Favipiravir, medicamentul folosit în tratarea COVID-19, va fi produs în România. Terapia Cluj a început deja probele tehnologice în vederea demarării procesului de producţie pentru Favipiravir. În cazul în care rezultatele vor fi bune, compania va începe să fabrice medicamentul antiviral în România, anunţă Mediafax.
Compania a produs deja 770.000 de tablete de Favipiravir, care care au beneficiat aproape 10.000 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19. Oficialii de la Terapie Cluj au anunţat că există o cerere uriaşă pentru Favipiravir. „Totul depinde de ce se va întâmpla dacă începe vaccinarea, care sperăm să fie eficientă. Atunci cererea va scădea, însă în prezent este o cerere uriaşă, cele un million de doze care vor fi livrate din ianuarie au fost solicitate deja de zece spitale”, a explicat Dragoş Damian, CEO-ul Terapia Cluj, în luna decembrie a anului 2020.
Favipiravir este folosit în tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19 ce prezintă forme uşoare sau medii ale bolii. Medicamentul este eliberat pe bază de prescripţie medicală şi îşi face efectul dacă este luat încă de la debutul bolii. Medicamentul nu este recomandat copiilor şi nici femeilor însărcinate.