Federaţia Română de Şah anunţă pentru 2022 două proiecte de anvergură şi cea mai mare sponsorizare din istoria șahului românesc

Irina Bulmaga, Bogdan Deac și Constantin Lupulescu, trei dintre cei mai titrați șahiști români ai momentului, se vor antrena cu mari şahişti ai lumii.
Alina Costache
09 dec. 2021, 14:56
Federaţia Română de Şah anunţă pentru 2022 două proiecte de anvergură şi cea mai mare sponsorizare din istoria șahului românesc

Federația Română de Șah (FRS) anunță lansarea a două inițiative majore pentru șahul românesc – un accelerator de performanță și proiectul „Educație prin șah” – și atragerea celei mai substanțiale sponsorizări din istoria sa.

În cadrul conferinței de presă “Și Eu! Susțin șahul românesc”, președintele FRS, Vlad Ardeleanu, aflat la prima întâlnire cu reprezentanții mass-media de la preluarea conducerii Federației din toamna acestui an, a început cu prezentarea acceleratorului de performanță, un proiect care îi va implica pe trei dintre cei mai titrați șahiști români ai momentului – Irina Bulmaga, Bogdan Deac și Constantin Lupulescu. În cadrul acceleratorului, cei trei sportivi vor beneficia de antrenamente cu cei mai buni antrenori de șah din lume.

“Vorbim de antrenori care au făcut posibil în trecut atacarea titlurilor mondiale de către cei pe care i-au pregătit.  Este nivelul de top mondial ca resursă de antrenament pentru un campion precum Deac sau Lupulescu”, subliniază președintele FRS, Vlad Ardeleanu.

Dacă acceleratorul este o nișă care vizează vârful piramidei comunității de șah, noua conducere a FRS vrea să-și lărgească baza acestei piramide, ducând șahul la cât mai mulți copii, cu predilecție în categoria de vârstă 6-12 ani. Concret, în 2022 vor fi accelerate demersurile pentru a introduce șahul în școli în cadrul proiectului “Educație prin șah”. Primul proiect pilot va fi derulat anul viitor, în parteneriat cu Ministerul Educației, în baza acordului semnat în 2021 de FRS cu Ministerul Educației.

“Este un proiect de suflet, experiența mea cu șahul începând de la vârsta de 5 ani. Scopul inițiativei este de a apropia de acest sport cât mai mulți copii, nu neapărat pentru a face performanță în șah, ci în primul rând pentru a-i ajuta să se dezvolte în plan școlar și social. Sunt copii cu anumite decalaje care pot prin șah să facă salturi uimitoare din punct de vedere educațional. Șahul este o șansă importantă pentru a-și scrie propria poveste de succes și avem multe modele în acest sens în România și în lume”, a mai spus Ardeleanu.

Inițiativa de a ajuta cât mai mulți copii prin șah este inspirată din experiența unor țări cu rezultate deosebite în educarea copiilor prin șah. “Cu ajutorul specialiștilor din Suedia vrem să emulăm în România povestea de succes a șahului în școală. În Suedia, sunt implicați în proiectul de educație prin șah peste 30.000 de elevi în fiecare an. Este un model testat care dovedește că, prin șah, acești copii reușesc să-și dezvolte mintea și să recupereze decalaje importante”, a detaliat președintele Federației.

Cele două inițiative nu ar fi posibile fără finanțare adecvată, astfel că Federația lansează inițiativa “Și eu! Susțin șahul românesc”. Este un proiect de CSR adresat companiilor care vor să se implice în susținerea acțiunilor Federației în următorii patru ani. Primul sprijin, și cel mai consistent primit vreodată de comunitatea de șah din România, vine din partea Fundației Superbet, care susține Federația în 2022 cu suma de 240.000 de euro. “Este a doua mare finanțare a unei Federații sportive, după fotbal”, după cum ține să sublinieze președintele FRS.

“După cum remarca Garry Kasparov, aflat anul acesta la București, talentul există peste tot, diferența este de oportunitate. Vrem să creăm această oportunitate pentru șahul românesc și pentru tinerele generații. Fundația Superbet se implică deja în susținerea comunității șahistice din România de trei ani încoace. Vrem și mai mult, vrem să ajutăm copiii și tinerii să se apropie de acest sport care înseamnă progres și autodezvoltare. Șahul te învață că, dacă vrei ceva, vei obține, cu efort susținut și disciplină. Sperăm totodată ca eforturile actuale și viitoare ale Fundației Superbet să ajute la lărgirea comunității de șahiști din România și la îmbunătățirea jucătorilor de șah din lotul național”, a declarat Augusta Dragic, președinta Fundației Superbet.

Al doilea partener premium al Federației este compania One United Properties, care a ales nu doar să susțină financiar inițiativele FRS. Andrei Diaconescu, co-fondator al One, se implică de anul acesta și la nivel executiv din poziția de vicepreședinte al FRS.

“Șahul a fost o descoperire fantastică. Aveam nevoie de un antrenament al minții, dar și de relaxare în același timp. Am luat lecții de șah cu un mare maestru, m-am apropiat de acest fenomen, am început să investesc timp și bani pentru a multiplica în jur propria experiență. Am înțeles valențele educaționale ale acestui sport care modelează mintea la orice vârstă”, povestește Andrei Diaconescu, vicepreședinte al FRS.

