UPDATE. Nicolae Dică: Am mai îmbătrânit cinci ani în seara asta, dar e bine că ne-am calificat
Noul antrenor de la FCSB, Nicolae Dică, s-a declarat mulţumit de echipa sa în partida cu Saburtalo, dar recunoaşte că are nevoie de întăriri pentru meciurile care urmează.
”Am avut o altă atitudine faţă de ce văzusem până acum. Am făcut pressing sus, nu i-am lăsat pe adversari să construiască foarte mult. Ne-am retras un pic şi nu a fost bine, însă ne-am revenit. Suporterii au fost minunaţi, galeria a fost la înălţime. Am spus că ei au fost unul din factorii care au contat în revenirea mea la FCSB. Jucătorilor le-am spus şi la pauză că doar cu un grup unit putem face performanţă”, a spus Nicolae Dică.
Dică a precizat şi că este nevoie de întăriri: ”Cordea este o mare pierdere pentru noi în meciul următor. Cu siguranţă avem nevoie de întăriri, am vorbit cu patronul, avem nevoie de jucători de la mijloc în sus. Toate meciurile următoare vor fi grele, dar vrem să ne calificăm în grupe. Este foarte bine că toate echipele româneşti s-au calificat mai departe pentru că acumulăm puncte”.
Nicolae Dică a dezvăluit şi de ce i-a dat banderola de căpitan lui Florinel Coman: ”L-am ales pe Florinel pentru că e unul din cei mai vechi jucători ai echipei şi nu trecea printr-un moment bun. Azi a arătat ca un adevărat căpitan. Mi-a demonstrat că a învăţat multe”, a mai declarat antrenorul FCSB, Nicolae Dică
FCSB – Saburtalo 4-2. În turul 3 preliminar, FCSB va da peste cel mai probabil de Dunajska Streda (Slovacia), după ce aceștia s-au impus în deplasarea de la Vikingur (Insulele Feroe), scor 2-0 în prima manșă. Roș-albaștrii ar juca primul meci în deplasare.
Echipa FCSB s-a calificat joi seara în turul al treilea preliminar al Conference League, după un meci spectaculos cu Saburtalo, scor 4-2, în manşa secundă a turului doi. În urmă cu o săptămână, în partida tur, echipa georgiană Saburtalo s-a impus cu 1-0. Joi seară, fundaşul bucureştenilor, Dawa, a deschis scorul în minutul 44, când a înscris cu o lovitură de cap la cornerul executat de Cordea.
În startul reprizei secunde, Octavian Popescu a trimis în bară (minutul 47), iar în minutul 56 tot Octavian Popescu a pasat pentru Edjouma şi acesta a marcat pentru 2-0. Sikharulidze a înscris în minutul 69 primul gol al georgienilor, iar Iuri Tabatadze a adus egalarea cu un gol pe contraatac, în minutul 77.
Trei minute mai târziu a urmat golul lui Florin Coman, din centrarea lui Radunovic, care a readus-o pe FCSB în avantaj 3-2. În minutul 46 Radunovic a transformat un penalty acordat pentru un fault asupra lui Cordea şi a închis tabela la 4-2, scor care o califică pe FCSB în turul al treilea preliminar al Conference League.
Florinel Coman: Un meci dificil, dar o calificare meritată!
”Am avut multe ocazii, per total suntem mulţumiţi că ne-am calificat. Am pierdut puţin controlul, dar noi am intrat ca să câştigăm. Sunt fericit că am marcat şi că ne-am calificat, dovedind că suntem un grup puternic. Banderola a fost o motivare în plus şi sper să trag echipa după mine, să ajungem la un alt nivel. Suporterii ne-au ajutat mult, sunt cei mai frumoşi din România!” a declarat Florinel Coman la Pro Arena. Coman a vorbit şi despre momentele mai puţin plăcute ale meciului: ”Am avut crampe, pentru că nu am jucat foarte mult până acum. Sunt mulţumit că am evouat azi multe minute pentru că trebuie să revin la normal şi să mă pun la punct cu pregătirea fizică”.
