adrian Enache vrea să demonstreze cu probe că libanezul minte cu neruşinare.
Astfel, tânăra a anunţat că va merge la IML ca să scoată un certificat care să îi ateste virginitatea.
La începutul săptămânii, Diana Enache a mai mers la Institutul de Medicină Legală alături de tatăl său şi a cerut un certificat care să arate că nu îşi poate folosi degetele tăiate de la mâna dreaptă.
În vara anului trecut, fiica lui Adrian Enache a fost atacată în scara blocului de paznic, un libanez pe nume Ali Kannan. Pentru că adolescenta nu i-a răspuns avansurilor, paznicul şi-a pierdut minţile şi a atacat-o cu un cuţit.