 

BOGDAN DEAC

A obținut titlul de mare maestru internațional la doar 14 ani și 7 luni, devenind la vremea respectivă cel mai tânăr mare maestru din lume. Selecționat pentru prima dată în naționala României la numai 14 ani. În iulie 2019 a fost cotat de către FIDE ca fiind al 8-lea junior din lume. Astăzi este cel mai bun șahist al României, cu ELO 2679. La Campionatul European din noiembrie  2021 a reușit a patra cea mai bună performanță ELO la prima masă.

CONSTANTIN LUPULESCU

Este al doilea cel mai bun șahist al României la ora actuală, mare maestru internațional, ELO 2656. Multiplu Campion Național al României de seniori, a pătruns pentru prima data în Top 100 mondial în 2011. A fost egalul campionului mondial, Magnus Carlsen, la Olimpiada de la Baku din 2016, reușind o remiză, și astfel echipa României a învins naționala Norvegiei. A câștigat puternicul turneu de la Reykjavik în 2019, unde l-a învins pe unul dintre cei mai promițători juniori ai lumii, Firouzja Alireza. S-a născut în Buftea în 1984 și a fost inițiat în tainele șahului de către bunicul său la 8 ani.

IRINA BULMAGA

În 2007, Bulmaga devenea campioană națională a Rep. Moldova, cea mai tânără din istoria șahului de peste Prut, iar de atunci ascensiunea în șah a continuat. Este mare maestră la feminin și maestru internațional, cu ELO 2204. Bulmaga are astăzi în portofoliu 15 titluri de campioană națională de junioare în perioada 2010-2013 și 11 titluri de campioană națională a României obținute în perioada 2015-2019. De asemenea, a ocupat locul 5 la Campionatul Mondial de juniori în 2013, locul 9 la Campionatul Mondial de șah rapid în 2019 și locul 8 la Campionatul European de blitz, tot în 2019.

DESPRE FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE ȘAH

Fondată în 1925, Federația Română de Șah s-a constituit prin adeziunea a 26 de cercuri de şah din ţară. Primul său Comitet Director a fost prezidat de Mihail Sadoveanu din calitatea de preşedinte al Federaţiei. De atunci, diverse personalităţi marcante ale vieţii politice, culturale şi sportive româneşti au îndeplinit funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Șah. Din septembrie 2021, noua conducere a FRS este asigurată de Vlad Ardeleanu (președinte), Andrei Diaconescu, Alin Berescu (vicepreședinți) și Gabriel Grecescu (Secretar General).

 

DESPRE FUNDAȚIA SUPERBET

Din 2019, Fundația Superbet derulează programe ample de CSR prin care se implică în viața comunității cu scopul de ameliorare a anumitor probleme sau de dezvoltare a calității vieții.

Fundația Superbet promovează sportul, educația, viața sănătoasă, valori culturale, susține realizarea unor acțiuni și materiale (cărți, filme, programe culturale etc) care contribuie la educație, informare corectă sau la dezvoltarea personală a beneficiarilor.

O legendă a șahului mondial a dat Netflix în judecată pentru serialul „Gambitul Damei” şi cere despăgubiri de milioane de dolari. „Puţine lucruri mă pot traumatiza emoţional, dar acesta este umilitor”
DESPRE ONE UNITED PROPERTIES

Este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. Cu o valoare pe piață de peste 1,1 miliarde EUR, portofoliul companiei cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale exclusiviste și spații de birouri clasa A+.

One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness.

 

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Bzi.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!”
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care vor avea 2 săptămâni de poveste. Le iese norocul în cale, veștile sunt foarte bune
Capital.ro
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Playtech.ro
Cine pe cine a sunat: Ciolacu a vorbit la telefon cu Trump și...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
Stațiunea unde Ceaușescu dorea Jocurile Olimpice de Iarnă: „Zăpezile persistă circa opt luni pe an”
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Carmen Grebenișan a recunoscut că a fost înșelată de fostul soț, Alex Militaru. Motivul pentru care a încercat să își salveze căsnicia după infidelitate
Spynews
Elwira Petre le-a pregătit o surpriză de proporții fetițelor ei! Soția lui Mihai Petre le-a pregătit un cadou pe care l-a ținut în casă 16 ani: ”Mi s-a părut superbă” | FOTO
Evz.ro
Loredana, costume speciale pt show-ul aniversar. Unde și-a făcut vedeta toate hainele pe care a purtat la concerte
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să coste un gyros! Iată cât costă intrarea la Liftul lui Moș Crăciun
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce rugăminte arzătoare are la ei: „Vă implor, lăsați ura deoparte și dați-mi…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Retragere numerar de la bancomat. Anunț pentru toți românii care scot bani de la ATM
Se dă salariu de 4.000 de lei net! Românii fug de acest loc de muncă!
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
Republica Moldova se pregătește pentru întreruperi în alimentarea cu gaz a Transnistriei
MediaFlux
ACORD de PACE în UCRAINA! Vladimir Putin, DISCUȚII cu Donald Trump (SURSE)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primar din Buzău, acuzat că divulgă locațiile filtrelor de poliție pentru a proteja șoferii băuți