FCSB – Saburtalo live score:
Min. 87, 4-2, Radunovici aduce liniştea pentru echgipa lui Gigi Becali
min. 80, gol FCSB, 3-2: Florinel Coman marchează cu o lovitură de cap din interiorul careului mic.
min. 78, Gol Saburtalo, 2-2: Iuri Tabatadze înscrie cu un șut la colțul lung, de la 16 metri. Contraatacul georgienilor a fost unul impecabil. Din 3 pase au ajuns la poartă.
Min. 69: Gol, Sikharulidze reduce din diferenţă, 2-1
min. 56: GOOOL FCSB! Tavi Popescu îi așează mingea lui Edjouma, care trimite un șut cu efect și o aduce pe FCSB în avantaj la scorul general, 2-1.
min. 44, gol FCSB, 1-0: Dawa se înalță superb și deschide scorul cu o lovitură de cap excelent plasată. Cornerul a fost executat de Cordea.
min. 38: Ianis Stoica cere lovitură de la 11 metri, după un contact minim în careul advers.
UPDATE min. 12: Ocazie FCSB. Șutul de la distanță al lui Olaru trece mult pe lângă poartă.
UPDATE min. 11: Ocazie FCSB. Cordea apare din nou la finalizare, dar Megrelishvili respinge mingea în corner.
UPDATE min. 9: Ocazie Saburtalo. Târnovanu reține fără emoții șutul modest al lui Tabatadze.
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Ov. Popescu, Tamm, Dawa, Radunovic – Edjouma, Olaru – Cordea, Oct. Popescu, Coman (C) – I. Stoica
Rezerve: Achim, Bouhenna, Ducan, Haruț, Lixandru, Musi, Oaidă, Pantea, Șut, M. Tănase, Vlad
Antrenor: Nicolae Dică
Saburtalo Tbilisi (4-3-3): Megrelishvili – Jinjolava, Chaduneli, Kakubawa (C), G. Gocholeishvili – L. Nonikashvili, Kardava, S. Nonikashvili – Tabatadze, Sikharulidze, Guliashvici
Rezerve: Geguchadze, Goshteliani, Kokosadze, Kurdadze, G. Mamageishvili, O. Mamageishvili, Mamatsashvili, Mioc, Vinicius
Antrenor: Lasha Nozadze
De 4 ori în ultimii 20 de ani s-au mai aflat echipele românești în situația în care se regăsește FCSB acum, înaintea returului cu Saburtalo din turul 2 preliminar al Conference League.
Conference League. Ce posturi TV transmit meciurile lui FCSB, Sepsi şi Universitatea Craiova
Joia trecută, pe 21 iulie, FCSB a cedat în Tbilisi, 0-1 cu Saburtalo, în turul 2 preliminar al celei de-a treia competiții europene intercluburi, Conference League.
Între timp, FCSB a fost învinsă și în campionat, 0-2 cu Rapid, iar antrenorul Anton Petrea a ales să-și dea demisia, considerând că nu mai poate motiva jucătorii.
Pe Arena Națională, în fața unor tribune în care sunt așteptați aproximativ 20.000 de suporteri, noul ”principal” vrea să schimbe ”fața” echipei. A decis schimbarea sistemului de joc, din 1-4-3-3, în 1-4-2-3-1, prin faptul că acesta din urmă se pliază mult mai bine pe calitățile jucătorilor. În plus, a mai decis să-i acorde libertate totală lui Octavian Popescu (19 ani) prin trimiterea acestuia în centru, în săatele vârfului de atac.
Nu în ultimul rând, după plecarea lui Florin Tănase (27 de ani) la Shanghai Port, Dică a mai hotărât ca noul căpitan al roș-albaștrilor să fie Coman (24 de ani).
Pentru meciul de azi cu gruzinii, în principiu, Dică are la dispoziție cei mai buni jucători, în condițiile în care Vali Crețu, Iulian Cristea, Andrei Dumiter și Ionuț Panțîru sunt accidentați, ultimul de o lungă perioadă de timp.
Echipele probabile
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Șut, Edjouma – Olaru, Oct. Popescu, Fl. Coman – I. Stoica
Antrenor: Nicolae Dică
Saburtalo: Megrelishvili – Gocholeishvili, Chaduneli, Kakubava, Jinjolava – Kardava, Nonikashvili – Tabatadze, Nonikashvili, Guliashvili – Sikharulidze
Antrenor: Lasho Nozadze
FCSB – Saburtalo LIVE VIDEO ONLINE STREAM PRO TV. Gigi Becali revine pe stadion: ”O să vin la meci”
Nicolae Dică (42 de ani) a fost ”instalat” pe banca echipei, iar acesta va debuta în returul cu Saburtalo Tbilisi. Se așteaptă ca fanii vicecampioanei să ia cu asalt cel mai mare stadion al țării. În tribunele arenei va fi și Gigi Becali. După doi ani de absență pe stadioane, patronul FCSB și-a anunțat prezența la meci.
„E posibil să vin la stadion. Mi-a spus cineva ‘nea Gigi, vino să te vadă’. E posibil să vin, nu știu. Bine, mâine (n.red. astăzi) o să vin la meci. Dacă vrea Dumnezeu, face și calificare. Eu cred în calificare”, a declarat Gigi Becali, în direct la Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA.
Nicolae Dică nu este la prima experiență ca antrenor la FCSB. A mai pregătit echipa lui Gigi Becali și în perioada 2017-2018, când a strâns 80 de meciuri (46 de victorii, 18 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri).
De atunci, Dică a mai pregătit-o pe FC Argeș în Liga 2, iar ultima sa experiență a fost ca secund al lui Mirel Rădoi la echipa națională a României.
La conferința de presă, Nicolae Dică a vorbit și despre primul său mandat la FCSB, între 2017 și 2018. Atunci, Gigi Becali a spus cuvinte dure la adresa antrenorului, însă Dică este convins că acest lucru nu se va mai repeta pentru că patronul roș-albaștrilor i-a promis.
Totuși, Dică este conștient că pentru a rămâne pe banca FCSB-ului este nevoie de rezultate și crede că dacă acest lucru nu se va întâmpla în următoarele 15 etape, va fi înlocuit.
Dică speră să debuteze cu succes pe banca roș-albaștrilor, în partida retur cu Saburtalo din turul doi preliminar al Conference League. Meciul retur dintre FCSB și Saburtalo se va juca joi, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
”Sunt un om care comunică, îmi place să ascult ideile de la oameni. Când am plecat, patronul a mai spus nişte lucruri la nervi, dar eu am convingerea şi cuvântul patronului că nu se va mai întâmpla acest lucru.
La nervi, mulţi spunem cuvinte care deranjează persoana cealaltă. Dar dacă îţi dai seama că a greşit, este foarte bine. Eu am cuvântul că nu se va mai întâmpla acest lucru.
Dacă nu avem rezultate în aceste 15 etape, normal că va veni un alt antrenor în faţa voastră. Avem 15 etape, un obiectiv, lucruri de pus la punct. Există şi o clauză de reziliere. Nu pot să plec oricând”, a declarat Nicolae Dică la conferința de presă.
Șocul care îl așteaptă pe Gigi Becali: dacă trece de Saburtalo, FCSB va juca împotriva lui „Sepsi din Slovacia”! Premierul Ungariei, Viktor Orban, și oligarhii maghiari pompează milioane de euro în posibila adversară a roș-albaștrilor
Echipa de fotbal Dunajska Streda este viitoarea adversară a celor de la FCSB, în caz că roș-albaștrii trec de Saburtalo, diseară, ora 20.00, în manșa retur a turului doi preliminar Conference League.
Ce n-a aflat încă Gigi Becali e faptul că această formație din Slovacia este finanțată, la fel ca Sepsi și Csikszereda în România, de statul maghiar. Politica din Transilvania a lui Viktor Orban se produce și în alte țări cu populație preponderent din Ungaria, motiv pentru care Sepsi din Slovacia este, făcând o comparație, Dunajska Streda.
Ce are Gigi Becali în curtea din spatele casei din Pipera. Dumitru Dragomir a rămas şocant: „Este o nebunie!”
Dunajská Streda (în maghiară Dunaszerdahely, în germană Niedermarkt, în traducere din slovacă și maghiară, Miercurea Dunării) este un oraș cu 28.000 locuitori, dintre care 79,75% maghiari, 15,26% slovaci, 1,50% romi și 0,63% cehi.
Orașul este în regiunea Trnava, stadionul echipei se numește MOL Arena, iar localitatea este înfrățită cu Odorheiu Secuiesc. Guvernul maghiar investește zeci de milioane de euro în fiecare an în comunitățile maghiare din țările vecine. Documentele arată că doar o singură agenție a guvernului maghiar – Gabor Bethlen Fund – a alocat peste 144 de milioane de euro unor entități din Slovacia din 2011 încoace.
„Banii au fost trimiși către organizații culturale, Biserica Creștină Reformată, pentru reconstrucția școlilor și grădinițelor, mass-media, dar Budapesta a susținut și simboluri importante – clubul de fotbal slovac FC DAC Dunajská Streda și academia sa de fotbal. De asemenea, mii de euro au ajuns pe conturile organizațiilor legate de politicienii maghiari slovaci”, scriu anumite site-uri de la Bratislava.
Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este dispus să investească şi 10 milioane de euro pentru ca formaţia sa să nu fie surclasată de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, declarându-se „duşman” al premierului Ungariei, Viktor Orban, care a asistat săptămâna trecută la două meciuri în România.
„Dacă Sepsi cumva se ridică, o să investesc eu mai mulţi bani ca Viktor Orban. Că nu îi las pe unguri să treacă peste FCSB niciodată în viaţa lor. Să nu se creadă că e ameninţare sau discriminare. Dar pe Sepsi OSK îi vom ţine mereu la respect acolo.
Dacă ei prind putere, eu mai investesc 10 milioane de euro. Tot ce e neam cu Sepsi OSK îi voi spulbera… la fotbal, nu la altele. Viktor Orban poate să vină cât vrea el pe stadioane, că tot râul, ramul… aşa că, duşmani. Deci cât sunt eu în fotbal, Viktor Orban, pofta-n cui.
Eu acum o să vreau să mă bat cu Guvernul Ungariei… ei să bage bani, eu să bag, să vedem care e mai tare. Îi invit la luptă. Sepsi OSK cu Viktor Orban şi eu cu FCSB. I-am aruncat mănuşa lui Viktor Orban-rusul, Viktor Orban-Putin”, a declarat miercuri la prânz Becali.
CFR Cluj s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League. Campioana a trecut cu scorul general de 4-1 de Inter Escaldes, din Andorra
Formaţia CFR Cluj s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League, după ce a trecut cu scorul general de 4-1, echipa din Andorra, Inter Escaldes. Miercuri, în returul din Andorra, scorul a fost 1-1. Pentru CFR Cluj a marcat Deac, în minutul 51, din penati, iar pentru Inter Escaldes a înscris Soldevila, în minutul 21.
CFR Cluj a evoluat în formula: Bălgrădean – Manea, Burcă, Kolinger (Braun ’61), Camora – Deac (Muhar ’66), Bordeianu, Cvek – Păun (Petrila ’45+2), Debeljuh (Jefte ’66), Roger (Yeboah ’81). Antrenor: Dan Petrescu
Din minutul 61, Inter Escaldes a evoluat cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Lima. În minutul 90+4 a fost eliminat un al doilea jucător de Inter, Rubio. În tur, CFR Cluj s-a impus, scor 3-0.